Cu capul pe-un tigru de plus si-un tricou Luna Amara, inghesuita intre-o patura neagra si-o lenjerie de pat mov, cu draperiile trase, la amiaza, cu greata si tristete si ceea ce-ar putea fi o salva de extrasistole, ma chinui sa-ntrezaresc cine sunt. Dintr-un laptop inflorit, miniatural si alb ies de-azi dimineata voci ragusite de nemti (nu germani), vorbind-urland despre tot felul de lucruri, care mai de care mai importante, mai amuzante sau mai mobilizatoare. Minti de urmasi de vanatori de mamuti. Cuvinte putine, refrene scurte, cantece medievale, legende vechi, ea cerand un obiect, el dand viata. Etern feminin. „Stirb Nicht Vor Mir”, pata de moliciune si de umeri aplecati, intr-o discografie altfel ascutita si dreapta, de barbati intregi la minte si lipsiti de absurd. Pentru c-acolo s-a strecurat o voce de femeie plangareata, care nu stie, sau nu vrea, sau ii e teama, dracu’ stie, desi ma-ndoiesc. „Rosenrot” repetata, tarziu, dupa trei ani. Nu stiu daca asta-i iubire, nu cred, nu stiu nici ce-i cu tipatul ala de pe fundal, da’ e sigur descantec de vrajitoare tanara, de fata care-ti ia mintile, amaratule, si nu numa’ tie, haha, mii de minti aprige, ascutite, acute, inalte, de la taranul Ion la supraomul Nietzsche, minti sanatoase, pierdute toate in niste zambete naucitoare de ochi frumosi si limpezi, de obraji inrositi si de degete palide si firave, va pierdeti cu totii mintile incercand sa tineti ochii aia in loc, fix in fata voastra, dar ei se rotesc mereu-mereu, Doamne, Dumnezeule mare, cum se misca, prin frunza prin copac prin tine prin pisica prin asfalt prin mar prin creta prin geam prin tine prin sticla prin pian prin durere prin carte, Doamne, cum isi trec ele privirea prin tot si prin nimic si cum incerci tu disperat sa te-asezi sub privirea ei cat mai des posibil, cum alergi dupa un graunte de nisip colorat pe care l-a zarit ea stralucind pe-o cetate si cum iti zgarii tu genunchii, capul si coatele, in timp ce te lovesti de peretele unei stanci de pe care cazi pentr-un trandafir rosu si-un zambet-promisiune. Da’ de ce, ma? Pentru ce, ma? Incerc sa-i las sa-mi explice, da’ ei nu fac decat sa se consoleze pasnic in piese ca „Pussy” si „Rein Raus”, fara ochi limpezi si frumosi si fara obraji imbujorati, numa’ organe vii si fiziologii clare, jumatati de jos si picioare amestecate, separate cu totul de cautarile mintii si de extrasistole emotionale. Ma uit si eu la mine si ma vad, ma surprind admirandu-mi unghiile vopsite curat, trecandu-mi mana prin par si gandind „aha, imi sade bine azi”, plimbandu-mi prin minte, c-o seara inainte, toate hainele, ca sa ma vezi si sa ma simti si sa-ti fur si eu mintile, s-alergi si tu prin nisipuri dupa ochii mei si sa-ti zdrelesti si tu genunchii dupa trandafirul meu. Sa intram si noi in randul lumii, adica. Numa’ ca io, intru mare titlu de glorie pentru mintea mea muiereasca, vad buba mecanismului astuia, vad diferenta dintre o pestera si-o stepa si-ncerc sa ma tin in frau, sa tac mult si sa ascult cel mai mult, chiar daca vorbesti routere wireless sau jucatori de la Bayern. Ascult si tin minte, atata pot face intru amintirea celor morti dupa zambet de femeie frumoasa. Nu-s fermecatoare, in nici-un fel (da’ as vrea uneori), puteti veni la mine linistiti, sa-mi spuneti mie tot ce ganditi si sa-mi explicati mie cum merge lumea. Cu incredere, ma baieti, hai. Atunci cand nu ma visez pierduta in tine (si tu pierdut automat in mine), afla cu incantare ca ma visez intr-un birou de conducator de tara, purtand un fel de uniforma verde-inchis, de inalt ofiter de imperiu, oricare imperiu, pantalonii mi-s stransi in bocanci grei de armata, iar bocancii grei de armata se odihnesc nesimtit pe-un birou de stejar, vechi de doua sute de ani; da’ tot fata sunt si-n visul asta, asa ca asez mereu in fata biroului vreo trei canapele din piele neagra pe care stau rasturnati vreo zece barbati seriosi, cu scoli inalte si minti puternice, care fumeaza tigari scumpe si conduc de fapt statul, eu nefacand altceva decat sa-i impiedic sa impuna vreo dictatura. Vreau sa nu, dar da, si toate pasiunile mele nefemeiesti is, de fapt, frustrant de femeiesti. Imi plac masinile dupa culoare, forma si curba, nu dupa motoare, muzica dupa limba, voce si idee, nu dupa armonii, trenuletele dupa minunea miscarii, tancurile dupa scrisul de pe ele si dupa soldatii din ele, unele carti dupa coperta si unele laptopuri dupa floricele. Astept cu nerabdare acceptarea voastra. Re-edit: „Fetele ma plac foarte usor, ca-s urata si desteapta. Pentru baieti, in schimb, astea-s doua lucruri care trebuie musai sa lipseasca.” Special pentru Sebi, care pleaca mereu, dar nu uita niciodata. (I don’t really mean it, don’t panick. Mi s-a demonstrat contrariul, da’ pe alte fete; intr-adevar, mult mai frumoase si infinit mai destepte decat mine.) Aaasa, aceasta a fost postare profund feminina, din seria „eu despre mine si rar despre altii”, deja bleah. Inapoi sub patura, pentru uitare si nepasare si etern paradox.

Anunțuri

~ de downtownjesus pe 18 Septembrie 2013.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: