Mult timp a trecut si-o sa mai tot treaca, intrucat folosesc laptop-ul pentru lucruri simple si putine la numar, respectiv scoala, muzica, jocuri si seriale, dar nu-l mai folosesc pentru internet decat foarte rar, iar atunci cand ma apuc sa-l folosesc pentru asta dureaza dezamagitor de putin. As putea cotrobai prin sertare si-as putea scoate multe foi, dar, vedeti voi, as vrea ingrozitor de mult sa vi le spun, nu sa vi le scriu.
De exemplu, sufar de afectiune incurabila pentru un profesor, ceea ce nu credeam ca se va mai intampla. Am avut o perioada ingrozitoare de teama de iarna, care a durat doua zile. Am vazut Queer as Folk, poate vedeti si voi, sa fie neaparat american. N-am mai vazut nici un film de razboi, deci nu m-am simtit chiar atat de rau. Sunt abonata la “Masini de legenda”, am deja 5, preferata este actualmente Volga M21. Trudesc cu pixuri si cu carti, sper sa se si vada saptamana viitoare. Citesc din ce in ce mai rar. Ma bucur de din ce in ce mai multe lucruri mici, cum ar fi scaldatul pescarusilor in Dambovita noaptea tarziu, in jurul unei flacari de felinar, Parcul Izvor luni dis-de-dimineata, cohortele de pisici, motani si pisicute din Muzeul Satului, falsele lumini de Craciun de pe Pasajul Basarab si multe, multe altele. Trec foarte des pe langa Facultatea de Drept si-asta imi face dor de Ilinca cam in fiecare zi. Incerc tigari dubioase, cum ar fi Monte Carlo. Visez vieti din ce in ce mai ciudate, cum ar fi sa fiu medic de tara, la mine la tara, in casele popii din Zoita, cum ar fi sa cresc tutun in gradina, sa-l usuc la streasina si sa-mi fac tigari din el, cum ar fi sa locuiesc in Sankt Petersburg sau in Cotroceni, cum ar fi sa scriu, sa cunosc oameni din Noua Dreapta, sa locuiesc undeva in America, nu in Brighton Beach, sau in Canada, in Toronto, Ontario. Mi-e dor si nu prea, mi-e dor rar, dar bine, mai ales cand e frig, sunt paltoane si ninge prin filme. Tot n-am bani; am, in schimb, sperante de viitor. Am micul meu Grey’s Anatomy in fiecare dimineata de marti si joi, in spitalul cu pasarela de la Universitate. Port stetoscop bleumarin, da’ sa dea dracu’ daca aud vreodata ceva cu el. Sufar din ce in ce mai tare dupa Jeep-uri, mai ales daca sunt negre si dupa caini, mai ales daca sunt negri. Nu fac nici un fel de act de caritate, pentru ca astept cu tristete, dar si cu stoicism, ziua in care se va intampla revolutia, chiar si cu furci, chiar si cu topoare; dupa asta, nu va mai fi nevoie de mici acte de caritate, care “fac lumea putin mai buna”, pentru ca atunci vom incepe reconstructia si lumea va fi fix acolo unde trebuie sa fie.
Altfel, ma foarte plictisesc, in principal eu cu mine, in principal pentru ca ne cunoastem oh! atat de bine.
