Am un vierme. In creier. Am un vierme care-mi amesteca privirile intre ele, mi le-nnoada si rasuceste si muta dintr-un colt in altul, de nu mai stiu care-i soldatul, care-i arhitectul, care-i durerea si care-i a ta. Am un vierme care-mi leaga muzicile in manunchiuri si le-nghesuie in stomac, de nu mai stiu care-i ruseasca, care-i spaniola, care frantuzeasca si care nemteasca. Am un vierme care te toaca marunt si te sufla in vant, amestecandu-te cu tot felul de oameni de care ma lovesc, absolut intamplator. Un domn motociclist, un adept al unor treburi New Age, un actor tanar care tinea un one-man show, un general italian al anilor ’60, Gabriel Byrne jucand in „Leningrad”, Serj Tankian, domnul care are grija de magazinul filialei buzoiene a Asociatiei de Vanatori si Pescari, un domn cu privire albastra si fixa dintr-un 86 si-nc-o mie altii, pe care i-am uitat sau ma prefac ca i-am uitat. Am un vierme care ma toaca, m-amesteca si ma lasa asa, neclara, topita, adormita; gramada amorfa cu miez electric. Am un vierme care-mi topeste si amesteca toate dorurile intr-unul singur; Acela.

Respir iarna. Iarna mi se deschid porii, mi se largesc plamanii, mi se intind bratele, mi se slabesc articulatiile, mi se spala sangele si mi se limpezeste privirea. Iarna ma decojesc pana la miez.

~ de downtownjesus pe 7 decembrie 2013.