Saga Gradistenilor este o carte scumpa. Spun asta scrasnind din dinti, pentru ca am cautat-o dinadins, cu gandul la postul lui Marius (pe care am inceput sa-l citesc clandestin) si la ultima carte terminata de mine, anume „Manuc”, care m-a reintrodus in atmosfera Bucurestiului boieresc de secol XIX si mi-a facut pofta de mai mult. Am ajuns intr-un punct in care primul lucru pe care il fac dupa ce vad prima coperta a unei carti e sa o intorc ca s-o vad pe ultima, care de obicei contine pretul. De obicei, pentru cartile noi zerourile-s multe si-asta ma face sa nu-mi mai vina s-o deschid. Pe unele le deschid, totusi, gandindu-ma ca o sa le cumpar peste 2-3 luni, dupa ce voi fi luat nota buna si voi fi meritat o rasplata consistenta. Asa e de ceva timp Neagu Djuvara, un domn pe care tot vreau sa-l citesc si tot n-am bani de el, asa sunt jurnalele lui Che Guevara, asa e Irvine Welsh, asa e libraria engleza cu manga si cu carti biografice despre Bjork, Green Day, Pink Floyd si Iggy Pop (desi astea-s niste carti la care nu exista nici macar „peste 2-3 luni”, astea-s carti pentru „cand o sa fiu eu doctor specialist in psihiatrie si-o sa ma cunoasca jumate din Bucuresti si omul modern o sa fie atat de deprimat c-o sa dea jumate din salariul imens de atunci pe antidepresive”), asa sunt multe altele, carti pe langa care ma tot invart prin librarii, carti pe care le iau in mana periodic, zambind, bucuroasa ca inca mai exista pe raft, carti pe care le pun la loc cu promisiunea c-am sa ma intorc. E frustrant, domle. Si nu stiu de ce nu-mi vine sa merg la anticariate in Bucuresti. Chiar nu stiu.

Asa, mai am de anuntat c-am citit primul Milan Kundera (influentata jumate tot de Marius si jumate de Mihai, care mi l-a dat cadou de Craciun) si ca mi-a cam placut. Cam debusolant, cam surprinzator, cam 😕 „mbine, si pana la urma despre ce a fost vorba?”, dar pentru mine asta-i bine. „Identitate” este un mister ramas mister si dupa ultima pagina si nu-mi vine deloc sa-l disec. Ca Blaga. Mi-e dor de Blaga. Si-asta-i ciudat, ca eu cu poezia niciodata, eu cu proza (indiferent daca-i precisa sau evaziva, sa fie din margine de pagina in margine de pagina, fara rime, strofe si metafore cu eticheta de metafore), dar Blaga scria cumva altfel, eu cu Blaga ma intelegeam pe dedesubt, subtil, insinuator, cumva cum nu puteam niciodata sa explic intr-un „comentati poezia”. Blaga imi dadea sentimentul acela de muzica noua, pe care o simti ca fiind placuta, dar placerea pe care ti-o provoaca e muta, pentru ca nu poti sa soptesti versuri si nici nu poti sa te misti in ritmul ei, pentru ca ti-e inca necunoscut; muzica noua si placuta care te obliga sa taci, sa zambesti, sa te intinzi pe canapea si sa-ti inchizi ochii, pentru ca nu poti decat s-o asculti. Mai tarziu, s-ar putea sa poti s-o explici, dar deocamdata esti legat intr-o frumoasa camasa de forta, intr-un superb sanatoriu din Muntii Alpi. (v-am zis ca io cu poezia suntem ca turcu cu francezu)

Gata c-am zis numai prostii si azi sunt testata. Deseara promit un post despre manga/anime. Sunt prolifica, bucurati-va.

Anunțuri

~ de downtownjesus pe 11 Ianuarie 2011.

4 răspunsuri to “”

  1. Pai, Flo, nu era mai simplu sa strigi la mine sa’ti dau cartea sa o citesti? Acum ma simt vinovat ca te’am pus la cheltuieli. Data viitoare cind veniti pe la noi sa stii ca biblioteca este deschisa pentru imprumut 😀 Se gaseste si Kundera, destul de mult daca te descurci si in franceza. Si multe alte bunataturi. Nu trebuie decit sa te uiti si sa indraznesti sa ceri.

    Apreciază

  2. stai linistit, ca n-am cumparat-o. Asta-i si problema, tooot timpul :))

    dar multumesc foarte mult pentru oferta, as putea chiar si accepta 😕

    Apreciază

  3. Perfect. Data viitoare sa vii cu un rucsac incapator 😀

    Imi aduc aminte si eu de vremurile in care cartile erau prea scumpe pentru buzunarul meu de student. Am chiar o poveste nostima cu una.

    Imi doream mult o editie completa Byron. O vazusem o data intr’o biblioteca, stiam ca exista, da’ nu o gaseam niciodata. Ajuns la Sala Dalles intr’o buna zi, m’am pus pe rascolit dupa ea. Si am gasit’o, un singur exemplar, intoarsa de cineva cu cotorul spre in spate. Paranoic, am considerat ca mai exista un cautator disperat ca mine care voia sa o ascunda. Cum nu aveam bani la mine, am ascuns’o si mai bine. De tot. In spatele rindului cu carti.

    Am facut rost de bani abia in vreo 3 saptamini. M’am intors febril la librarie si… minune… era acolo unde o ascunsesem. Nici nu’ti pot descrie bucuria. Acum troneaza in biblioteca personala, una dintre achizitiile cu care ma mindresc cel mai mult 😀

    Apreciază

  4. eu ascundeam carti la biblioteca 🙂 eram inscrisa la biblioteca judeteana de la mine din Buzau si ma-nvarteam in liniste cate 2-3 ore inainte s-aleg doua carti (ca asta era maximum pe care puteam sa-l iau o data), dar ascundeam vreo 5 in spatele randurilor ca sa le iau data viitoare. daaar aveam memorie proasta si cam uitam de ele 😀 frumoase vremuri.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: