Exista, dragii babei, pe undeva prin lume, scriitori pe care trebuie sa-i gasiti. Nu aceia care va inmoaie, care va emotioneaza, al caror scris vi se pare ca-i al vostru sau ale caror carti va ofera placeri nebanuite. Aceia vor fi multi, cate-o carte sau doua din fiecare, poate unul intreg, sunt raspanditi peste tot, asaltandu-va de peste tot, din prietenii, din colegialitati sau din Internet, din algoritmi sau din pure intamplari.

Acesta despre care va scriu e numai unul pentru fiecare, zic eu. E scriitorul care va raspunde la intrebari. Se plimba prin viata undeva, i se nasc aceleasi intrebari, traieste cu ele un timp, scrie o carte, va intampina problemele inainte sa puteti trai cu ele si sa gasiti raspunsuri, dar sigur sunt aceleasi. Scriitorul care va scuteste de-o bucata de viata, potrivindu-va aschiile in trunchi inca dinainte sa fiti prea constienti ca lipsesc.

P.S: Cititi cartile pe care le-aveti prin casa, fara sa tineti cont de mecanismele prin care-au ajuns acolo. Asa mi se pare mie, dupa atata vegetat prin lume, ca daca v-au ajuns in casa, sub posesie, sansele sunt ca Universul are-un gand bun pentru voi vizavi de ele si nu trebuie sa ratati asemenea favoruri. Nu va rezumati doar la imprumuturi sau la biblioteci publice, scormoniti prin cartile parintilor, prin cartile primite cadou de la oameni nu prea cunoscuti, prin carti gasite pe strada, cumparate la un leu de prin anticariate sau la promotie la Humanitas, uitate pe rafturi de oameni sau primite mostenire. Dati-le o sansa. Eu pe-al meu Petru Popescu l-am gasit prin case. Pe de alta parte, pe Andrei Makine am pus mana absolut random, era in Biblioteca judeteana, rus pus la francezi, iar mie-mi placeau emigrantii inca din clasa a noua.

Petru Popescu m-a paralizat. Am inghitit „Prins” pe nerasuflate, mi-am zis „dom’le, buna carte, asta e, bravo lui ca macar a scris-o p-asta, altceva nici nu-i mai trebuie”. „”Fata din Nazaret” mi-a luat mintile pe cu totul alta fereastra, o citeam in tramvai aproape razand, am trait vreo luna de zile dupa pe drumurile pietroase ale Israelului, printre nisip, sacali imblanziti, zei salbatici si calareti romani, un ton prea jucaus pentru un subiect atat de complex ca Dumnezeu, si totusi natural, infricosator de simplu. M-am reapucat, apoi, de „Dulce ca mierea e glontul patriei”, reticenta, ma plictisise prima data, imi parea o poveste de dragoste oarba, de baiat de bani gata in armata, „n-are cum sa-l ajunga pe Prins, asta-i sigur, iar cu Fata din Nazaret nu se poate compara oricum, c-asta-i de maturitate, avea minte cand a scris asta, vorb-aia”, ca sa descopar dupa vreo cincizeci de pagini ca-mi raspunde la alt set de intrebari, despre roluri ale armatei pe timp de pace, logici de razboaie absurde si tulburatoarea istorie a romanilor. Chiar si o pagina cu un miez de psihoistorie a lui Asimov, care aici se numeste filozofia istoriei sau „istorism”, desi are cam aceleasi principii. Petru Popescu m-a lamurit, pe mine, cum e cu Moartea, cu Dumnezeu si cu Razboiul. Stiu ca in „Supleantul” are sa ma lamureasca cum e cu Comunismul. In celelalte o sa ma lamureasca cum e cu Iubirea, probabil, mai mult decat bucatelele raspandite prin astea trei, sau cum e cu Dorul, cu Strainul, cu Durerea, cu Viata, ca Moartea-i rezolvata, cu Prietenia sau Tradarea sau Tortura. Sau alte lucruri care ma framanta fara sa le fi dat inca nume si semne de intrebare.

Problema e ca existenta acestor carti in lume ma paralizeaza. Nu-mi vine sa citesc altceva pentru ca nu mai pot crede in alte raspunsuri decat ale lui, nu-mi vine sa-l citesc pe el pentru ca el e, totusi, finit. Trebuie sa-mi fac program de ratie si nu ma descurc deloc cu asta, nu mi s-a mai intamplat pana acum, habar n-am sa manevrez situatia. Imi vine sa-i port cartile prin lume, fara sa le deschid, pentru ca doar existenta lor e infinita in toata povestea asta.

Is intr-un mare rahat, asa-i, stiu, Dumnezeu sa m-ajute. Am s-ajung sa citesc „Weregirls: Birth of the Pack” si-s convinsa c-am sa gasesc chiar si-acolo frumuseti si minunatii cum nu-s nici macar in Twilight. Aaaai, Satana, intre Petru Popescu si Andrei Makine am sa-mi topesc mintea. Ca vine si-asta din urma, cu romanu’ lui despre Ecaterina cea Mare, c-asta ne trebuia in viata noastra, sa scrie despre Rusia obsesiv, traind in Franta, ca sa nu mi-l pot da jos de pe umar niciodata.

Daca va bate pe vreunu’ vreun gand d-ascultat rock rusesc, sa ma cautati, ca va dau. Eu nu-l pun aici pentru ca-mi pareti reticenti la aceste apucaturi intunecate ale mele. Va pot chiar da ceva potrivit fiecaruia, dupa cum sunteti si ce va place, Korol i Shut sau Bi-2? Mno, eu ma duc sa ma legan un pic pe Spleen.

Anunțuri

~ de downtownjesus pe 2 August 2013.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: