Intoarsa la Heroes del Silencio si la aceeasi teama, de genunchi la frunte si brate infasurate care-mi sigileaza mintea. Si-un dor inapoiat de o pereche de maini calde si blande, rupte de fiinta si de personalitate, pentru ca nu cunosc pe nimeni in acest moment care m-ar putea atinge fara sa ma loveasca. Nu e vina lor, Dumnezeule, nu mi-au facut nimic, aproape niciodata; eu sunt cea care ii leaga de asteptari si de nevoi, fara ca ei sa stie vreodata ca sunt legati, fara sa inteleaga cum si de ce dispar, de ce ma prefac uneori ca nu-i vad pe strada dupa o discutie perfect normala. De obicei, pentru mine n-a fost normala, a fost mai mult de-atat, le-am pus deja in cap o trupa de care ma voi indragosti, o carte care ma va coase la loc, o hotarare care-mi va aduce fericire sau ne. Nu stiu de ce-mi amintesc acum modul nesanatos in care ma leg de oameni, chiar nu stiu.

Probabil pentru ca nu reusesc sa ma leg asa si de tine.

Strig in fata unei fantome ca mi-e foarte bine singura. Am o groaza de intrebari la care imi voi raspunde singura, din carti si din muzici, nu ma plictisesc niciodata cu mine, imi scormonesc in memorie in cele doua ore de Bucuresti-Buzau, bat aceeasi campie de patru ani si-ajung mereu s-ascult aceeasi piesa, asta, si ea mereu ma duce cu gandul la o fuga pe camp, o fuga din-aia sanatoasa si libera, pe-un cal sau pe picioarele mele, se prea poate sa mi-o ia si inima la fuga in timpul ei, nu stiu, stiu doar ca atunci cand ma cobor sunt proaspata si noua, mereu innoita, mereu, mereu, mereu.

Si mai sunt zilele astea, in care ma intreb pana cand.

Mi-e bine singura, mi-e bine, bine, bine. Nu conteaza ca ma visez tinuta de mana de oameni pe care nu vreau, de fapt, sa-i tin de mana. Nu ca nu mi-ar placea de ei, imi place, dar nu asa. Si totusi ma surprind in pericolul de a fi buna aproape orice mana, orice strop de atentie, orice intrebare nevinovata de „ce mai faci? vii?”.

Sunt labila psihic, dar de data asta chiar sunt, nu ca-n alte dati, in care-o bag p-asta la inaintare ca scuza pentru prostiile pe care le spun in fiecare zi.

Ascultati si voi piesa aia, c-am obosit sa-i consum singura, intre patru pereti, timp de doi ani si-un pic. Dragul de Leva, cum a facut el zilele astea 10 ani de casatorie cu acea femeie minunata si cum s-au dus ei sa petreaca pe malul Marii Baltice. Dragul de Sura, cum ne baga el pe gat dubstep si electro ca de obicei, si in noul album.

Pe interneturi ma-nvart intre Facebook, blogu’ lu’ Liz, blogu’ lu’ Miruna, blogu’ meu, pe care m-am plictisit sa-l curat, si manga. Inchid unu’, deschid altu’, ma-ntorc la celalalt, aceste cinci pagini omniprezente si invartite, fetele scriu rar, astia de pe Facebook imi arata numai prostii, poze stupide din vacanta si citaturi din Donald Trump (hai, nu serios?!), Orbu comenteaza pe niste garduri, eu nu inteleg nici acum despre ce vorbeste si-asta imi da un varf de ac de „acasa”, „acasa” ala vechi si inghitit de nisipuri pe care mai ca nu-l mai cunosc, „La multi ani, Tarja!”, sa fie, doamna, biciclete si pomi verzi, Anonimul obsesiv, petreceri de-o noapte si salutari din Vama. Tampitii astia de la Metalhead ma tot cheama la Lake Of Tears si eu m-as tot duce, sa ma spele si pe mine ploaia de toamna, sa-i mai vad privirea aia blanda domnului aceluia cu microfonu’, sa nu-mi cante din „Illwill”, sa ma lase cu vechiturile alea pline de corbi, de vampiri, de vrajitoare imbracate in rosu si de ruine sfinte, sa plec din lumea asta de asfalt si de sticla si de canapele de piele neagra printre pietre reci si magii albe.

O poza a lui Keanu Reeves si-o lume intreaga care pare ca-l descopera abia acum, de parca n-ar fi vietuit printre noi de-atatia ani. O lume care se-apuca acum sa-l respecte pentru ca n-are bodyguarzi si super-vile, pentru c-a ramas un om simplu si dupa „Matrix” pentru ca doneaza si traieste simplu, omitand ceea ce mie mi se pare esentialul in aceasta viata a lui, anume ca el, Keanu Reeves, nu mai are nimic de pierdut. Nu gasesc nimic de admirat in lipsa luxului, ii vine absolut natural, n-are nimic, nimic, nimic viu in el, pariez ca si filmele le face din inertie, pentru ca ii sunt mintea si viata absolut goale, ce nevoie ai avea de vile si masini cand esti atat de gol incat iti vezi capatul spiritului cand te uiti in tine? E o evolutie absolut naturala, nimic de laudat aici, se lauda efortul, s-ar lauda oamenii sanatosi, cu familie si cu planuri de viitor, care-ar renunta la averea lor pentru fundatii anti-cancer, doborandu-si instinctul animalic de „ai mei, ai mei, eu si-ai mei sa traim bine, restu’ duca-se dracu’, n-am treaba”, nu Keanu Reeves, care n-are nici un „eu” si nici un „ai mei”. Eu l-as bate pe spate si l-as lua la o bere, ca de la om batran la om batran, i-as inghiti jalea si-as amesteca-o cu celelalte lipsuri muscate din altii, m-as uita la nesfarsit in ochii lui negri si goi, ca sa vad si eu cum arata capatul. Da’ nu l-as lauda, ast-ar fi lipsa de respect fata de pierderile lui.

In aceleasi zile in care imi vine sa ma ghemuiesc intr-un fotoliu prietenos cu o piesa pe repeat si cu maini fara trup imi dau seama ca m-am obisnuit cu mine neatinsa si neimbratisata. Asa-s de mica, zice mama, ea saraca suferind de cand lumea si pamantu’ pen’ ca eu nu m-am agatat de ea cand eram mica, nu-i saream la gat sau in brate ca ceilalti copii, nu ma ghemuiam langa ea cand inca mai dormea cu mine si n-am lasat-o niciodata in adolescenta sa mearga pe strada agatata de bratul meu sau eu de-al ei, cum am vazut noi ca fac fetele prin oras. O pupam rar, la sarbatori si la zile mari, cand mai mult ma obliga, nu musai ca vroiam io, si nici nu m-alintam pe langa ea cu „vai, mami, ce mult te iubesc, as muri fara tine”, nici macar atunci cand vroiam ursuleti de plus sau acadele. Le vroiam in general in tacere, fara urma de lauda va spun, mama poate depune marturie sub juramant, se pare ca ma opream in fata vitrinei si ma uitam lung la ele, cu jind, da’ nu ziceam nimica, nimica. Iata-ma, am fost un copil uracios si-am continut sa raman uracioasa, intru mare gloria mea. Se pare ca transmit un mesaj destul de clar, ca aproape nimeni nu se inghesuie sa ma ia in brate sau sa ma pupe asa, pe nepusa masa, de la prima intalnire, iar cei care n-au minte si incearca au parte de-un hug awkward, in care imi stau muschii intinsi pe-un arc si bratele reci si tari, chiar daca eu, la mine in cap, ma bucur foarte tare ca se intampla si ca sunt huguita. Trebuie s-aveti rabdare, nu ma pot controla prea bine. Cu pupatul e mai usor, ca trece mai repede si nu se uita nimeni in ochii mei, sa-mi vada panica inghetata a lui „ceeee faci, de ce ma pupi, nu te cunosc, aaaaaaaah, sariti!!!”. Da’ nu va impacientati, ca vine o vreme si-un punct al relatiei noastre, vorba Andreei, in care va veti putea manifesta afectiunea fizic fara astfel de momente nepotrivite. Ori asta, ori imi dati vreo trei beri, ca dupa asta sunt sanse sa ma apuce jalea si sa va sufoc in imbratisari, sub ideea ca-s un om atat de urat incat o sa plecati curand din viata mea, da’ macar sa nu plecati fara o imbratisare.

Paragraful asta nu-si are rost, stiu. Saaa… mai cantam ceva, zic, via Chirila, care nu vine aici si nu citeste, pentru ca asta-i un blog prea organizat pentru artistul imprastiat din el. Altfel, ne baga in cap piese ca asta.

Ah, era din seria „Nimeni nu m-a strans in brate ieri”.

Ce?

 

Anunțuri

~ de downtownjesus pe 17 August 2013.

4 răspunsuri to “”

  1. levănțică? hug virtual.

    Apreciază

  2. Primesc, si levantica si hug.

    Apreciază

  3. Apreciază

  4. Asta-i o poza d-aia de sa ti-o faci tablou si sa ti-o pui pe peretele din fata patului, ca s-o vezi in fiecare dimineata cand te trezesti, inainte de orice. „Sad Keanu Reeves With Cats”, ce frumos.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: