Redescopar cele cinci piese de la Korn pe care le stiam, ulterior uitat, ca d-aia „redescoperit”. Afundata in muzici pasnice, nu neaparat mai proaste, dar indepartate de Balcani, de Estul incalcit si de inteligenta lui prea ramificata si nehotarata. Poate-mi amorteste anxietatea.

Urmeaza doua saptamani fara o zi de aproape neajuns pe-acasa, dormit prin paturi straine si vorbit despre Flo. Sau despre Flori, depinde de la pensiune la pensiune. Ma bucur, dar nu stiu ce ma bucura mai tare dintre toate astea. Asta a fost prima vara in care mi-a fost dor de Bucurestiul-fiinta, nu de Bucurestiul-oameni. Mi-a fost dor de drumul pe Splai pana la Eroilor prin mijloc de zi de vara, de Magheru iarna, sufocat vesel de luminite si braduti, de targurile de carte si de afisele cu diverse dragalasenii de la Universitate. De anticariatul de pe Doamnei si de stradutele de Centru Vechi, pe care incep sa le deosebesc prin oamenii cu care am fost pe ele. De banca de pe Aviatorilor unde m-a gasit Andreea cand am fost la Muzeul Satului, de Grigore Alexandrescu, spitalul, si de Institutul „Prof. Dr. C.C Iliescu”. „Like a Stone”. De traseul lui 1, lung cat o jumatate de viata si minim patru curti de spital. Mi-a fost dor, si-mi e inca, de Bucurestiul lui Petru Popescu si-al lui Tudor Arghezi, lipsit de logica si imposibil de faramitat in explicatii. Ah, mi-e dor de campia asfaltata a Bucurestiului si de apa inchisa a Dambovitei.

Anxietatea imi vine din impresia ca esti undeva foarte aproape, mai aproape decat oricand, aproape fizic,  bajbaind prin intuneric si prin prietenii, cautandu-ma fara sa stii ca ma cauti. Iar eu, fiind evident cea care te va „recunoaste” prima, imi fac din avans griji pentru evolutia noastra, prevad toate obstacolele cu radacini in mine si gasesc deja vindecari pentru traumele mele psihologice. Nu stiu ce mi-e. O fi de la oamenii noi si multi pe care-o sa-i cunosc in urmatoarele doua saptamani fara o zi; sau de la oamenii vechi care invariabil vor fi nevoiti sa ma deseneze in alte culori.

Astia de prin trupe de prin America is urati. Din amestecul lor de rase rar iese ceva emotionant, fizic vorbind (si spiritual, desigur, stiti cum se leaga la mine amandoua), majoritatea imi par un maldar de piele tatuata hotarata sa-si strige o furie necalculata impotriva unui sistem omniprezent, dar niciodata prea bine definit. Sau impotriva unei ea care le-a facut niste lucruri neplacute. Sau nu mai am eu urechi deschise pentru ei, nu ma mai pot concentra pe cuvinte, ramane in urma doar furia asta muzicala generalizata si materializata in ritmuri repetitive, tobe tobe tobe, urlet, un pic de bass, care nu s-aude de tobe, si-o linie de electrica pe care-o uiti de cum s-a terminat piesa. Parca asta de la Papa Roach era mai frumos, asa-mi amintesc, iar aia de la Bullet For My Valentine erau mai slabi si mai subdezvoltati; acuma vad ca au muschi si fete un pic mai serioase. Am imbatranit, e clar, nu mai pot lua lucrurile in deradere cu usurinta, nu mai pot hotari morti si nedreptati cu usurinta, nu mai pot imparti lumea intre fascisti si comunisti, nu mai stiu ce inseamna dreptate totala si faptul ca-mi explic evolutia psihica a lui Goebbels imi inmoaie deja judecata aspra pe care-ar trebui s-o am. Nu mai am judecati aspre si percep, dar independent de ele, perioada in care le-aveam ca pe-o vreme de slabiciune si de neclaritate, vremea in care ma batea vantul, iar eu incercam sa-mi pun macar un rand de caramizi la radacina, ca sa nu cad in nas ori in fund. Ar trebui sa fiu acum mai decisa cine da si cine nu, acum, ca stiu mai multe si-am cunoscut mai multi, am vazut mai multe filme singura si-am citit mai multe carti fara sa le discut cu o alta minte. Habar n-am cat de corect e, dar nu mi se mai pare nimic simplu, nici iubire, nici razboi, nici lagare, nici ascensiuni ori decaderi. Nici uitari, nici dureri, nici smulgeri. Mai ca nu-mi vine sa mai vorbesc, cu-atata „nu, nu-i deloc atat de simplu”. Fericiti cei cu duhuri ascutite.

Anunțuri

~ de downtownjesus pe 16 August 2013.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: