acum despre mare. stiti ca o sa fie post ultra-lung, da? asa, o sa aiba chiar mai multe capitole.

live blogging, pe caiet negru serios:

(Vama Veche) Se aude „Piata Romana, nr. 9 ” intr-un camping din curtea unui nene de treaba care ne-a facut chiar si dus (rece, foarte scotian si rudimentar) si chiar si toaleta. Bine, nu noua special, dar noua astia de nu ne stim dupa nume, ci dupa cort.

Scriu urat, imi cer scuze. (n.a : aici nu se vede cat de urat scriam)

Surprinzator, felicitarile lui ceremonioase cu mana stransa ca la palat m-au facut sa ma simt batrana si sa simt, pentru o secunda, povara anului astuia pentru care m-as felicita cu adevarat, dar numai pentru ca i-am supravietuit. (n. a. : si in Tequila Sunrise cred ca ii zice am fost in necunostinta de cauza cand m-ai intrebat cum ma simt. sincer, ma simteam in vacanta in Vama, separata total de orice inseamna toamna sau facultate.)

Sentimentul ca Vama e doar a mea este fantastic, desi ieri m-a surprins o nostalgie dupa masa ocupata total. Putin mai mult decat ar fi trebuit. Metallica si AC/DC au ajutat destul, ca si „Sweet Home Alabama”.

Drumul cu trenul plictisitor, eu foarte numb si plina de Nana, iar copiii cu chef tineresc de mare. Eu mergeam sa cunosc o fiinta pe care o stia deja toata lumea si pe care o iubeste deja toata lumea, in diferite feluri. Eu aveam emotii si sira spinarii suferinda. Desi am vazut rasarit si Dobrogea din scoarta in scoarta.

Copii ramasi datori care au plivit buruieni prin curte. Dread-uri sunt peste tot pe aici, ca si tatuaje si pierce-uri. Motoare, plete, (neo)nazisti care ne mananca, bere multa si linistita si spice shop-uri unu la fiecare colt. Dincolo, mult dincolo de toate astea, vacanta. Pentru toata lumea, chiar si pentru cei care muncesc. Dormit fara ora, poate mult, poate putin. Sincer, nu stiu. Timpul curge altfel, iar vantul e cam ca ala din poveste. Lume frumoasa, extrem de multa, prin toate partile. Si nu doar frumoasa in sensul meu, ci si frumoasa in sensuri straine.

Pauze de tacere si tricouri noi. De fapt, vechi, dupa dorinta. Acum oricum nu le mai am cui arata. Oameni noi de Bucuresti, merita tricouri noi. Eu mai mult chiar decat ei.

In ciuda teraselor si restaurantelor unde s-ar duce mama, locul asta arata, inca, a sat. Parca marea de aici e alta.

M-am ars. Ma ustura fata, umerii si gatul si lotiunea calmanta de dupa plaja nu prea ajuta. (imi permiteti sa mai si tai din ele, da? asa.)

Momentan, imi place locul meu de langa zid, urcata pe vechiul gratar.

Zacere. Binefacatoare zacere. Vama Veche este o lume complexa, pe care n-o pot inca descrie. (n.a : mai ales cand au descris-o atatia altii inaintea mea)

Sa ascult Maiden pe o pseudo-terasa de Vama Veche, how about that? Pare a fi natural, chiar si pufuletii de Baia Mare si labradorul Cora (n.a. : Alfredo era altul). Un sat intreg de rockeri e o treaba dificil de manevrat in primele zile. Parea a fi un vis prea mare de implinit, care odata materializat e coplesitor si imposibil de savurat. Locul asta e mic, de cele mai multe ori prea mic pentru cati suntem, si totusi incapem, intr-un fel sau altul, pe doua ulite care se intersecteaza doar ca sa se termine pe plaja. Si totusi raman mese libere si bucati de nisip goale. Armonie, bre. Un alt fel de armonie decat aia ardeleneasca, dar armonie.

Viata la cort, un lucru ce trebuia incercat mai devreme, desi nu era loc. Pare-mi-se ca te face mai deschis la minte. Si mai liber, evident (n.a. : ieri, cand sa ma spal de drumul cu trenul, am dat drumul la apa rece dintr-o ciudata inertie inconstienta. mi-am dat seama abia cand cada era pe jumatate plina. apa rece imi devenise un prieten prea bun). Doamne, da, libertate. Pentru prima data asa, nu? Asa cred. Fara nici un fel de program si mirosind a mare. Rainmaker? Ha. Libertate. De tot. We washed the tears away. Senzatia asta e aproape noua tot timpul. Fara picatura de dor sau de tentatie pentru intoarcerea la ceva, fara nevoi imposibil de implinit, cu zambet pe „Chiar daca…” si pe „Iarba verde de acasa”. Sunt atat de rar bine incat de fiecare data cand sunt trebuie s-o spun, sa nu uit ca am fost.

Stuf si plase de pescar, iar cerceii medievali se misca agatati de ureche. Caini prietenosi, mici si pufosi. Diferenta dintre „pufi” si „flafi”. Atat de multe tricouri incat nu le tin minte. Cunostinte de la folkblog.ro, dintre care vedeta Misu si vedeta Tudor, plus tanti frumoasa care face poze, tanti simpatica ce face poze, tanti cele doua care poate e surori si nenea care stie de unde e si cum canta Alina Manole (n.a. disperata: m-am tampit cautand cantecul cu piticul. anybody? am un pitic si-l vreau fericit, cred ca-mi trebuie doi, sa stea amandoi pe o bucata de unt si sa toace marunt ce mai fac, ce mai zic? anybody, va rog?). Wolkswagen de Cluj, ardeleni care spun prostii intr-un mod amuzant („De ce-o murit melcu?”), dusul rudimentar cu apa rece, balarii. La tara, la mare. Praf, nisip, apa sarata. Corturi pe plaja, pereti de stuf, faleza de film. Stanci. Granita cu Bulgaria si brusc sentiment de strainatate, desi Romania e la cativa metri in spate. Stim sa ajungem la Balcic cu autobuzul. Scheitzi prafuiti, cozi impletite (barmanul din Hand si nene de pe strada; barmanul din Hand danseaza pe Motorhead), Cora sub canapea de lemn. Am mai zis de stuf, nu? E tot Maiden, oricum. Andrei Makine, inca si mai aproape de integrala. Doua librarii. Leon, caine rau. Folk You (subiect separat). Noua pasiune pentru Schweppes din cauza de barul din colt, de langa casa. La Barba Neagra, unde canapelele sunt joase si cocktail-urile dulci sau de culori dubioase. Avem bluze frumoase si scumpe si bratara de piele, iar oamenii fac tatuaje in forma de fluture, dar coditele sunt scumpe, iar Sanziana ne face pe gratis. Prea multe lucruri frumoase si n-am luat geanta cu floare rosie. Zapiekanka (urat nume, desi rusesc) si shaorma (iar acum nu mai stiu cum se scrie corect) „la botu’ calului”. La Pirati nu e voie sa intram, ca noi nu suntem de-ai lor, desi ei e frumosi tare. (Later edit, dintr-un viitor indepartat si in alt fel suferind: ba da, sunt ca ei. Doar ca eu sunt singura, ei sunt multi. Nu „noi” nu suntem de-ai lor, „voi” nu sunteti. Diferite seturi de „voi”, chiar. Fara resentimente, imi gasesc eu drumul spre ei.) Marea are degradeuri, iar Guns e peste tot, ca si Iris si Metallica. Expirat e de fite asa si nu suntem fanele lui. Stiu prea multe piese de la Maiden, dar culmea e ca la Choppers se auzea azi „Mother Russia”. Scoicile chiar zgarie, iar algele se impletesc langa picioarele mele. Am cerut voie si cred ca am primit-o. Intre ai mei, de care mi-a fost dor copilaresc fara sa-i cunosc. O sa fie dor de toate astea. De maine, chiar. Imi pare rau ca n-am apreciat destul zilele astea. Sau trait.

Folk You. Colegi de camping cu folkblog.ro. Glume intre bodyguarzii de la Shelter Security si oameni prezenti in toate cele 3 zile, deveniti cunostinte. Oameni pe care ii vom uita. Aplaudat isteric si tipat din rarunchi la Iris. Iris. Somn bizar, primele randuri. Cristi sanatos si mare de oameni isterici. Povesti triste cu jumatati valoroase de Phoenix, peste care puteam foarte bine sa trecem. Cantat mult, invatat refrene pe loc si iubit instantaneu. Tricouri cu Manowar cantand „iarba verde de acasa”. (Country dupa Maiden si hamac ce n-are nevoie de copac pentru instalare). Florin Chilian si „Chiar daca”, la care as fi plans daca n-as fi fost in Vama, scapata de tine si de admitere. Amintirea ta e matase alba, right? Cateva ganduri pentru tine, cum ca ti-ar placea pe aici si ai arata bine printre ei. Tudor Gheorghe care n-a recitat Marin Sorescu, slava Domnului. Gheorghe Zamfir – energie, pe care nu l-as fi chemat totusi la bis. Marea si muzica ei proprie. Pentru Florian Pittis, ca sa ne auda si el, am cantat „Vanare de vant” si „Vinovatii fara vina”. (Pantaloni murdari in fund si nopti friguroase). „Treceti, batalioane romane, Carpatii”, cantata in doua variante, si „Tu, Ardeal”. Impresionant, incredere. N-am putut sa nu fiu mandra si sa nu zambesc privind in spate. (Frig, umbra putin prea multa). Lalalait cu bune intentii si prezentatoare prea sincera.

Doar o saptamana si ceva. Deja alta lume, de parca anul s-ar fi comprimat in cateva zile uitate. De unde atata liniste?”

(Costinesti): „Vreau broscoi cu tricou cu <<Salutari din Costinesti>> si vad in asta si, general vorbind, in nevoia de jucarii de plus (ca si in cea de caini) o doza resimtita de singuratate. Mi se pare ca am dormit prost azi-noapte, desi asta nu are argumente logice. M-am trezit prost azi-dimineata, asta sigur da. Nevoie de umplut bratele cu un broscoi verde de plus.

Costinestiul este aglomerat si colorat, intocmai ca Mamaia. Strange enough; aceasta este Romania.

Ciudat ieri, in principal pentru prezenta voastra. Daca pe doi dintre voi ii asociam tot timpul cu Vama, pe voi ceilalti va asociam cu locul asta si a fost aproape dureros sa fiu aici fara voi. Nu doar fosta voastra prezenta si impartirea paturilor, ci mai ales amintirea ingropata a unor vremuri fantomatice. O secunda in care am urat-o pe mama pentru ca m-a lasat prea tarziu la mare, urmata de o secunda in care i-am multumit pentru asta. Imi imaginez ca ar fi fost si mai dureros sa ma intorc aici avand deja povesti in buzunare. Diferentele de situatii s-au topit insa in oameni necunoscuti si cunoscuti din situatii extrem de recente (tricoul cu tabelul lui Mendeleev si pitipoanca Oana din Targu Mures cu tricou cu Iris). Intepaturi mai sunt, dar capata accent de bobarnace.

Cam shallow acum, dar o sa fie bine. Trupa si Claudiu, tricou cu White Horse si broscoi verde, astea au sa ma insoreasca. Si zambetul tau fara durere, neaparat.”

Retrospectiv: Dor de Vama. Dor de White Horse, nu de Costinesti, si dor de patul lui Orbu din casuta. Costinestiul e urat, e plin de vacante orbitor-luminoase si obositoare, de oameni simpli in sensul apasator al cuvantului. in Vama, vacanta e lenesa si degeaba, e calm-ardeleneasca imbinata cu energie de chitara electrica si de tobe. Dor de Vama, de clatite, de cum arata Cuba Libre sau chipul lui Che Guevara pe El Grande Comandante, de picturile pline de nisip din Hand si de hainele lui Peste. dor de stat pe stanci si vorbit in tacere cu marea. mers de copil care o vede pentru prima data. prins gust de concerte si de aplaudat din primul rand. (Mihai a obtinut pana de la Valter. Heil Mihai). Atata dor de mare e in noi, incat povestim oricui despre ea, chiar si daca nu e interesat sa afle despre gresia noua de la Mistral sau despre Pacifica. Claudiu de la Megastar si amintire de Mircea („Mirceeeeaaaaaaa”). Acolo nu e nevoie de bodyguarzi, exista patronu’ care a interzis pogo.

acum, Bucuresti. oriunde, doar acasa nu. dar ma voi intoarce, nu va ingrijati. acum ma duc sa…beau ceai si sa umblu bezmetica dupa album Alina Manole, care trebuie sa aiba cantecul cu piticul. (am si eu o obsesie mica)

Anunțuri

~ de downtownjesus pe 10 August 2009.

6 răspunsuri to “”

  1. ce frumos ai povestit despre vama.. nu am fost acolo niciodata, dar pot sa imi imaginez ca e frumos. iar despre costinesti… am fost la mistral, atunci nu aveau mai nimic nou, dar mi-au ramas niste amintiri dragutze… mi-ai facut dor de mare.

    Apreciază

  2. Ştiu eu melodia Alinei Manole despre care vorbeşti 😀 Şi este adorabilă. Adică tot ce a cântat ea a fost foarte drăguţ şi de ascultat.
    Deci a fost frumos la mare.
    A, hai să-ţi spun, că am început să râd când am găsit asta în postul tău. Faza cu La piraţi şi că nu intraţi… cât am stat în Vamă am tânjit după locul ăla, dar nu m-am încumetat să intru…. mereu credeam că nu-s îmbrăcată ok. Când am plecat din Vamă erau la o masă nişte oameni supăraţi, în negru care dădeau din cap pe Motorhead cred, şi la o altă masă era un grup de copilaşi de vârsta mea cu tricouri în toate culorile. M-am oficat.
    Aţi fost în Bulgaria să înţeleg ?
    În premieră am fost şi eu cu cortul. Nu-i aşa că e uşor, mai uşor decât credeai ?

    E un post tare drăguţ despre mare. Dor de mare.

    Apreciază

  3. mulsumim pentru aprecieri, fetelor >:D<

    da ma. dor mare si iremediabil pana pe 1 mai de mare. frumos sa mai sufere si altii cu mine.

    Apreciază

  4. iar ilinca. melodia cu piticu, Doamne, daca o gasesti pe undeva unde pot s-o pun pe repeat sa ma anunti. sunt isterica, cu adevarat isterica, manerveaza ca nu-mi mai amintesc linia melodica :-S

    Apreciază

  5. love me

    Apreciază

  6. ilinca, o da. te iubim, niiiiciiii nu stii cat. acum stiu melodia, mai am de invatat celelalte versuri 🙂

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: