Viata mea, de-o simplitate aproape absoluta, curge pasnica si murdara in aceeasi directie, ca un rau cuminte si plictisit de campie.

Mi se-ntampla sa ma gandesc la cate-un om aproape uitat, pentru doar cateva secunde, dupa care se-ntampla sa aflu cate ceva ingrozitor de important despre el sau ea, cum ca si-ar fi gasit-o sau ar fi incercat inc-o data sa-l gaseasca sau ar fi fost acceptat la cine stie ce bucurie de bursa, felul acela de lucru mare si luminos care-ti fura oameni inainte s-apuci sa-i tragi de maneca si sa soptesti cu privirea-n pamant „Ba, mi-a fost asa un dor de tine, ca era cat pe-aci sa mor.”.

Se-ntampla sa se franga in tine chiar si-acele bucati cu care te-ai luat la tranta, pe care te-ai chinuit sa le legi strans si sa le-nghesui la capatul tunelului, tocmai ca sa se farame, cand o fi sa se farame, fara zgomot, fara sange si fara urlet.

„Te-ai obisnuit”, spuse ea, intrand cu minciuna in randul lumii.

Si-asculti „Rose Tattoo”, si desenezi nume, si-ti imaginezi ca fumezi o tigara, te gandesti ca se-ntoarce Andreea din Franta si-o sa trebuiasca sa vorbesti despre nunta, si n-o sa stii ce sa spui, mai bine nu mai spui nimic, mai bine taci vreo trei luni de-acum incolo, fugi pana la Cluj intre timp, la Cluj oamenii nu te-ntreaba nimic, iti aseaza in brate pisici, masinute, bomboane si halbe de-un litru de bere nefiltrata, filme din Caucaz si-alte minunatii, Bucurestiul e fara speranta, Bucurestiul e-un cerc de sarma ghimpata, sarma ghimpata iti e prea cunoscuta, sarma rece, ascutita, rasucita in jurul firului de doua ori si jumatate, Bucurestiul e-un cerc de sarma ghimpata in care te-nvarti pana ametesti, e-un cerc din care iesi doar cu privirea, privesti spre cer si-un pic peste gard, incep sa te doara talpile si sa-ti tremure picioarele de-atata agatat de gard, da’ tot stai si tragi si te-agati, te odihnesti si te-nvarti iar, iti imaginezi ca fumezi o tigara si ca inveti iar Pediatrie, bine ca martie e primavara si martisor, bine ca mai are Andrei Makine o carte necitita si una netradusa, bine ca in Dristor ai pe cineva, si la Piata Iancului, si in Berceni, si pe langa Cismigiu si in Regie si la Obor si-n multe alte parti, la o adica, daca ti se-ntampla ceva cu-adevarat grav, morminte cu oameni buni care te-au iubit sunt si la Buzau si-n capitala, In Extremo au trei albume netocite si-un tobosar oaresicum nou, TVR 2 da duminica filme nu atat de comuniste, dar luminoase, oamenii isi mai prefac inca afectiunea, martie e primavara si martisor si examene, pe pamant avem de toate, si mai bune si mai rele, si-nchisori si libertate, si „a putea” si „nu se poate”, si noroi si stele. Ne-om lupta in continuare cu cele rele, daca-i vorba de cele bune.

Si mai e inca locul asta negru, in care mai poti, la o adica, insira buruieni cu virgula intre ele, prin care cotrobaie oameni care nu prea pricep, dar poate simt ceva, iar daca oamenii simt ceva aici e suficient, mai mult nu s-a cerut niciodata.

 

Anunțuri

~ de downtownjesus pe 17 Februarie 2014.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: