nu stiu cum dau de cartile astea. le-am prins la anticariat inainte sa le cumpere alta copila, ca mine, din alt cartier al orasului astuia de provincie, le-am ochit pe rafturile curate si tacute din biblioteca judeteana pentru ca aveau coperta portocalie sau aratau ca niste Biblii cu cartonul lor negru si fasia de material care le tinea loc de semn de carte, mi le-a cumparat mama dintr-o nevoie brusca de a-si lasa amprenta pe mine prin cartile mele sau le-am primit intr-o oarecare zi frumoasa de impartit cadouri. eu nu le aleg niciodata, pot sa pun pariu ca cele pe care le ofer eu cadou n-au niciodata acelasi impact ca cele pe care le primesc. uneori am impresia ca ele ma aleg, intr-un fel sau altul. ceva, undeva trebuie sa se lege de o parte de Flo. chiar daca e doar un cuvant, imagineaza-ti, uneori e doar un cuvant, un cuvant simplu, cum ar fi…ce sa-ti spun? „salcie”, „mansarda”, „chihlimbar” sau „inel”. e un cuvant care imi aduce in cap un moment, o fotografie, un parfum simtit, cu atata violenta incat uneori ajung sa arunc cartea pe masa. pur si simplu, pentru ca are acel cuvant, fix acel cuvant, si nu altul. ajung sa o arunc si atunci cand actiunea capata un miros mult prea pregnant de trecut, si crede-ma, la cartile pe care le termin si care-mi sunt dragi, mirosul ramane imprimat in mine zile bune si ma face sa fiu melancolica si sa pun cartea in ghiozdan chiar si dupa ce am citit-o, pentru ca am impresia ca daca o las acasa are sa se vestejeasca ca frunzele de toamna din sertar si are sa se farame si stii ca pentru mine trecutul e drog, e drog si eu refuz sa fiu o drogata ordinara, intelegi? refuz sa fiu asa ceva si totusi, pur si simplu, sunt zile si mai ales carti tampite ca astea, pe care in zilele mele heavy metal le cataloghez drept ratate si adolescentine, uitand ca eu n-am de fapt decat 12 ani si chiar daca mi-am asumat probleme de 19 ani, eu nu pot sa prind din urma diferenta asta de 7 ani…”elevul Dima dintr-a saptea”, unde liceenii se duc sa bea nu in carciuma, ci intr-un loc special, al lor, de la subsol, cu pereti de piatra si aspect de pivnita, la nenea Iancu, unde cunosc chelnerul si fac cheta pentru un pelin si o friptura de vacuta. „orasul cu salcami”, unde mihail sebastian scrie pur si simplu fantastic, nici n-am cum sa-ti explic in cuvintele mele bolnave si putrezite cum aseaza omul ala cuvintele in emotii vii, unde 4 oameni, doi baieti de liceu si doua fete de pension, impart o relatie ciudata de prietenie-iubire, tacuta si nascuta din vointa proprie, independenta de ce vor ei, se naste singura in timp ce stau impreuna ore lungi de iarna in fata sobei, fiecare facand altceva si totusi simtindu-i pe ceilalti intr-o comuniune ciudata de ordin cavaleresc secret. am aruncat elevul Dima dintr-a saptea intr-o noapte pentru ca ajunsesem in punctul in care domnul Dima, ca un adevarat individ de sex masculin (caruia nu, impulsurile care declanseaza reflexele sexuale nu e musai sa-i ajunga la creier, se descurca foarte bine si fara, nu e ca si cum trebuie sa gandeasca sau sa simta cu cine si-o trage), se culca cu o fata (usoara ca pana, am putea spune metaforic), desi o iubeste pe Lotte, asa cum poate iubi un licean, desigur, dar iubeste. mi-a amintit de el mult prea mult si n-am putut opri violenta reactiei spontane, desi am mai citit vreo doua duzini de pagini de-atunci. „Lorelei”, care e mult dincolo de limita mea de dulcegarie (care apropo e foarte darnica), in care domnul acela, nici nu mai stiu cum il chema, avea un nume ciudat si mi-e lene sa ma uit acum, avea parul alb, desi era tanar. avea parul alb si-l chema Catul ma, asa-i? Bogdan Catul. eh, il chema Bogdan Catul sau Catul Bogdan, avea parul alb si mie imi arata a domnitor, acesta fiind singurul motiv pentru care nu i-am spus niciodata lui Teodoreanu ca romanul ala al lui e praf ca roman, desi poezie ar fi iesit in mod clar capodopera. Ultima-intaia, stiti voi la ce ma refer, avea bucata aia de poveste in care ea devenea din copil blond si frumos o „doamna”, o cucoana proasta care vroia ca barbatul de langa ea sa danseze bine si sa aiba costume la moda. nu spun ca asta e esenta cartilor astora, cartile astea care ma imbolnavesc pentru o secunda sau o zi, sunt doar amanunte, dar o Doamne niste amanunte atat de agresive incat ma surprind avand nopti in care derulez filme pe care subconstientul meu se laudase ca le uitase si pe care constientul chiar le uitase. si pana la urma, cu cine dracu seamana Bordeianu? (enigma veche, de la inceput. bordeianu, in telenovela si in emisiuni teve – nu in piese de teatru- seamana cu cineva. cu cineva pe care eu il cunosc foarte bine, dar pe care nu l-am gasit nici acum. hai serios, tu, care ma stii cat de cat, cu cine seamana Bordeianu? imagineaza-ti-l spunand „hai ma” si facand un anumit gest cu mana si cu antebratul impreuna, facea asta tot timpul. work with me here, it’s killing me at this hour of the night)

stiu ca te doare si postul asta, pentru ca te doare fiecare bucata de trecut care ma mai supara sau enerveaza, doar ca am avut o explozie. sunt nevorbita, nescrisa, necitita de prea mult timp si am impresia ca pierd o multime de lucruri din evolutia mea in luna asta si jumate de bac si de admitere. am deschis calculatorul numai si numai ca sa scriu postul asta, aveam nevoie sa vorbesc si nu puteam sa vorbesc decat despre asta, pentru ca e cea mai recenta senzatie. vezi cat sunt de nevorbita? vezi cate explicatii simt nevoia sa dau?

ma bantuie: Reamonn – Josephine acu ce vrei, sa-ti explic de ce? nu stiu. taci.

(Pot sa later-edit? Pot, ca-s stapana. Nu mai cotrobaiti, ma, prin arhiva. Se pare ca si Bordeianu si-a adus aportul in creatie, nici n-avea cum sa fie altfel, la cat de veche e fantezia asta. Baaa, nu mai cotrobaiti prin arhiva. Later-edit, ca sa se stie, din 2014.)

Anunțuri

~ de downtownjesus pe 24 Iunie 2009.

Un răspuns to “”

  1. E ok. Mai mult decat ok. Adica mai mult decat okayul ala dupa criza si dupa oftat. E un ok spontan, atat de spontan incat ultimul paragraf ne confuza.

    Stiu cu cine, dar vorbim in privat, ca n-o sa-ti placa.

    Si impartim si senzatiile despre carti, da.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: