Revin:

Loveless…e doar un anime. poveste, basm, fantastic. dar, ca de obicei, sambure de adevar sau macar morala.
Adevarul e ca Soubi-Ritsuka, daca s-ar face continuarea, n-ar ramane asa. Ritsuka ar insista ca Soubi sa fie el insusi, Soubi s-ar obisnui cu ideea, ar incepe sa raneasca, putin cate putin, prin vorbe sau gesturi scapate de sub controlul lui de Fighter, iar Ritsuka ar accepta sau, dupa caz, ar reactiona, si ar fi certuri si probleme si ploi. Chiar si in lumea in care cuvintele vindeca rani fizice si in care perechile comunica telepatic. In plus, chiar si acolo exista moartea, ce dovada in plus pentru imperfectiunea discutata sa mai fie?
Soubi ar spune lucruri pe care azi nu le-ar spune niciodata, batut in cuie sau picat cu ceara, Ritsuka ar gandi lucruri pe care azi nu si le imagineaza, s-ar auzi intre ei descantece si s-ar vedea intre ei sabii la care azi niciunul nu se gandeste. E un drum schimbat, e trecere de la campie la munte, trecand peste dealuri.
Dar oricat de „normal” ar deveni totul, oricat de sters ar deveni albastrul in timp, vor fi intotdeauna momente de bleu vechi. De Soubi-Ritsuka, momente vechi, dar reslefuite, lant curatat de rugina si caldura unui foc mocnit, inca nu stins. Aici, la mine, focul mocnit e frumos.
Soubi pictor cunoscut si Ritsuka student. Apartament nou si modern, dar mai ales al lor, perioada de acomodare cu corpul celuilalt intr-un pat in care erau obisnuiti sa doarma singuri, aparitia formelor din saltea, mularea diminetilor una pe cealalta, eu cafea tu ceai, tu tigara eu nu, eu scoala tu  inca nu, tu expozitie, sevalet, fluture, eu carti, tu dormi putin, eu ceva mai mult, tot timpul. Vor fi momente cand, dupa patru ore de somn, Soubi se va trezi dimineata cu cafeaua terminata, va pleca cu douazeci de minute intarziere, va prinde un trafic infernal din cauza unui accident stupid, va primi intamplator mancare proasta intr-un restaurant nou, va ploua ingrozitor de mult desi dimineata nu anunta decat soare, soare care i-a tinut umbrela acasa, va fi obligat sa stea pana la noua seara ca sa puna la punct afaceri fara legatura cu fluturii lui vitali; vor fi momente, ziceam, cand obosit, infometat, plouat, nedormit si instrainat, se va strecura pe langa usa, in linistea calduta a casei lor, unde miroase a el in cele mai intunecate unghere, si se va strecura in continuare in caldura din asternuturi si-i va lipi trupul de al lui si toate vor picura incet-incet din el, se va dezbraca incet-incet de toate pelerinele de peste zi pe care este obligat sa le poarte si va ramane jumatatea de el, pentru ca cealalta jumatate s-a strecurat in ghemul de caldura alba din bratele lui. Si, la fel ca marul care taiat pe jumatate se innegreste si moare, are nevoie sa fie intreg ca sa ramana alb si sanatos.
Si, poate, asta se va intampla doar o data pe saptamana. Tot e mai mult decat sa fii jumatate din ceea ce trebuie sa fii. Tot e ingrozitor de mai mult, fata de metrii patrati de ciment in care nu patrunde lumina asta.
Si, poate, doar poate, nu se stie inca, se va intampla in fiecare zi, altfel. Ei, cum ar fi asta?

Pentru ca viata mea e traseu marcat cu pietre, si pe una din ele scrie Loveless. Si pentru „Tangled Up In You”, care mi-a trimis fiori pe sira spinarii. Si pentru asta:

Anunțuri

~ de downtownjesus pe 6 Iunie 2010.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: