Am fost si io o data de acord cu Radu F. Constantinescu. (Nu pot crede ca m-am gandit la Constantinescu si-am scris prima data Paraschivescu, imi cer scuze, neni) Am fost de-acord cu fondul, fara sa ma dau in vant dupa forma. Da’ am fost de-acord si-am vrut sa stiti, c-asa-i corect, intrucat de obicei sunt profund insensibila atat la ideile lui, cat si la felul in care le exprima. Da, dom’le, n-am ce zice, d-asta imi doresc eu barbat mai in varsta, chit ca nu-s frumoasa liceului si nici diva in devenire. Si da, prea multa galagie. Foarte multa, chiar si pentru varsta mea marunta.

Iar visat Orbu. Iar. Ca-ntr-un film american. Intr-un metrou american, cu-o geaca alba de ski pe care n-a avut-o niciodata, ingrozitor de pufoasa si de calda, din care el m-a-ntrebat ce mai fac si in care eu am aproape-urlat ca fac rau pentru ca mi-e dor de el mereu-mereu. A ramas sa ne vorbim pe Facebook si sa stabilim cand ne vedem.

Am facut prostut la examen, dar ce mai conteaza?

Mie cel mai si cel mai bine in 2013 mi-a fost la Galati. Nu stiu ce varste aveau oamenii ‘ceia, nici acum nu stiu prea bine ce-i cu viata lor si ce-i in capul lor, dar mie acolo mi-a fost cel mai bine din tot 2013. Acolo nu se facea galagie, se vorbea mult si cumva mereu important, se manca pizza pe covor si se izolau durerile in apartamente si garsoniere prietenoase, chiar daca nu erau cei mai buni prieteni, chiar toata lumea cu toata lumea.

Pentru ca de Revelion au lipsit scantei, chiar daca bubuia capitala de artificii. Pentru ca sa treci in 2014 cu „Kalashnikov” a lui Goran Bregovic n-a fost deloc amuzant, dupa o saptamana de la moartea lui Mihail Kalasnikov si dupa un an de periculoasa apropiere de sindromul R.S.F. Iugoslavia. N-a fost deloc amuzant sa stai in spatele unui grup ingrozitor de galagios si de vesel, cu urechi pline de „Kalashnikov” combinat cu zgomote asurzitoare de petarde si artificii, fara cineva care sa te stranga in brate si sa-ti acopere ochii cu umarul, stiind ca in capul tau sec toate astea suna a razboi, a crime si-a daramaturi, nu a An Nou si-a speranta. Dar nu-i vina lor ca nu stiu, nici a ta ca nu esti, nici a mea ca inca mai caut. Acum e doar un Revelion plictisitor, care n-a insemnat nimic.

Rammstein din nou. Bucati noi. Aljoscha Rompe, care facea punk in anii ’80 si stia ca banii corup, murdaresc si distrug, dinainte sa-si darame ei zidul si dinainte s-o afle spinarile noastre indoite. Mno, trebuia sa-ncercam pe propria noastra piele.

Altcineva, nimic. Si asta tot un nimic a fost. Se mai duse o zi.

Anunțuri

~ de downtownjesus pe 8 Ianuarie 2014.

2 răspunsuri to “”

  1. Ala-i Constantinescu. Paraschivescu e un nene foarte (da’ foarte-foarte) fain care scrie niste carti foarte (am zis foarte-foarte?) amuzante 😀

    Apreciază

    • Da, am fost pusa in garda cu privire la mintea mea goala si m-am corectat. Stiu cine-i Radu Paraschivescu, l-am rasfoit, citit si chiar placut, la randul meu 🙂 Da’ mi s-o tras de la lipsa de obisnuinta cu Radu Constantinescu.

      Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: