the MRI was clear.

stiu ca sunt multe posturi printre cele 500 sau 600, nu le mai numar de mult, care vorbesc despre schimbare si care ma fac sa par un om cu 1000 de fete in dulap pe care mi le schimb zilnic, din ratiuni de igiena psihica.

The Beta Band – Needles In My Eyes, in loc de Metallica (pe care n-am mai pus cursorul de serios-ca-nu-mai-tin-minte cand) sau de System Of A Down (pe care am pus cursorul azi, pentru un Chop Suey, care n-a rezistat insa pana la sfarsit). mi-am dat seama ca blues-ul si jazz-ul suna bine pentru starea mea. nu mai citesc carti de razboi, documentarul de azi despre Antonescu, sau Odessa, sau Al Doilea Razboi Mondial n-a rezistat mai mult de 10 minute pentru ca nu-mi zicea nimic nou. desi Andrei Makine ramane scriitorul meu preferat, il iubesc extrem de platonic, nu i-am mai scos cartile din biblioteca, desi ii sunt datoare cu trei. n-am mai iesit prin oras de ceva timp, si nici nu simt nevoia, asa cum nu simt nevoia sa aflu ce mai fac oamenii. daca n-am aflat c-au murit, inseamna ca traiesc, si nici macar asta nu vreau neaparat sa stiu. nu-mi e frica sa-mi link-uiesc blogul cu nesimtire, nu-mi mai vine sa-mi scriu „revolta” in frunte, asa cum nu-mi mai vine nici sa mai impart lumea intre „noi” si „ei”. mai stiu inca ce fel de oameni imi plac si doar cu ei as vorbi daca as avea ocazia. am chef sa fac curatenie, dar asta in mod sigur doar pentru ca nu mai am House de vazut. ma pregatesc cu o seriozitate infricosatoare de medicina, imi pun tot felul de dileme etice si ma-ntreb daca e bine sa dai o doza letala de morfina unui savant batran care vrea sa moara linistit, desi nu esti sigur ca o sa moara. si chiar daca nu am dileme, imi bat capul cu complexitatea unui personaj de serial. as vrea sa cunosc scenaristul si sa-i spun domnului Laurie ca e al mai tare actor in capul meu, mai tare decat orice actor despre care am zis eu vreodata ca e tare. si ca are ochi tare frumosi, dar asta e o scapare a naturii. nu-mi e dor de nimic in afara de mare, vreau acelasi motor, mai trec inca pe langa lucruri pe care le privesc intens doar ca sa-mi soptesc ca intr-o zi o sa am si eu asa ceva, m-am hotarat sa incerc sa reduc numarul de inmormantari de pe pamant romanesc sau strain si m-am mai hotarat ca abia astept sa-ntorc spatele cladirilor alora de pe bulevardul Garii. am hotarat si ca mi-e teama, dar nu-mi mai bat capul cu ea. desi s-a facut frig, stau pe covor si mananc covrigi. si-mi dau seama ca o iubesc pe bunica si ma gandesc ca vreau sa te vad mai des. duc o viata de pensionara de doua-trei saptamani, dar ma simt bine cu ea. dar te-as vedea mai des. mi-am schimbat samponul si pot sa stau o zi intreaga fara sa misc un obiect de la locul lui. pot sa ma prefac ca sunt fantoma, ca nu ma lovesc de materie si ca am tot timpul din lume. si tot te-as vedea mai des.

cel mai cuprinzator lucru pe care l-am gandit pana acum despre House este ca in vitrina cu modele de viata oferite de televiziune, el este un raft gol, care te obliga sa te intorci la constrangerea de a alege exact cand credeai ca te-ai salvat alegandu-l pe el. moartea inseamna ceva diferit in fiecare episod, uneori chiar nimic, asa ca habar n-o sa ai la sfarsit cum vrei sa mori; iubirea e si nu e, ar fi de mai multe feluri, dar uneori absurda, uneori derutanta, uneori obstacol sau doar bataie de cap, asa ca n-o sa stii daca vrei sa iubesti sau nu, cu atat mai putin cum; prietenia e bine reprezentata, trebuie sa recunosc. sunt rafturi cu fotbalisti care reusesc sa invinga in ultimul minut doar prin puterea credintei si indragostiti care fug impreuna la 16 ani ca sa se intoarca la 40 fericiti si cu 4 copii, sunt filme care-ti spune „alege sa faci ceea ce-ti spune inima” si filme care-ti spun „esti doar om, poti gresi oricand”, dar spitalul asta nu-ti spune nimic, niciodata. iesi din el cu mai multe dileme, atata tot. iti ocupa, daca vrea, toata mintea si-ti intoarce ochii inspre realitate, desi e fictiune. pana la urma, un om ca el n-are cum sa existe. sau da? raftul e gol, raspunsul poate fi oricare.

Anunțuri

~ de downtownjesus pe 8 Septembrie 2009.

3 răspunsuri to “the MRI was clear.”

  1. Konnichiwa. -.-

    Apreciază

  2. 🙂 fii binevenita, sora >:D< :))

    Apreciază

  3. Citeam postul ăsta la mare, într-o dimineață leneșă. Și mi-a fost drag și foarte Flo tot, dar mai ales asta „pot sa ma prefac ca sunt fantoma, ca nu ma lovesc de materie si ca am tot timpul din lume”. Și azi mă simt destul de arogantă încât să spun că vreau să fac parte din lumea bucureșteană a ta. O să mă primești de bunăvoie sau o să te invadez. Pentru că acolo o să mă vindec sau o să îmi fac mai rău, dar o să mă schimb.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: