Oamenii… sunt ingrozitori de rai. Oamenii spun lejer „abia astept sa moara”. Un om. Rege, cersetor, evreu, copil, caine, al vecinului sau al strazii, mata inchisa in casa si plictisita, canar care trezeste din somn, domnii de la Erbasu SRL care iau gunoiul si fac zgomot, tantarii, soferul de taxi care le-a lovit masina, baiatu’ de la coltu’ blocului care le-a luat portofelul. Un om. Oamenii spun lejer „abia astept sa moara un om”. Mai mult sau mai putin oarecare. Un om care inseamna ceva mai mult decat „un om”, pentru alti oameni. Un caine care inseamna ceva mai mult decat „un caine”, pentru alti oameni. Un om, care pentru alti oameni inseamna „speranta”, „salvare” sau numai „inainte”; sigur, pentru oameni prosti, insingurati, orbi, tristi, ametiti, naivi, dragalasi, vai de capu’ si de zilele lor. Oamenii spun lejer…ca abia asteapta. Sa moara. Ceva. Nu-i vorba neaparat ca-i regele meu, nu-i vorba neaparat ca am inceput sirul sperieturilor zdravene cu o lejeritate de moarte de caini si-am ajuns la lejeritate de moarte de om, e vorba ca oamenii privesc lejer moartea altora. In jurul meu, oameni doresc, cu oaresicare ardoare, morti. Si nu-i vorba nici de „Aici, la noi, oamenii vorbesc despre moarte simplu, ca despre croiala”, c-asta-i o poveste veche, din vremea in care oamenii aveau constiinta, natura si blandete. Aici, la noi, oamenii doresc moartea altora simplu, ca si cum ar dori un Suzuki Samurai sau o marire de salariu din toamna. Astia…astia nu-s…astia nu-s ai mei, in cel mai lejer caz. Ma rezum la atat, pentru ca eu sunt inca in acel stadiu de inapoiere/evolutie in care nu doresc moartea nimanui, oricat de. Imi doresc, in schimb, rar, sa dau palme; si mai rar imi doresc sa lipesc o teava rece de AK-47 incarcat de tample de astfel de oameni, ca sa stie si ei, limpede, ce anume doresc.

Despre Ora Regelui si Bogdan Teodorescu: e adevarat, tot ce spune el acolo as spune si eu, intr-un Univers paralel in care as avea cui si-as putea sa vorbesc despre. N-avem plan, 0,05% sau 25% din populatie, sub orice forma, e-adevarat ca n-avem nici un fel de strategie de aplicare a proiectului. Nu stim sa va spunem cum ar fi Romania in 2017 daca ar fi monarhie, nu stim sa va spunem cu cine e mai bine sa fie monarhie,  daca tot ne-apucam, si nici cu ce v-ati scoate dac-ar fi monarhie. Ca voi asta vreti sa stiti, voi astia de va doriti sa-l vedeti mort, cu lejeritate, ca sa stiti sigur c-a mai murit o speranta si ca 0.05% sau 25% din populatia prostita a acestei tari s-a intors acolo unde ii e locul, printre voi, in ridicat din umeri goi si-n zambet ascutit si rautacios, mirosind a ura si-a resemnare ironica. fata de luptele altora. Nu stim, dar ne gandim. Monarhia nu-i o idee pur politica, implica, cel putin acum, si-o cantitate maricica de incredere oaresicum oarba intr-o privire blanda, in niste fraze frumoase si intr-o istorie pe care cel mai comod e s-o ignori, sa te indoi sub presiunile vitezei, nerabdarii si cererii si sa te joci apoi de-a inteleptul acrit al lumii. Macar „toleranta”, daca „minte deschisa” nu se poate. Framanta-te. Nu descoperi adevarul, nu-i nevoie, dar framanta-te; nu te culca intre sirene si sub explozii, nu-i scuipa pe cei care cauta, nu le dispretui marsul si arsura din privire, doar pentru ca tu ai renuntat la ele inainte-vreme. Lasa-ne sa ne rascolim si rastalmacim, lasa-ne sa lucram in liniste la proiectele nostre fara sens, da-ne pe urma sansa sa te cucerim. Dar lasa-ne. Acest minuscul si ultim strop de inteligenta ar putea, inca, salva Romania. Numai el. Sa nu ne mai ingradim unii pe altii, vreti?

Anunțuri

~ de downtownjesus pe 21 Octombrie 2013.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: