sunt tot eu, parca ceva mai batrana. clar nu mai matura, doar batrana. batranii doar privesc lucrurile din jur, adultii mai si actioneaza in vreun fel. traiesc de pe o zi pe alta, cu un constant „daca trece si ziua asta e bine” in cap. ascult kumm pentru prima data cu adevarat si inteleg de ce place la lume. is speciali, nimic de spus. n-o sa tin minte maine titlurile pieselor, dar i-am ascultat, m-am achitat de o datorie fata de ei.

ma intorceam de la biblioteca si mirosea a iarna. a iarna noastra. a green bar, a fum de tigara, a ciocolata calda, a parfumul fiecaruia amestecat cu parfumul celuilalt. am venit acasa, m-am uitat la poze vechi de pe hai faiv si am avut aceeasi senzatie. vine iarna si ador lucrul asta. vine iarna, vine Craciun, am vazut deja reclama la Tuborg de sarbatori, asta e, it’s a fact. vine tata. vine vacanta scurta, dar frumoasa rau, stiu eu ca asa o sa fie. mi s-a parut ca si azi era fericit si aproape ca mi s-a facut dor. se pare ca e fericit, s-a intors, poate chiar eliberat. prevad ca o sa urmez exemplul lui topor cu privire la lucia. apropo, lucia la ce facultate e domle?

am avut dorinta de plans de doua ori azi: cand mi-am dat seama ca s-a terminat visul frumos cu domnul listing si cand am nimerit in player folderul „Loveless”. Doamne, a trecut prea mult timp si „Michiyuki” era la fel de frumoasa ca la inceput.

uneori mi se pare ca am stat pe loc, alteori ca am luat-o la fuga, alteori ca m-am intors inapoi. al dracu de relativ universul asta al meu.

si, ciudat, de cateva zile totul pare sa fie corect. de parca asa ar fi trebuit sa fie de la inceput, de prin clasa a 9-a, si tot ce a fost intre timp a fost asa, o joaca de copii care iubeau prea mult chibriturile. sau o fuga continua de testul la geografie, pe care stii ca intr-o zi va trebui sa-l dai, dar nu azi, nu azi, nu azi.
cred ca e melancolie. de la iarna mi se trage.

am trei carti bune si-s incantata de ele. „istoria ilustrata a celui de-al doilea razboi mondial” pentru o parte de Flo, 4 nuvele de Turgheniev reunite sub titlul „Prima iubire” pentru alta parte de Flo, si „corpuri de iluminat” pentru alta parte de Flo. presata de timp la primele doua, avand timp de savurare pentru ce-a de-a treia, ca-i a mea. incantata. (Later edit: a fost a mea, am dat-o inainte s-o citesc, am regasit-o dupa 4 ani, e una din caramizile existentei mele.)

ouran high school host club avanseaza bine, voi vedea acum episodul 18. mnu, nu e genial, nici prea destept, daaar e fani. si cam asta am nevoie zilele astea.

daca mi-e dor de tata? cam da. mai am putin si cad in balta cu „iubiti-va parintii cat ii aveti langa voi”. stiu doar ca atunci cand era aici nu-mi pasa, si acum as vrea sa rasfoiasca cu mine „istoria ilustrata a celui de-al doilea razboi mondial” si sa-i arat cartile noi de la anticariat.

copilul de 4 sau 5 ani, niciodata nu stiu, care mi-e frate in fata Domnului, intrucat tata i-a fost nas de botez si mama nasa desigur, m-a intrebat de unde am fluturele ala frumos de pe perete.

vreau gandire arborescenta. ia intreaba-ma de ce muntii aia is asa si de ce campia aia n-are nu stiu ce, sunt 99% sanse sa n-am nici o idee sau sa gresesc, dar vreau macar sa incerc. hai punem de-o revolutie. hai citim o carte. hai mergem la biblioteca in drum spre mall. bla, problema voastra.

iar ma simt corecta. paltonul ar fi trebuit sa fie pe mine inca de la inceput, si traista mea de la Sighet trebuia mai des purtata. Metallica mai des in casti si fiori tot timpul. am pierdut io ceva timp pe drum, dar bine ca am ajuns.

[si inca nu stiu mare lucru in germana. Mein Gott.]

as mai bate campii despre ceva, stii ca pot. de exemplu, Dani Coman, flebetea tineretii mele de rapidista pana in panzele albe, inchide usa alb-visinie si si ma lasa in plop. hai FC Brasov. sau ca nu ma duc la bal, dar fac afaceri ilegale cu bilete intru fericirea ralucai. sau ca mai sunt inca fascinata de tot ce descopar pe last.fm. sau ca m-am abtinut azi din comentarii la franceza. saaaaaau ca am terminat „padurea norvegiana” si nu prea m-a frapat. nu-l pot percepe pe murakami ca fiind japonez, anime-urile mele mi-au sugerat o cu totul alta impresie, desi romanul are destule elemente japoneze. mnu stiu, asta nu prea e japonia mea, arata mai mult a un fel de Chinatown in capul meu, Watanabe asta nu prea avea nimic japonez in el, nici Naoko, frumoasa si bolnava Naoko, nici energica Midori. ba, saraca, cred ca Midori avea totusi ceva, era tunsa scurt si imi amintea de Midori al nostru, verde in cap si bautor de chestii ciudate. da, cred ca Midori era cea mai japoneza dintre toti, intr-o lume cu prea putina Japonie. mi s-a parut extrem de european, si asta cred ca m-a impiedicat sa simt vreun farmec. mnu prea, totul perfect explicabil, se prea poate sa se fi intamplat chestiile alea undeva, intr-o realitate, ca si-a tras-o cu reiko nu m-a mirat mai deloc, filosofia lui de viata ma lasa cam rece, intrucat nu prea era, parfumul pe care ar trebui s-o aiba orice entitate cu legatura cu Japonia cam lipsea. deci mnu prea. am citit-o, am terminat-o, ii recunosc acest merit, mi-a fost alaturi in clipe grele, dar…nu-i una din cele mai bune carti pe care am citit-o. a, nenea murakami, saracu, ma face sa ma gandesc la usami al meu din junjou romantica, pare exact genul de scriitor din care curg best-seller-urile pentru domnisoare vaporoase si romantice, despre care lumea crede ca e bland si iubitor si pacifist si el de fapt e un cosmar de om cu care doar saracul misaki poate convietui, si numai el stie cu cate eforturi. d-asta mi-a fost drag de murakami de la incepu si-o sa-mi mai fie, ignor faptul ca e batran, nu ca usami cel tanar si frumos. ei, ce sa-i faci, doar intentiile sunt perfecte.

acu…sa avem iertare, un episod de anime, niste carti bune, poate o noapte alba.

Anunțuri

~ de downtownjesus pe 14 Noiembrie 2008.

Un răspuns to “”

  1. mie mi-e dor de tine, ție ți-e dor de ea. universul tău relativ pare atât de frumos de aici, și eu deși nu-mi fac simțită prezența îl oberv cu atenție prin telemicroscop. damian m-a ănvățat că telemicroscopul e un instrument prin care vezi lucruri mici mici mici de la distanțe mari mari mari, și instant mi-a plăcut.

    ești departe și eu sunt curioasă cum arată istoria ilustrată a celui de-al doilea război mondial. îmi amintesc că o istorie în date a lumii a fost prima carte cumpărată din banii mei vreodată.

    și mie mi-e dor de tata, și tu știi asta. tu încă mai poți fi încadrată la categoria bucurați-vă de părinți cât îi aveți, fiindcă el o să revină.

    îmbrățișare.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: