Josephine

Ascult Reamonn si ma simt ciudat. mi-e dor mult, de mult, pentru mult timp, de mult timp. “mult” e cuvantul de pe ordinea de zi azi.

nu stiu de ce ai impresia ca stii cine e un om al carui blog il citesti. n-ar trebui sa ai impresia asta, stii ca e mult mai mult decat randuri, litere si poze, dar tot nu scapi de miraj. si cand ma intalnesc, din variate motive, cu oameni pe care ii stiu de pe blogurile lor, imi vine sa zambesc si sa ma tin dupa ei. sa zambesc complice, pentru ca eu stiu lucruri despre ei pe care restul lumii nu le stie (stiu care sunt sansele sa fie cu adevarat asa, nu ma loviti) si pentru ca simt nevoia sa fiu sigura ca sunt asa cum apar pe blog. si-atunci ma holbez, dar eu cred ca ei nu observa, ca m-am specializat de la un timp incoace.

trebuie sa-ti multumesc pentru Asimov, mi-a fost de ajutor la engleza. si lu tache tre sa-i multumesc pentru stargate, desi l-am vazut singura. a fost frumos sa scriu despre lucruri dragi, cum ar fi Jack O’Neill (de care mi-e dor, domle), col Mitchell si domnisoara Vala. mi-a facut placere bacul oral, acu sa vezi distractie cu scrisu. ma simt ca la olimpiada, unde mergeam (la cam toate cate puteam si ma pricepeam cat de cat) doar ca sa vad niste oameni frumosi, o scoala noua si o parte noua de oras. asa se face ca mi le amintesc dupa scoala si dupa oamenii din fata sau din spatele mele, cu care am comunicat, dar niciodata reintalnit.

m-am obisnuit sa nu fie vacanta de pe 11 iunie, sa traiesc cu impresia asta nebuna ca n-am terminat inca scoala si ca oamenii din viata mea sunt aceeasi, ca in fiecare zi a saptamanii cand ma trezeam la 6 sau la 7 si 20 ca sa beau ceai si sa plec, pe ploaie, ninsoare sau racoare. nevoia de a mai merge la scoala se materializeaza subtil, fara sa-mi dau seama, si mi se pare normal sa fac exact acelasi drum pana la liceu, sa ma intalnesc cu exact aceeasi oameni si sa vad exact aceleasi lucruri in fiecare zi. pana intr-o zi cand “exact” se va sterge si am sa ma trezesc ca brutaria are sa fie inchisa, magazinul de stofe si tesaturi transformat in magazin de bijuterii, iar gradinita devenita sediul Protectiei Copilului. aleatoriu spuse, evident, dar e sigur ca intr-o zi n-am sa mai recunosc drumul asta. nici pe cel spre Scoala 1, ale carui senzatii deja le-am uitat. cum mai trece timpul, domle…

~ de downtownjesus pe iunie 24, 2009.