rock…:) acum iubesc tot ce inseamna asta…tot.

nucile pe care le luam cu colindu’ erau “cumparate” de tataia sandu…le ziceam asa ca sa-i incurc…tataia sandu si tataia costea si mamaia aurica si mamaia maria…acum…tataia sandu nu mai e…si e ciudat pt ca n-am avut niciodata o relatie prea stransa cu el…si totusi, acum ca nu mai e, acum, in momentul asta, imi aduc foarte clar aminte de el…cu un gol in stomac…iarna, cand eram eu mica mica de tot, ne spunea, mie si tatei, povesti de la cotu’ donului…asa am auzit eu prima data de cotu’ donului…ce-i aia? e una dintre cele mai triste batalii ale tarii mele…tarani romani carati de antonescu dincolo de nistru (unde noi n-aveam nici un interes, noi vrand doar basarabia) pana la cotu’ donului, unde au murit de frig, de foame si de rusi…erau povesti triste, din care imi aduc aminte doar acel inspaimantator “cotu’ donului”….povesti cu strabunici veterani, cu nemti care jefuiau casele romanilor, dar nu si pe cele ale tiganilor, de care le era scarba…cu strabunic lucrator la cavalerie, care crestea si dresa caii pt armata…care iubea caii mai mult decat orice, care atunci cand era batran, bolnav si orb, bajbaia cu mana pe peretele grajdului, cu cealalta plina de fan, ca sa ajunga sa-i dea de mancare…nu cred ca n-aveti povesti de-astea…trebuie sa aveti…cu pepene mancat pe camp, la umbra carutei, cu porumb copt pe miriste, in timp ce vacile infulecau ultima inghititura de iarba, cu furt de struguri de soi de la vecinii mai bogati, cu lenevit sub nucul imens de la vie cat adultii culegeau struguri, cu urcat in acelasi nuc si vanat nuci pt colindatorii de la iarna…si culesul de porumb cu calu’ destept pe care il chema viorel care mergea exact, da’ exact pe carare si care atunci cand vedea ca oamenii care taiau ciocanii de porumb se indepartau o lua singur inainte, oprindu-se fix unde trebuie…acelasi cal care stia, n-am idee cum, cand se ducea mamaia la cules de porumb sau la fasole, unde era porumbul in anu’ ala, care era drumul cel mai scurt si unde erau fantani…pur si simplu te urcai in caruta si stia unde sa te duca frate…stia drumul de la targ in sat, aducandu-l pe unchiu’meu de la obor cand era beat mort…nenea dormea pe fan in caruta si calu’ l-a adus acasa…calu’ care stia cum sa mearga dupa omu’ care avea haturile…la varu’ meu fugea ca nebunu, la tataia mergea incet, calm, exact cum vroia tataia, la tata mergea la trap, nici prea-prea nici foarte-foarte…si mai erau povesti cu caini la fel de destepti, care pe timpu’ ocupatiei nemtesti, cand in casa lu tataia stateau niste soldati nemti, manca resturile nemtilor si pe urma o lua pe camp pana in celalalt sat, unde erau niste rude de-ale noastre si manca si acolo alta portie…si pana dimineata se intorcea acasa, mancat mai bine ca tataia…erau vremuri vechi, dar frumoase…erau tarani romani, era patriotism si filozofie morometiana…era pamant cat vezi cu ochii…era porumb verde si zgomot de avion…stiti cum suna un motor de avion in linistea baraganului? e sunetul copilariei mele…pierdutei si regasitei mele copilarii…da, inca imi permit sa zburd si sa ma joc…sa rad si sa ma alint si sa sar in sus…promit ca incerc sa raman copil. vrei si tu? te invat eu. povesteste-mi copilaria ta. recastig-o. ai curajul sa fii iar copil. e cel mai frumos mod de a-ti trai viata. fii un copil rock-er matur. fii fericit.