manga este un lucru foarte, foarte rau. Lasati fascismul, armele nucleare, radiatiile si disparitia balenelor ucigase, lucrul diavolesc, distrugator, ucigator, intoxicant si otravitor este manga, domle. si anime-urile desigur. asta este pentru ca majoritatea, oricat de ingrozitoare au fost, la final iti lasa sentimentul gratuit si ne-bazat pe nimic de siguranta. La sfarsit totu-i bine. Credinta, prietenia si iubirea au salvat lumea, norul rosu si liliecii ucigasi au disparut, toate spiritele lipsite de liniste au trecut de partea cealalta, fata a fost salvata si conspiratia n-a reusit. Atata timp cat suntem impreuna, nimic imposibil de depasit nu ni se va intampla. P-r-o-s-t-i-i. Revolta e periodica, periodic imi vine sa le-adun pe toate intr-un loc si sa le ard. Sa le ard si sa rad cu fiecare dinte in parte deasupra cenusii lor.

Alteori, in majoritatea timpului, zac intr-o uimire totala. Ca niste baieti, intr-un oarecare secol scris cu unu-doua caractere, au inceput sa picteze niste povesti pe niste valuri de matase sau de mai stiu eu ce, si-au facut azi un monstru si maine un kami si poimaine un senior si-apoi un samurai sau un ninja sau un calugar si de-atunci, un popor intreg si-alte milioane de nebuni din toate partile lumii se chinuie sa deseneze, sa gaseasca, sa modifice, sa publice, sa modifice, sa comenteze si sa imagineze manga. Manga, ce dracu o fi insemnand si cuvantu asta si cu ce caractere s-o scrie. Manga, auzi tu. Creatie diavoleasca. Iti ia mintile si ti le intoarce in fel de fel de chipuri, de cand esti mic si vezi Sailor Moon si-nveti ca lumea trebuie salvata tot timpul. Vorbeste despre absolut orice, si „absolut” e „absolut”, ma baiete. Si vorbeste despre „absolut” in atatea feluri cati oameni exista, plus 2-3 de rezerva, sa fim siguri. Si-ai impresia, ca si in cazul cartilor, ca te invata o groaza de lucruri, eventual importante, cand de fapt nu te-nvata nimic. Dar te-nvata sa zambesti la cateva click-uri o data si-apoi in timpul zilei cand iti amintesti de cate un detaliu si-apoi la scoala cand mai vezi cate-un japonez si-apoi cand te urci in metrou si-i aglomerat si-apoi cand iti pui halatul sau iti agati stetoscopul sau intri in biblioteca sau in laboratorul de biologie si eu cred…eu cred ca daca citesti destul de multe, poti s-ajungi sa zambesti tot timpul. cred ca asta-i explicatia obsesiei. Si mai e cautarea, vazutul copertii, numele tot timpul ciudat al autorului, dac-a fost anime sau nu, daca-i japoneza sau coreeana, daca-i dreapta-stanga sau stanga-dreapta, live action, medical, shounen-ai sau horror, capitolul 10, capitolul 11 e raw (adica netradus intr-o limba pe care s-o pricepi), da’ intelegi din imagini ca baiatu’ n-a murit si te linistesti, episodul 13 apare joi noaptea si pana sambata se subtitreaza si sambata seara, dupa tema la algebra, ai sa-l vezi, si uite c-o fac si p-asta si-apoi te chiorasti pe wikipedia sa vezi cine a jucat pe cine si tii minte nume nume nume si imagini imagini imagini si-ajungi la „am citit eu intr-o manga” si-aici te opresti. de obicei, ce-ai citit tu intr-o manga e absolut inutil. Fluturele e frumos, liliacul e simbol si cuvintele se transforma in vraja, dar nimeni nu-si vindeca ranile dormind si de fapt nu crezi nici in vampiri, nici in suflete-pereche predestinate, nici in reincarnare.

Cu ce m-am ales, cat de cat plauzibil, din toata afacerea asta ce dureaza de trei ani e forta unei voci anume, cum un anume timbru si niste inflexiuni si-o anumita pronuntie a unei limbi pe care n-o stiu iti poate da viata, te poate construi din bucatele de personaje care mai de care mai nerealiste si ma poate face sa te recunosc din sute de mii de alte voci. Pentru mine, nu esti nimic altceva decat Vocea si asta ma face sa-mi fie extraordinar de drag de tine. Una peste alta, manga mi-a aratat ca te poti indragosti, foarte simplu, de vocea unui om. Am si verificat ulterior, cand intr-un parc din Bucuresti cineva vorbea la un telefon bun cu altcineva, iar eu m-am indragostit un pic de vocea din telefon, desi aveam foarte putin habar cine e.

Celalalt lucru, cat de cat plauzibil, e sentimentul, atat de puternic ca nici nu-ncerc sa ma lupt cu el, ca stiu Japonia. Nu e o legatura dincolo de explicatie, cum e cu Rusia, e din cauza lor, a desenelor si a oamenilor din spatele lor. Daca locuitorii capatului Pamantului au putut crea lumile astea colorate, vagi, imposibil de ignorat, inseamna ca tara lor e cumva la fel, ceva din florile, din padurile, din izvoarele termale, din muntii si din pietrele lor trebuie sa fi turnat in vasele lor de ceramica armonia, eleganta si frumusetea acestor povesti.

Atat cu obsesia. Probabil c-am sa revin cu exemple si cu aplicatii.

Anunțuri

~ de downtownjesus pe 17 Ianuarie 2011.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: