pentru ca Flo s-a desteptatit (de plictiseala) si a inceput sa-l citeasca pe Razvan Exarhu, care este un nene destept care naste in pustoaica de mine numai sentimente de profunda admiratie si respect. si pentru ca m-am apucat sa-l citesc din scoarta in scoarta (uneori imi place sa vad cum se poarta si cum vorbesc adultii, ca sa-mi dau seama daca am sa ajung vreodata ca ei; daca e sa fiu adult, vreau macar 10% din Razvan Exarhu), simtesc nevoia de a-mi exprima vechi simtaminte de patriotism ne-sec, ba chiar foarte vioi.

de ce n-as pleca din Romania (eu, copil tanar, generatie post-decembrista din varful firului de par pana in varful degetelor de la picioare, care in plus nici macar n-a iesit din tara, ba chiar si p-asta a vazut-o la teve, prea putin in realitate):

• pentru copilaria la tara, cu care ma mandresc cui are rabdare sa ma asculte. pentru tot ce inseamna taranul (fara “roman”, mi se pare ca pe ai lor ii cheama altfel si foarte bine ca-i cheama altfel, ca n-au legatura cu conceptul), pentru calul, vaca, pisica, purcelul, cainele, oaia, gaina, curca, bibilica, rata, soarecul, fluturele, albina, vecinul din dreapta, vecinul din stanga, vecinul din fundul gradinii, CAP-ul vechi, grajdul, campul, porumbul, mancarea, porumbelul, vita de vie, soarele de Baragan, caruta, nucul, fantanile cu nume si istorie, inginerul, fierul, sapa, jugul, hamul, fanarul, ceapa, florile, bradul de pe alee, matura, cimitirul, biserica noua (sau veche), gara, cooperativa, colacul, cozonacul, iarna, lemnele, zdrentele, scartaitul usilor, praful de pe ulita, garla, pescuitul, hambarul si orice altceva i-ar mai trece unui om prin cap cand spune sau aude “ma duc la tara”;
• pentru tata si povestile lui de cand era mic, pentru problemele de familie, pentru mosteniri si secrete a la Madame Bovary, pentru bunica in viata si bunicul mort, pentru rudele din cimitir pe care nu le-am cunoscut, pentru verii de-al doilea ai bunicului si pentru reteaua imposibil de deslusit de rudenii ce se intinde deasupra a 4-5 sate invecinate;
• pentru anul de gradinita facut la tara, adunat intr-un singur tablou cu soare (eu pe ulita cu gradinita, mamaia la colt facandu-mi semn cu mana sa ma duc, geanta rosie pe care o mai am si acum, in care aveam un sendvis cu unt si cu magiun de prune si magarii de la poarta taranului care statea langa gradinita), gradinita unde nimeni nu mi-a luat scaunul, nimeni nu m-a privit de sus sau de jos, unde nimeni nu stia ca eu stau la buzau, ca vreau sa ma fac cine stie ce cand am sa fiu mare sau ca am acasa casuta de papusi. nu, ne fugaream unii pe altii printr-o iarba inalta si aproape orbitor de verde  fara cea mai mica umbra de discriminare;
• pentru gradinita din oras, unde l-am cunoscut pe mircea (asta e punctul in care imi simt privirea emotionata, shhhh) si pe corina si pe ionut si pe juru si pe dibu si pe denisa si pe claudia si pe mira, oameni pe care ii cunosc de…14-15 ani. locul unde dibu mi-a luat scaunul, unde ne intreceam in cuburi si in cantecele intr-o limba pe care nu o intelegeam, unde am imbracat prima data un presupus halat de doctor, unde nu ma oprea nimeni sa port fusta, unde toti eram frumosi, fericiti si inca neratati, pentru ca eram copii. si iarba inca mai era inalta si verde, pentru ca gradinita era veche, desi asta a fost momentul in care verdele a inceput sa nu mai orbeasca;
• pentru scoala nr 1, de pe bulevard, la distanta de 3 minute de casa, unde ne-au lasat ce ne-au lasat sa ne copilarim, dar ne-au injectat in doze mici, dar sigure, inceputul unei constiinte. unde plangeam pentru ca nu stiam sa facem probleme de miscare (in afara de liviu), unde fetele duceau un razboi continuu cu baietii, iar baietii duceau un razboi continuu cu niste monstri inventati de la care invatau totusi engleza (si iata, andrei serban pleaca azi in anglia, la o facultate de-a lor, uitand de unde a invatat primele replici), unde se purtau obsesii pentru Animal X si 3 Sud-Est, ca si tatuaje, abtibilduri si ghiozdane cu Spider-Man, unde Doamna Belu lua pastile multe (pentru ca viata m-a dus numai in clase cu probleme, unde eu si prietenele mele, una pe rand, faceam nota discordanta prin retragere) pentru ca baietii se incaierau, fetele vorbeau intruna in timpul orelor, iar ora de desen se termina intotdeauna cu tipete si urlete pentru ca robert varsase apa pentru acuarele pe uniforma casandrei (de care ii si placea);
• pentru clasa mea a 8-a. pentru taberele de matematica, in care numai noi stiam de ce ne duceam (si nu, nu eram matematicieni, nici pe departe);
• pentru clasa mea a 9-a, cand nu stiam unde e baia fetelor, unde e cancelaria, de ce cladirea asta are atat de multe scari si ce e cu usa aia din fata pe n-aveam voie sa intram. clasa mea a 9-a, cand nu recunosteam decat 4 chipuri, dar imi placea la nebunie parcul, cand curtea scolii era imensa si aia de-a 12-a ingrozitori. cand profa de mate avea (ca si acum) par perfect, dirigintele era incantat ca o ia de la capat, iar directorul nu avea fata. cand nu stiam mai nimic.
• pentru ceilalti ani de liceu, despre care am tot vorbit si despre care n-am sa mai vorbesc atat de des din toamna, pentru fiecare zi din cele 365×3, pentru fiecare descoperire, fiecare sistola, fiecare zambet si fiecare privire la care ma pot gandi acum. pentru cei pe care nu i-am cunoscut, pentru primul “buna” oficial spus pe rand, pentru vise si cosmaruri care stricau sau luminau ziua, pentru orasul asta mic si stramt, in care au incaput, ca prin minune, toate lumile noastre.
• pentru bere. pentru prune si cirese luate din pom. pentru strazi prafuite si asfalt topit. pentru muzica. pentru cunostere indirecta, prin voci, acorduri si versuri. pentru poezie urbana, dar si neomodernism discutat pe o banca. pentru parcurile multe, pentru concerte, pentru nopti. pentru casele din 23 august, pentru gara, pentru Felinare, pentru Bel Ami, pentru cercul neintrerupt de plecari si reveniri, de sfarsituri si de inceputuri, pentru ciorne de relatii, pentru teze, teste si ascultari, lucrari de laborator, disectii si manuale, pentru ceai, colinde si cantece patriotice, pentru tricourile negre, spitalul judetean si municipal de la Ramnic, pentru case vechi si darapanate, scari de bloc unde te ascunzi de ploaie pentru ca niciodata n-au usa inchisa, pentru formatii mai under decat underground, pentru cel mai bun prof de chitara, pentru cele trei tari romanesti, pentru anticariate, pentru manga aproape imposibil de cumparat, pentru mese de lemn, terase de lemn si limbi de lemn, pentru prajituri, pufuleti si seminte, sticle de Cola la doi litri, bikeri si skateri la fel de underground, apele murdare si tasnitorile defecte, pentru prestigiu si cer. si celelalte pe langa care am trecut ca vantul, pe care nu le-am vazut pentru ca eram ocupata sau pentru ca nu vroiam sa le vad. sau poate ma tinea cineva de vorba.
• pentru mine. pentru ca tot ce am fost si sunt eu e aici, in interiorul gardului de sarma care reprezinta granita tarii. si daca bucati din ce sunt eu pleaca in Canada, Anglia sau Austria, ele lasa loc unor spatii nu tocmai goale, pentru ca amintirile acestor bucati au in spate acelasi peisaj romanesc. chiar si amintirile imi sunt romanesti.

se prea poate ca toata lumea sa aiba ce am spus mai sus. se prea poate sa nu fie mare diferenta intre romania si america, poate doar de nume si de istorie pe ici pe colo, se prea poate sa exagerez si sa fiu prea tanara ca sa-mi dau cu parerea. dar nu-mi pot planta radacinile in alt pamant.

~ de downtownjesus pe iunie 29, 2009.