acum, ca mi-am pus Iris, sa va scriu, in ordine invers cronologica:
ba, mi-au pus 8,50 la romana. si tocmai azi, cand am aflat asta, a trebuit sa ma si intalnesc cu banu. asta e, domle, mie nu-mi place sa comentez literatura, eu doar o citesc, bine? eeeeh, asta-i. (nu ca nu-s multumita. ooooh ba da. extrem de multumita. cu toate notele si cu media. am incheiat frumos liceul, asa mi se pare mie cand ma uit la mine.)
am fost ieri la tara. de unde m-am intors, desigur, in aceeasi stare contemplativa pe care o am de absolut fiecare data cand ma intorc la tara. acolo mi se ascut simturile si vad gesturi pe care aici le ignor cu desavarsire. plus ca ma apuca dragostea de pamant. dar mie imi tare place acolo, pentru ca e locul in care oamenii iti spun “sa fii sanatos” din toata inima, nu doar asa, ca sa fie, (ii dai o bomboana si el iti zice “la multi ani”, un fel de “mersi pentru bomboana, da’ milka nu putea sa fie?”) si te intreaba ce-ai mai facut, ce mai face frate-tau, ce mai face mama-ta, ce mai face varul plecat in italia si rudele de la Brasov si iti vine si tie sa intrebi de sanatate si de familie si sa stai de vorba pe marginea drumului cand te intorci de la fantana; mamaia nu stie ce-i aia criza, pentru ca ea n-a avut niciodata bani ca sa le simta acum lipsa, ea stie doar ca ploua de luni incontinuu si asta inseamna ca in august n-o sa mai ploua deloc si o sa se usuce porumbul prea devreme, ca si anul trecut, si asta inseamna la ea grija, nu ratele la masina sau pregatirea la bio, si pe urma are pensie si daca se intampla ceva mai vinde ceva de pe batatura si se descurca; locul in care (asta cred ca am mai spus) oamenii nu se tem de ploaie, ba chiar o asteapta, mai ales vara, locul in care cresc bobocii sub ochii tai si unde miroase a viata, nu a fum de tigara, parfum ieftin, gaze de esapament si gunoi putrezit, locul in care toata lumea stie cate ceva despre toata lumea, chiar daca nu s-a cunoscut niciodata cu toata lumea, locul in care apar totusi impuritati, doar ca cele de la oras deja capata accente monstruoase, pe cand astea de pe ulite pastreaza inca un aer de ratacire si de nimerire (desi nu cred ca-i asa, chiar cred ca sunt acolo sa ramana, oricat de urat s-ar arata viitorul); e la mine la tara, unde (si aici sunt in asentimentul Dinei) pot sa ma julesc (ceea ce am si facut), sa umblu in picioarele goale prin praf si prin iarba si sa-mi murdaresc talpile, sa strang in brate caini credinciosi, dar puricosi, sa mananc peste fript in jaraticul din soba si mere verzi din pom si sa ma spal cu apa de ploaie (apa de ploaie. nu suna visator? mie asa mi se pare. apa de ploaie are culoare si finete, sa stiti. are accente verzi si galbui si e matasoasa si aluneca altfel printre degete, parca mangaie, si miroase a prospetime si a viata…). si cu toate astea, niciodata nu ma hotarasc sa ma bucur ca plec din oras inainte sa zaresc gara veche acoperita de salcii si pruni. si cu toate astea, ieri nu m-am bucurat ca m-am intors, pentru ca m-am surprins intorcand capul dupa fete cunoscute, pe care totusi nu vroiam sa le vad. am tot timpul sentimentul de “empty shells” cand ma intorc pe strazile astea zgomotoase, dar ieri parca era si mai accentuat. in plus, orasul e cotropit de mania notelor de bac. ieri, a fost prea mult egoism pe strazi si azi am fost nevoita sa ma joc si eu cu el.
imi vine sa plang de ceva timp incoace, din motive instantanee. presupun ca am descoperit un nou fel de mirare, care se aduna in piept si se manifesta sub forma de “imi vine sa plang”. ieri, de exemplu, a fost de vina un cal negru pe care lumina soarelui cadea intr-un mod absolut supranatural. mi-a venit sa plang. mi se mai intampla cu o piesa sau cu un acord, o voce cunoscuta sau nu, o fotografie straina sau nu, o bucata de film, o amintire, o floare. poate sa sara de oriunde, si mi se pare ca sunt ridicola, din nou. dar calul ala negru…
am fix 24 de lei pentru yasunari kawabata, dar voi astepta. simt nevoia sa-mi pun rabdarea la incercare. incep programul spartan de educatie, impartindu-mi munca in efort si rasplata (un episod de junjou romantica). Ai sa ma ajute si sa aiba rabdare cu mine.
Lasă un Răspuns