prima zi fara tine a fost…ciudat de ok. ok, nu foarte buna, nici macar buna, dar nici groaznica. cred ca din cauza soarelui ca de obicei, care ma face sa ma simt Coldplay si sa mai zambesc din cand in cand, fie la vederea lu horhe si a lu george, fie la amintirea unei piese bune.

eram la franceza si vorbeam despre loisirs, adica moduri de petrecere a timpului liber, era in manual un exercitiu tampit si profa a intrebat daca urlatul si fluieratul sunt semne pozitive sau negative din partea publicului si s-a uitat la mine simi-a zis „florina, tu asculti rock, nu?” si i-am zis ca da si m-a intrebat de ce urla si fluiera lumea la concerte. m-am simtit teribil de importanta si de „recunoscuta” daca vreti, intrucat din cei 17 copii din clasa ea a gasit potrivit sa ma intrebe pe mine asta. blush :”> i felt rock.

dirigu’ zice sa purtam uniformele. musca mea de pe caciula doarme linistita si nederanjata inca. poate altadata.

mie mi se par uimitori oamenii ca ea, capabili de asemenea vise. eu si altii, noi ne marginim la niste oameni simpli, de pe langa noi, macar vorbitori de aceeasi limba materna, oameni cu aceleasi planuri simple ca si noi, o facultate, o slujba, o familie, si eu si altii nu suntem in stare nici macar sa ajungem la oamenii astia simpli de langa noi, atata lucru nu suntem in stare sa facem cand avem de la intamplare toate datele necesare, si ea…ea a visat mai multa lumina decat am visat eu vreodata, sau, bine, hai, poate doar i-a dat o alta forma aceleasi lumini, si dupa ce a visat lumina asta a inceput sa creada in ea simplu si corect, pe de-a dreptul, asa cum crezi ca pamantul e rotund fara sa-l fi vazut in fond cu ochii tai. ea este un om minunat, de care ma minunez in fiecare zi, care face ca visele mele, pentru mine si-asa greu de implinit, sa se simta micute si prostute si taranesti. atata forta ca in ea rar gasesti. si atata obiectivitate si subiectivitate adunate sub acelasi acoperis. eu nu pot inca sa cred asa si sa-mi doresc serios asta, pentru ca…nici tanara nu mai sunt, si nici frumoasa nu ma mai cred. la celalalt el, ala cu stick-ul de mai sus, am putut sa cred, era primul si ma credeam in stare de orice, credeam in mod firesc si natural ca e doar o chestiune de timp pana sa-si dea seama ca ma vrea. n-a fost asa, a fost aiurea prin plop si acum…acum el e prea mult, mult prea mult. n-am avut un muritor de rand, un pusti normal cu valori normale si dorinte, ca vise nu e, normale. cum sa mai cred acum ca o sa am un muzician

frumos-amuzant-curajos-nebun-iubitor-de-caini-simplu-complex-ascuns-misterios-inteligent-

-profesionist-harnic-frumos

si tooooooaaaateeee celelalte atribute ale omului perfect, pe care l-am numit, aleatoriu si prea devreme, andrei? mnu stiu. nu am idee. mi-e de ajuns deocamdata persoana lui, asa cum o arata si o percep eu.

ideea era ca m-am minunat iar azi de cat de minunata e ea si mi-am dat seama ca ea o sa reuseasca. ea, spre deosebire de noi, care alegem calea cea mai usoara, o sa reuseasca. pe aia mai grea, desigur, dar eheheee se compara fericirea ei cu fericirea noastra injumatatita si chinuita si agatata, doar pentru ca altceva mai bun nu mai avem de unde lua? mnu prea. e ca aia cu garoafele, intr-o buna zi o sa ajung sa ma multumesc cu un buchet de garoafe si n-o sa mai visez tricouri negre si priviri calde. as vrea sa fie natural, sunt innebunita dupa naturalete, desi e atat de greu, poate chiar imposibil de obtinut. mnu stiu. e o imagine ideala si stiu ca nu sunt destul de buna pentru o imagine ca asta. tu, in schimb, o meriti pe de-a intregul.

altceva n-am mai facut. am mai vorbit putin cu iulia si putin cu madalina, am mai citit putin si am mai ascultat niste muzica, am mai schimbat niste priviri si acum ma apuc de invatat, cu gandul impartit in doua sau trei colturi. dintre care unul mai ascutit, ala indreptat spre bucuresti.

incheiem cu „walk” de la pantera. nenea anselmo, prietenul meu etern. ma intreb ce-o fi mai facand? vedeti, si el om, ca toti oamenii. de ce oamenii trupelor ceva mai cunoscute pe mapamond n-au voie sa greseasca, sa se certe si sa aiba prietene? piii viata e nedreapta, si n-o inteleg. si pun virgula inainte de „si”. ei, gramatica.

gata m-am dus. that’s my day. putin, cel putin.

Anunțuri

~ de downtownjesus pe 30 Septembrie 2008.

5 răspunsuri to “”

  1. Iar facusi aia cu el si ea si tot asa.

    Hag ca’s acasa >:D<

    Apreciază

  2. ştii flo…era odată o piesă. nu neapărat drăguţă, dar ideea e că trebuie să-i reţii două versuri, la care versuri m-a dus cu gândul prima ta frază. sigur o ştii. e cam aşa:

    „fiecare ziiiii fără tine
    mă face să mă simt din ce în ceee mai bine.”

    acum închide calculatorul
    şi caietele de teme
    şi ţopăie într-un picior cântând chestia aia în gura mare.

    🙂

    e un ritual voodoo, works every time;)

    Apreciază

  3. haaaaide floooo
    trebuie sa iesim la o bere intr-o zi :>

    Apreciază

  4. Tu stii ca tot nu stiu cine e ea de aicea? cred ca mi-ai zis pe mess, sau poate ca ai uitat, oricum, eu nu stiu.

    Apreciază

  5. stai sa citesc si-ti zic. sper. uneori nici eu nu le mai tin minte.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: