“ce-o fi vrand asta de la mine?”
io vroiam sa scriu azi post cu dedicatie, si anume pentru Pav si pentru Georgiana. intre timp, am fost sa-l vad pe Dan Puric, ceea ce evident a acaparat atentia.
Dan Puric este un om frumos, conform propriei lui definitii a frumosului. este amuzant si cuceritor si frumos si mi se tot invart in cap fraze si imagini, pe care ar trebui, teoretic, sa le descriu. omul e patriot si crestin, asta nu poate decat sa ma bucure. omul e cuceritor, deschizator de ochi si de minte, aducator in prim-plan de lucruri frumoase, pe care uitam sa le vedem. eu zic ca ne-a schimbat cate putin pe fiecare. daca as sti sa vorbesc, as vorbi ca el, dar cum nu stiu, ma rezum la tacere respectuoasa si afectiune aproape prietenoasa. imi scot palaria in fata unui om care simte si nu stie, un om care vede, ca si mine, frumusetea morala a poporului meu, in degradare, corect este, dar mai este inca. si cat timp mai este, cat timp Dan Puric mai umple pana la refuz o sala de spectacole cu oameni de toate varstele veniti sa-l asculte, cat timp o zecime din cei ce s-au inghesuit printre scaune s-au eliberat, io zic, si el e de acord cu mine, ca mai avem o sansa. Va mai fi pomenit pe aici si prin viata, pentru ca isi pune amprente adanci, chiar si fara sa-i vezi privirea. Om bun si bland, n-am destule laude pentru el. n-am laude nici pentru public, care s-a inghesuit ordonat pe intervale si pe langa pereti doar ca sa-l asculte si care a aplaudat spontan, nu doar la sfarsit, ca doar, vorba lui, asta e o intalnire, nu o conferinta. bucata noastra de scara arata, de exemplu, asa: primul din dreapta era un nene de-o seama cu tata, cu camasa rosie in patratele, dupa care era o tanti de vreo 60, daca nu chiar 70 de ani, cu taior si fusta alba, langa care am stat eu, iar langa mine Iulia. am impartit aceeasi scara fara nici un fel de conflicte intre generatii, fara ca doamna sa se ingrijoreze ca-si murdareste fusta sau domnul sa se uite urat la noi ca nu suntem imbracate frumos. lume de toata felurile, chiar toate felurile, lume care aplauda un individ cu geaca alba care spunea adevar. frumos frumos frumos. de trei ori frumos.
primul om pe care l-am vazut cand am intrat in sala a fost el. nu pot sa spun de ce, pur si simplu din multimea aia de oameni mi-au picat ochii pe el. ma gandii iar la el, cand imi amintii de ziua in care a spart Cipi mingea de baschet a lui Theo, care si aia a fost o zi in care tu erai serios. ca de-aici porneste totul, ca tu ai devenit un om serios, si ca si eu am devenit un om mai serios, desi unii, stiu eu, ar putea sa spuna cu toata convingerea ca am devenit serioasa si-atat, ca pana la urma nu ma mai copilaresc, ca nu mai am cu cine. cu tine ma copilaream, fir-ar, pentru ca si tu te copilareai cu mine. cu astilalti ma copilaream pentru ca ii simteam mai mari decat mine si-mi permiteam sa ma alint. azi m-am copilarit cu tine pentru ca si tu pareai azi mai mare decat mine. eu inteleg, ca doar trec si io prin tulburari d-astea, ca vine un moment cand nu mai poti sa te copilaresti chiar asa, cand incepi sa faci proiecte serioase pentru scoala si variante de bac si cand te simti vinovat cand iti lasi putin timp pentru tine. deunazi, adica ieri, ma uitai la stirile sportive, sa vada si eu ce se mai intampla, ca odata eram tare in tema cu treburi d-astea. aflai ca Kimi al meu, pe care il lasasem campion mondial, maxim de loc 2, pleca la Barcelona de pe locul 16, si ar fi ajuns pe 10, zece, daca nu i s-ar fi defectat nu stiu ce sistem, ceva cu S sau cu K, nu retin. mai aflai niste nume de piloti pe care nu le-am retinut, de la niste echipe dubioase tare pe vremuri (cand au ajuns ma alde Williams BMW si-alde Toyota pe locurile alea astronomice?), care castigara o groaza de cursa si-s in top. mi-a intrat pe o ureche si mi-a iesit pe alta pe ce loc e Ferrari sau McLarren la echipe, ca-mi si fu rusine sa mai fiu atenta. manervai, domle. pi bine ma, io l-am injurat pe Alonso atata timp si-am stat lipita de televizor cate 4-5 ore ca sa-mi pleci tu mie acuma de pe locu’ 16 si sa poti s-ajungi pe 10, ca nici macar atata lucru nu fusi in stare? da’ ce-ai ma de nu mai poti, ca da-o dracu’, masina tot aia e, eventual chiar imbunatatita, ca doar nu ti-au dat tie caruta acuma sa-si bata joc de tine. pfoai, deci atata nervi imi facui, pfu, ca nu numa’ el, da’ si Massa ala, ca mi-l lauda lumea hohoooohoo si Hamilton, ca-ncepusem sa-l injur si p-ala intr-un timp, ce pana mea paziti ma acolo de v-o ia inainte niste pusti iesiti acuma din Formula BMW? ma copii ma. dupa asta, vazui, evident, nejte stiri din fotbal, unde ma trezii la Rapid in poarta cu un Marinescu (de care imi amintesc vag, da’ vag tare), la FC Brasov cu presedinte Dinu Gheorghe (tu cand dracu plecasi ma acolo?) si un Rednic asteptand un Marius Niculae sa se intoarca de nu stiu unde la Dinamo (si tuuuu de cand pe langa Dinamo?). ma declarai si-aci batuta, dar ma bucurai ca aflai totusi din timp ca Razvan Lucescu e selectioner, ca radea lumea de mine daca ziceam ceva de Piturca. dar io despre tine vroiam de fapt sa zic, cum io inteleg, dar asta nu face chitara sa sune mai bine. nope, de cand nu te-am mai auzit cantand, orice chitara imi suna strain, indiferent a cui e. i just can’t help it. si-acu, io nu stiu daca autograful era pe cartea aia, ca n-apucai sa vad bine, dar daca era pe cartea aia, atuncea sa stii ca eu sunt un om multumit. mie mi-a placut sa te vad acolo, mi s-a parut normal sa te vad acolo, ma bucur ca si schimbaram ceva mai mult de doua vorbe, dar asta nu m-a oprit sa ma intorc acasa la ceas de noapte cam tristuta. pentru ca dintre toti de tine mi-e cel mai dor. sa fii fericit, te roaga flo frumos.
postul pentru Georgiana: azi-noapte, cand l-am conceput, vroiam sa fie mai lung, dar pare-mi-se ca o sa-l scurtez. eu as vrea sa te vad. as vrea sa vorbim, cu riscul frigului care si-ar face aparitia intre noi, as vrea sa vedem cum mai esti tu si cum mai sunt eu, sa vedem daca ne speriem sau nu una de alta. imi amintesc ca am citit un blog al tau intr-o zi demult, si nu-mi amintesc nimic din el pentru ca nu puteam sa ma concentrez la cuvinte. ma gandeam ca sunt litere pe care le-ai tastat pe o tastatura a unui calculator dintr-o camera a unei case dintr-un oras pe care nu l-am vazut niciodata (eu n-am vazut Costanta niciodata, trecutul prin el pentru mare nu se pune). o casa, o camera, o familie, niste prieteni pe care eu nu credeam ca n-am sa-i cunosc, dar pe care nu i-am cunoscut. si inainte sa pleci in Anglia, ca asa imi zisera astia cu care mai vorbesti, as vrea totusi sa te vad odata aci in Buzau. la mine odata ce trecutul devine trecut nu mai e dezgropat cu forta (doar daca vrea el sa invie), deci sa nu ma crezi ca uitai asa chiar totul. azi avramescu a stat cu mine la engleza si asta trebuie sa-ti provoace macar un zambet. deci, poate poate facem in asa fel incat sa.
ma, io v-as zice despre Dan Puric, dar nu pot ma, e prea indescriptibil deocamdata.
mie mi se pare ca a venit vara. e destul de cald cat sa nu mai porti geaca, au iesit copiii cu rolele pe platou si s-a deschis nenorocita aia de terasa de pe bulevard. vanticel caldicel si parfum de flori de castani si soare. e vara ba. si ma-mpinge melancolia de la spate sa ma plimb.
acuma gata, deja ma simt vinovata.
p.s: mulsumesc pentru grija. chiar mulsumesc, m-am simtit bine ca ai tinut sa-mi spui sa nu ma bag in d-astea. no worries, nu ma mai bag 
p.s. pentru altceva: titlul e pentru mine, pentru Dan Puric si pentru Moromete, care nu-ntelegem nici unu’ ce vor astia de la noi.
am castigat concursu cu povestirea prostuta, doar pentru ca n-am avut concurenta multa, eu stiu foarte bine asta. dar e prilej de primit carte de la Dina, deci tac si nu mai zic nimic, macar pana ma vad cu ea in mana. cartea.
Lasă un Răspuns