House M.D. a fost un fel de bucla temporala pentru mintea mea. aproape ca nu-mi amintesc ce faceam inainte sa-i cad in plasa; recunosc niste cotoare de carti pe care mai vroiam, inca, sa le citesc pe canapeaua asta, imi mai sunt soptite niste acorduri de piese pe care le ascultam inainte, imi amintesc ca eram incantata de Alexandrina Hristov si ca incepusem sa ma minunez de lipsa de heavy metal din viata mea de posesor de tricou cu Guns’N’Roses, incepusem sa vad Nana si citeam ceva despre glicozaminoglicani. si dintr-odata, le-am uitat. si incep sa le redescopar azi, cu pasi mici si grei pe podeaua dureroasa a unui spatiu virtual de care n-am mai avut nevoie cateva saptamani si pe care mi se pare ca-l stiu mult prea bine ca sa-mi pastreze cine stie ce surprize.

episoadele lor de 43 de minute mi s-au infiltrat in creier. am stat zile intregi pe covor, amestecata cu albastrul unei paturi pufoase sau in lipsa lui atunci cand era prea cald, cu uriase provizii de mere, struguri, cola, skittles, prajituri, biscuiti sau seminte, mi-am platit intr-o noapte tributul de lacrimi pe care mi-l ofer cam odata pe an, am schimbat asezarea calculatorului in asa fel incat sa nu-mi amorteasca gatul pe parcursul celor 5-6 episoade pe care le vedeam dintr-o inghititura, am observat bastonul lu’ tataia pentru prima data in cei 19 ani de viata ai mei si am inceput sa visez altfel. am inceput sa vreau sa fiu altfel, ceva mai dura, ceva mai sigura, ceva mai rea. aseara, dupa ultimul episod, m-am ridicat si a trebuit sa schiopatez pana in pat pentru ca imi amortise piciorul. m-am oprit pe la mijlocul drumului spre pat si mi-am desenat un zambet imens pe fata. si a fost aproape dureros sa readuc monitorul la fosta lui pozitie. si nici macar nu m-am scufundat in el ca raspuns la agresivitatea realitatii, asa cum am facut cu anime-urile mele de ceva timp uitate; pentru ca spitalul ala e o parte din agresivitatea realitatii. nu m-a salvat de la nimic, nu mi-a fost glob de cristal; a fost chiar un glont care mi-a spart o bucata din glob.

si mie deja mi-e dor de sunetul aparatelor.

(am nevoie sa scriu despre House, ma iertati.)

Anunțuri

~ de downtownjesus pe 19 Septembrie 2009.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: