Copiii mei s-or dus la protest. Apar in poze, pe dupa bannere si steaguri, merg in linie cu bratele incolacite printre alte brate si urla a revolutie. Nu-s copiii mei, mai bine zis eu nu-s a lor, e straina de mine aceasta energie, desi ma emotioneaza. Ma bucur de ei, asa cum am mai zis, dar mi-e imposibil sa ating, acum, setea lor de dreptate si privirea de otel a lui Mihnea. Sunt lasa, hihi. Velcescu are sa ma dezmosteneasca, iar regele Mihai ori Principesa Margareta n-or sa aiba niciodata bucuria de a ma vedea murind pentru monarhie.

Ma bate-un gand, sa plec si eu in Belarus, pe undeva. Intr-o tara intristata si insingurata, cu gauri de gloante vii si cimitire pline. Fara sa fac munca umanitara, voluntariat si-alte schimbari de lumi, doar sa ingrijesc bielorusi. Orbeste, fara scop.

Asociez obsesiv otelul cu armele.

Sunt un gandacel speriat de slabiciunile lui, de viata lui dureros de evident scurta si de fragilitatea frunzei sub care se-ascunde. Imi plang de mila filozoficeste in mijlocul unor revolutii la care parca am visat, odata.

Anunțuri

~ de downtownjesus pe 2 Septembrie 2013.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: