stii ce? sunt bine asa. sunt impacata, linistita, multumita. fericita ca sunt asa. nu am facut lista cu pasii pe care i-am urmat pana aici, au fost un sir de greseli, de orbiri si de intoarceri de arme. un sir de inflacarari care s-au cimentat in niste iubiri din alt deceniu, cel putin. sunt deja un mic Ion Creanga care isi adora satul copilariei, bunicii prezenti sau deja pierduti, stra-bunicii pe care ii stie doar din povestiri si rudele indepartate pe care le-a vazut rar, dar care si-au lasat amprenta mai adanca decat profesorii vazuti in fiecare zi. sunt oameni batrani a caror consideratie ma face sa cred ca totusi sunt bine asa, indiferent de intepaturile junglei din fiecare zi. poate ceva mai mult decat atentia lui Avramescu sau a ta, vorbele lor, de cele mai multe ori concentrate, si privirile lor imposibil de cuprins ma fac sa cred ca am ales totusi corect.

caldura ta se adauga privirii lor si atentiei primite de la oamenii-felinare si ma face sa ma simt si azi atat de bine.

am vazut si pe cineva casatorindu-se cum vreau eu, si anume Zoli de la Sistem. domnul (pe care eu il respecta, chiar daca vi s-ar parea ciudat) s-a dus la starea civila in camasa alba si in blugi de mana cu Ioana, insarcinata in cateva luni si avand cam aceeasi tinuta ca si el, plus un buchet de flori de camp pur si simplu frumos. afara, colegii de trupa si prietenii. si-atat. imi placu despre el la faza asta.

stii ce am observat abia acum? ca de cand nu ma mai arzi, am mult mai mult loc pentru iubiri frumoase, vaporoase, care nu ranesc, ba chiar ridica. de cand am pus nisip peste focul tau de tabara, am destule scantei pentru personaje fictive, pentru medicina, pentru pamantul tarii noastre, pentru oameni pe care nu ii cunosc sau pentru trandafiri uscati, pentru lumanari sau pietre. inainte imi ocupai mult prea mult spirit si eram nevoita sa sufoc celelalte iubiri si sa le reduc la senzatii intrerupte si nedefinitivate. de cand nu te mai iubesc, am mai mult timp pentru mine si pentru lume, care oricum era imensa de dinainte sa apari tu. yeah, i started thinking about you once again. but don’t worry, it doesn’t hurt anymore. you know, in the end…i’ll always be there for you. indiferent ce-as pierde. sa zicem, de exemplu, un potential prieten.

si uite asa, a mai trecut o zi frumoasa, chiar in ciuda absentei tale fizice. dincolo de material, esti aici. simt nevoia sa repet asta.

japonezii. japonezii vorbesc foarte frumos. se saluta cu multe cuvinte, isi iau la revedere cu multe cuvinte. cand incep o colaborare, de orice fel, isi spun “please take care of me”. si cand continua o colaborare, isi spun “please take care of me from now on too”. cand o termina, colaborarea, ghici! isi spun “thank you for taking care of me”. la sfarsitul unei zile de lucru isi spun “thank you for your hard work” (nu “good work”, admit faptul ca poate n-ai facut chiar o treaba buna, dar iau de bun faptul ca te-ai straduit, si el, japonezul, nu poate decat sa-ti multumeasca pentru ca te-ai straduit). cum sa spui ceva frumos cand intri in casa, cand iesi din casa, cand raspunzi la telefon, cand te intalnesti cu un vechi prieten, cand te desparti de un vechi prieten, fara sa obosesti vreodata sa vorbesti frumos? imi place de ei. si daca ei, cine stie, poate nu mai sunt asa acum, atunci eu dau vina pe occidentalizare si vin sa le trag o palma, ca nu se poate ca americanu’ sa ne spele de tot ce avem noi mai bun in doua-trei secole. dar nu, eu cred ca asa sunt si acum.

noapte buna tuturor camarazilor lui Ai. acum va puteti odihni, thank you for your hard work. ca daca n-a fost “good”, e numai si numai vina noastra, a oamenilor.

~ de downtownjesus pe aprilie 27, 2009.