Mi-e teama ca scriu ca fetele alea de le gasesc eu mereu pe Facebook, in cuvinte simple si goale care nu misca nici un fir de nisip. Mi-e ingrozitor de teama.

In viata mea nu s-a intamplat nimic in ultimii cinci ani. Nimic. Daca m-as intalni maine cu colegii mei de clasa n-as avea absolut nimic de povestit. Nimic. Am mai scris pe blog, am mai citit niste carti, am mai dezgropat niste morti si-am mai descoperit niste muzici. Am mai cunoscut niste oameni. Am stat doua zile nedormita in Vama si-am fost la o nunta. Mi-am luat un laptop si l-am schimbat cu unul mai mic si mai alb. Am mai sperat un an si mi-a trecut. Am trecut multe examene, cu 5 si cu 10. Am zarit un colt de Catalunia si-am imaginat cateva alte bucati de pamant. Am vazut Galatiul si Moldova, de la Focsani la Suceava. Am varsat niste lacrimi, cateva la doua-trei luni, pentru aceeasi oameni, niciodata pentru baieti. M-am zgait la fotografii dintr-o viata pe care as fi putut-o trai, dar pe care n-a trebuit. In viata mea nu s-a intamplat nimic in ultimii cinci ani.

Afara nu e nici un anotimp. Se poate sa fie vara.

Lumini calde pe Splai, de faruri de masini de oameni blanzi.

Sunt obosita, nu mai exista nici un raison pentru care s-o mai ascund.

Mintea mea fara caldura ta imaginara e goala si complet neproductiva. Mintea mea nu poate functiona fara tine. Mintea mea nu poate invata nefrologie daca nu-si imagineaza in surdina o masina mirosind a bradut albastru nou, un caine mare si negru latrand la luna intr-o curte de casa inalta si veche, un ibric de culoarea cuprului in care clocoteste apa de cafea dimineata la 07:00. Cu vise sunt greu de inteles, un pic aiurea, cu reactii nepotrivite la tot felul de lucruri normale, cu-o privire usor dereglata si-o suparare statuta si-amara pe omenire, inaltata deasupra unui noroi pe care numai eu il vad si miros, spunand lucruri banale si inexacte cu vocea sigura a omului prost neobisnuit sa se creada destept. Dar fara ele sunt nimic.

Zilele astea are sa-mi iasa in cale un om frumos, sau doi oameni frumos legati; eu am sa le fur un fir de ata de pe paltoane si-am sa fac din el scrisoare. Mai dati-mi niste zile.

Anunțuri

~ de downtownjesus pe 13 Martie 2014.

Un răspuns to “”

  1. Am citit și recitit ultimul paragraf cât să-mi țină de cald toată ziua 🙂 Gugliemo, ai făcut mai multe decât crezi în ultimii ani și o să vină o zi în care o să îți dai și tu seama. Nu știu, poate la primul pacient de care te ocupi cap-coadă fără ajutor/supraveghere și îl faci să zâmbească pentru că îl lași să-ți povestească ceva drăguț. O să vină și ziua în care o să citesc un post din ăsta, despre mai mult de cinci ani 🙂

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: