Gospodin, dolari… Doisprezece ani – un hau umplut cu zvacniri politice, cu vrajmasii, cu speranta, cu minciuni. Cu doisprezece ani in urma, acest gospodin ar fi provocat un hohot de ras, ca o caleasca sosind la aeroport. Iar un plocon, basca platit in dolari, ar fi fost de neinchipuit! Dar, mai ales, niciodata un batran n-ar fi fost lasat sa lupte de unul singur impotriva unei dureri care-i innegureaza mintile si pe care incearca s-o domoleasca muscand dintr-un cearsaf ponosit. Tara si-a schimbat numele si granitele, Leningradul a redevenit Sankt-Petersburg, o „Adunare a nobililor” reinstaureaza titlurile, organizeaza baluri unde valseaza conti si printese. Si, in spital, pacientii lipsiti de medicamente, fosti „tovarasi”, se familiarizeaza cu adresarile folosite de strabunicii lor.”

Ce se-ntampla la Kiev ma-ntristeaza adanc si-ascutit; tristetile mele se tin una de alta, sunt legate intre ele cu lanturi si nu se pot desparti niciodata. Ucraina e, si ea, complicata, mereu faramitata si mereu reunita, cu niste ani de comunism in plus si cu niste vremuri „bune” mai indepartate si mai greu de amintit decat ale noastre. Sperantele lor ne sunt noua mult prea bine cunoscute, aerul parfumat din batistele albe ale Europei ne-a innebunit si pe noi acum niste ani, ne-am urcat si noi pe tancuri odata si-am varsat si noi odata sange rosu pe zapada alba, condusi de-o speranta proaspata si-aburinda, dar oboseala noastra cronica ma face sa vreau sa le spun ca ce vine dupa nu merita efortul. Ca Europa n-o sa le ofere decat datorii, c-or sa le ia graul, metalul si carbunele la preturi mici, or sa-i invete ceea ce stiu si ei deja prea bine ca trebuie facut, eradicarea coruptiei, liberalizarea pietei, sanse egale la educatie si taxe mai mari, pentru reconstruire, ai lor or sa oboseasca foarte repede sa lupte, or sa astepte confuzi un conducator in care sa aiba incredere si care sa dea un sens sangelui lor, nu-l vor gasi (pentru ca nu si l-au cautat dinainte sa verse sangele), ii vor lasa tot p-aia pe-aceleasi pozitii si se vor intinde si ei in paturi incercand sa doarma din nou cat de cat linistiti. Tara va ramane la fel de inchisa si la fel de gri, pentru ca Europa va fi mereu de Vest, in timp ce noi vom fi mereu Estul, lipsiti de „Europa”. Noi vom ramane mereu doar „Est”, mereu capat al Pamantului, chiar daca suntem polonezi, sarbi sau croati. Turismul nu ne va insenina niciodata iernile sarace, vom manca mereu cartofi fierti si vom face mereu ciorbe chioare din ce vom gasi prin frigider, vom cauta mereu tigarile cele mai ieftine si alcoolul cel mai prost, pentru ca vom bea mereu si vom fuma mereu, pentru ca vom locui mereu la capat, dincolo de Zid. Zidul n-a disparut, chiar daca Berlinul vinde de douazeci de ani bucati din el cu 2 euro. Asta as vrea sa le spun, sa nu-si verse sangele pentru Europa. Ca Europa nu-nseamna nici belsug, nici liniste, nici siguranta, cu-atat mai putin libertate. Estul trebuie sa se autodescopere si autodefineasca. Iar daca asta cere varsare de sange, atuncea da, primesc. 

Noi nu suntem in urma Vestului; suntem doar cu totul si cu totul diferiti. Ne va salva numai ziua in care vom intelege asta cu totii. 

Anunțuri

~ de downtownjesus pe 24 Ianuarie 2014.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: