De ce ne place Andrei Makine.

Pentru ca noi, respectiv el, eu si probabil toti ceilalti oameni indragostiti de scrierile lui, ne indragostim cate putin de fiecare bucata de frumos. Scrie despre lucruri mari, desigur, dar nu direct, ci ocolind prin detalii, fotografii si fire de nisip. Mi-l imaginez, cu palarie si palton, pe strazile ascunse si murdare ale Parisului, indragostindu-se cate putin de fiecare om frumos, de fiecare palton frumos, de fiecare ramura frumoasa, de fiecare mormant frumos, sau floare frumoasa, sau cafenea frumoasa. Mi-l imaginez intorcand capul dupa lucruri frumoase, in mijlocul unui oras apasator de intins, in care oamenii intorc capul doar la traversarea strazii. Intai stanga, apoi dreapta, cate 5 secunde pentru fiecare, nu mai mult. De fapt, cred ca nu scrie despre lucruri mari, pentru cei care nu stiu; e departe de a fi istoric, pana la urma. Se intampla sa scrie despre comunism, pentru ca a trait in el. Se intampla sa scrie si despre Franta, pentru ca traieste in ea. Se intampla sa scrie despre Angola, pentru ca s-a intamplat sa intoarca capul dupa ea. Ne mai place pentru ca e el, inca de la inceput, inca de foarte tanar; pentru ca il recunoastem usor, in orice rand, in orice motto, in orice titlu. Si ne mai place si pentru ca totusi se schimba; sau doar pentru ca experientele lui par nesecate.

Esential, pe de o parte, sunt bucatile de tablou. Frumusetea se strecoara printre cotloane, izbe si zapada, e doar un blitz pentru mintea lui, dar pentru noi e eterna. Si pentru noi, cei care am vrea sa scrie tot timpul, 24 de ore din 24, dar fara sa se usuce vreodata, frumusetea e tot o scanteie, un om frumos trecand pe langa noi, o casa veche din drumul catre scoala, un cer frumos intr-o anumita zi, un caine frumos, o motocicleta frumoasa care parca miroase a stapanul ei, o cruce veche dintr-un cimitir strain, o poza scapata intr-o balta de noroi, o strada pietruita, un tigan, vioara lui, tigara lui, o silueta ascunsa de o perdea rosiatica. Niste orice-uri si niste nimic-uri, in acelasi timp, fumuri de tigara, nori de parfum, fluturari de matase.

Unora dintre noi, cu o anumita structura psihica data de anumite circumstante istorice si geopolitice, fie “europeni centrali si de est”, fie “emigranti”, fie “foste Uniuni Sovietice”, ne mai place la el, esential pe de alta parte, dorul de rau. Franta este, de cele mai multe ori, adapost, confort, aroma de libertate, inspir-expir, recunostinta. Dar dorul… o, dorul. Dorul vine de peste Urali, de peste Carpati, de peste Padurea Neagra sau de dincolo de Baikal. E firul rosu care coase toate cuvintele, toate povestile, toate margelele de chihlimbar. Dor paradoxal, mutant, alienat, bolnavicios, nerealist, inexplicabil si de neinteles, anormal, chinuitor, dorul de rau. Dorul de sarma ghimpata, de cozi pentru paine, de teama de negru, de limbaj constrans, de lanturi de plumb, de gri-asfalt, de tractoare, roti, combine, galben bolnavicios de grau, albastru vanat de cer, rosu sangeriu de taietura. Dor de alb de zapada, de eternitatea unei ierne lungi si geroase, de duritate de brad, de ochi de lup si blana de vulpe. Dor de tot ce a fost (si este) mai monstruos in omenire, dar dor. Pentru ca ne-am nascut din el si am trait in el, si ne este absolut imposibil sa-l smulgem, chiar daca traim acum in case frumoase si calde, chiar daca suntem aplaudati si cititi, chiar daca ne invartim in jurul lumii si schimbam vieti.

Aici, la noi, frumusetea a venit din ce in ce mai rar in ultimii o suta si ceva de ani; tocmai de-asta aici, la noi, ea este adorata si pastrata atunci cand isi face aparitia. Noi inca mai iubim caii ce inca mai pasc priponiti pe campie, inca mai crestem porumb cu mainile noastre, inca mai pescuim la copca pe rauri inghetate, inca ne mai inchinam brazilor. Inca mai credem si asteptam eroi, inca mai cantam la vioara si la balalaika, inca mai ocolim zidurile intunecate ale marketing-ului, management-ului afacerilor, relatiilor internationale si stiintelor politice. Se cheama ca suntem mai prosti, mai putin educati, mai inapoiati. Noua ne plac mai mult “spirit”, “traditie” si “constiinta”.

~ prin downtownjesus pe octombrie 9, 2011.