multi ani, multi.

acum, despre cadourile mele multe si despre stampila „Luna Amara live” pusa pe incheietura mainii mele de domnul Razvan.

cadourile mele sunt multe, desi de la putini oameni. sunt trimise de peste mari si tari, de maini la care inca refuz sa ma gandesc ca sa nu ma innec cu cine-stie-ce durere. sunt primite aici, unde e acasa, de oameni inca noi, desi au parfum de totdeauna. de oameni dragi, chiar dragi, chiar oricum.

posed in posesia mea, multe si frumoase, dintre care (trecand peste sosetele de la mama, care m-au jignit in adancimea demnitatii mele de studenta la medicina, adica ce? eu nu-s in stare sa-mi iau SOSETE??? ei, asta-i buna, auzi la ea.) mai importante is : telefon nokia nuj-de-care, cu clapa si cu chestii, cam cool pentru mine, dar e telefon cu taste functionabile, ceea ce de la un punct incolo e singurul lucru pe care ti-l mai poti dori de la un astfel de aparat, geanta ciudatica „care striga <<Sfantu Gheorghe>>”, ceas ciudatel si el, dar frumos rau, ultima carte a lui Andrei Makine, doi Julio Cortazar (tehe douapuncteics), in-sfarsit cutie de bijuterii compartimentata, ca sa nu mai inot in oceanul chestiilor de pus pe mine, aparatura diversificata de ars lumanari, cana frumoasa cu hipopo…po…ta…mute? femele de hipopotam-balerine (nu arata atat de dubios pe cat suna), cercei frumosi si inel fan-tas-tique, en francais, care ar trebui sa aiba paragraf propriu si personal, pulover labartat si verde spalat, de iarba obosita cu parfum de Vama Veche, cutie frumoasa frumoasa frumoasa de ceai (douapuncteics inca o data), trei bucati pixuri in forma de…ei…acum, stiti…si asta suna dubios, dar va dati seama ca-s criminale, de fapt…in forma de seringa. si chiar cu lichid rosu inauntru (am i cool or am i not cool?), si

insir nu numai ca sa ma laud (desi a fost si acesta un scop, initial, inainte sa ma insir atat de mult), ci doar ca sa spun ca n-am fost batuta de vant zilele astea. am crini pe masa si lucruri noi prin casa si prieteni. desi mi-a fost putin dor (putin mai mult, toata ziua, la scoala…), mulsumesc pana la cer si inapoi oamenilor vechi care si-au amintit si, mai mult de-atat, mi-au si dat de stire ca si-au amintit. (n-am avut credit de raspuns) a fost zambet-visator sa stiu ca inca nu m-am dizolvat in zidurile voastre si ca inca va mai loviti de mine in niste colturi din mintea voastra. profund recunoscatoare pentru asta, scot palaria in fata voastra. cei care nu mi-au dat de stire ca si-au amintit au obtinut un oftat si un zambet nesigur-cald. nici eu n-am fost tocmai buna la pastrat legaturi. mulsumesc, totusi, spun.

Andrei Makine, „Viata unui barbat necunoscut”, mi-a pus in fata cruntul adevar: il cunosc. 10 randuri citite in diagonala si stiu ca asta e Jurnalul, e suflet mai explicit decat in celelalte, e o bucata in plus pusa pe tava, e el, acum. e, in sfarsit, mai mult el decat poporul si drama lui anonima. inconstient, o aman, pentru ca inceputul e primul pas spre sfarsit, si-are sa-mi intre in sange mai ceva ca celelalte, si-are sa ma culeaga, recompuna, modeleze inca putin, si-are sa ma traga in vartej si-o sa-mi trebuiasca zile sa alunec pe suprafata murdara si alunecoasa a copertii. abia astept.

m-am hotarat: Luna Amara este my all time favourite band. pentru ca e deja limpede ca n-am sa vad niciodata SOAD live, deci n-am sa-i cunosc niciodata prin gesturi, citit pe buze si priviri, pentru ca Luna Amara, ca in viata, a mai venit si-a mai plecat si s-a mai intors, pentru ca m-am obisnuit cu ei ca vechi prieteni, pentru ca imi dau seama ca Nick a mai imbatranit, ca are momente de copil pierdut in spatiu (nu droguri, sunt dincolo de asta cand vine vorba de muzica), ca Mihnea e nervos si ca ei se cunosc deja prea bine ca sa mai scape unul de celalalt, pentru ca mi-au creat starea mea de amazement, pentru ca muzica lor ma mai curata inca, chiar daca am alte noroiuri acum, pentru ca oamenii de la concertele lor stiu versurile pe dinafara si pentru ca ma ajuta sa-mi pierd vocea printre ei. pentru ca imi amintesc de mine, in toate pieile mele spalate, uscate si repurtate. lumea se vede perfecta de pe tejgheaua din Fire Club, pogo-ul este pasnic si „eh, pogo. daca trebuie, trebuie.”, iar sticlele de bere stau aranjate nemteste, in coloane de cate trei, inainte cu cantec!, fii dizident. pentru 20 de ani de la unirea Basarabiei cu Romania, de-acum nu mai uitam de 27 martie. si nu va lasam sa cantati Albastru, ca noi stim toata piesa si vrem s-o cantam fara voi, uite: De azi n-am sa mai fac nimic, De jos nu vreau sa  ma ridic…

a fost, anul acesta, cald, soare si bine. black turned to white, rosu aprins, verde spalat, mauve et little sun. ca c’est bien, mon ami.

Anunțuri

~ de downtownjesus pe 28 Martie 2010.

Un răspuns to “multi ani, multi.”

  1. foarte frumos iti exprimi ideile ;d ! nice

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: