ashes.

unde “ashes” nu mai are de data asta nici un fel de tenta apocaliptica, insemnand doar scrum de tigara intr-o scrumiera pe care Sorin o ia de pe masa noastra.

mood-ul iaste acesta: Bon Jovi – “Knockin’ on Heaven’s Door (acoustic)”. dadui de ea p-aci, nici macar n-o cautai, dar ea este.

m-am limpezit intre timp. trecu ceva timp de la acea nostalgie care nu-mi placea, timp in care am trait prin senzatii aproape primare, de “asta miroase a primavara, asta a Baia Mare, asta a munte, asta a Baragan”, timp in care mi-a fost enervant de greu sa-mi formulez niste idei si argumente de bun-simt, pe care sa le scriu sau spun cuiva, ca sa nu se piarda. ma simt limpede acum, am regasit lucruri vechi despre care crezusem ca-si pierdusera importanta, am asimilat lucruri noi despre care crezusem ca nu exista. sa bat campii despre ele, zic.

am regasit o bucata de noi, de care incepuse sa-mi fie dor de doua saptamani, fix numarate. si o bucata de tine, care m-a hotarat sa marchez intr-un fel si ultima ta zi de nastere petrecuta pe aceste meleaguri, in starea de licean. eu am avut-o pe-a mea, si-a fost frumoasa. si io zic ca meriti totusi un cadou frumos in plus de ziua ta. tricoul cu Wildest Dreams, o frumusete iresponsabila ca intotdeauna. dar sa nu ne agitam totusi intr-un pahar de sangria, sunt foarte linistita cand scriu asta, pentru ca scanteile mele in privinta mea au ars acum mult timp. daaar combinatia de oameni si de alimente de pe masa m-a facut fericita. Pantera care pare sa fie acolo tot timpul, Sorin care s-a intors printre noi sa ne scape de Caine si sa ne puna muzica buna, tricoul tau cu Maiden si umarul ei au facut o combinatie frumoasa, care au readus-o pe Flo la locul ei. intre oameni care, ciudat, n-au incercat niciodata s-o schimbe.

chiar am profitat de tine zilele astea. adica, serios, tu ai vazut ca n-am zis “nu” la nimic din ce m-ai intrebat daca vreau? pietrele, pietrele erau multe, puteam sa ma scandalizez ca-s prea multe, plus turta dulce (pe care tot vreau s-o mananc de ceva timp, adevarat), plus acadeaua de-acum celebra, plus cartela, care si aia a costat ceva bani, plus Fornetti, la care iar puteam sa ma scandalizez, plus lumanarile plus plus plus bratarile, care io acum am trei si tu doar una. pi e corect asa? spune si tu. pi nu e, io stiu. doar ca…nu stiu ce aveam vineri, eram euforica. de la statul in parc, lucru pe care tot n-am avut timp sa-l fac in primavara asta, de la Ilinca pe care n-am mai vazut-o de muuult tare si cu care purtam discutii filologice printre gratiile Hasdeului, de la intalnirea cu Oana, fosta colega fosta, de care iar m-am bucurat prea tare, fara vreun motiv aparent, de la Teddy si de la diriga si de la el, care iar facea glume bune (ceea ce domle, devine din ce in ce mai placut si mai dubios). de la mirosul pregnant de vacanta si de la prezenta ta acolo. de la soare. euforie curata, care a fost si ieri, doar pentru ca am ras mult si am impartit o acadea rosie cu gust de capsuni si munti de pufuleti, floricele si loto “care put”. plouase ieri, stiu, ne-a plouat si pe noi si m-a intristat tare tare, pentru ca avusesem dinainte ganduri sumbre si ploaia nu ma ajutase deloc si faptul ca plecai ajuta ceva sub deloc, dar pe urma negrul s-a facut lumina, ca intotdeauna, si faptul ca erai acolo, chiar si numai pentru cateva ore, mi-a dat iar senzatia de “bine” pe care o tot fugaresc de la inceputul anului si pe care n-o prind decat atunci cand vii, in restul timpului o scap repede, e aproape vapori si nu reusesc decat sa-i simt adierea, atat…dar bateriile sunt incarcate. si daca am sa pot de maine sa te sun si sa te mesagesc tooot timpul, bateriile n-au sa se mai descarce atat de rau si am sa fiu printre primii pe lista aia nenorocita. ca in fond, motorul meu e special, am privirea ta in coltul ochilor si urma mainii tale in palma, o doza de anime-uri si de manga in suflet, un kilogram de lumina in buzunar si o dorinta nebuna de a-i face pe ceilalti sa zambeasca cu adevarat, mult dincolo de un cadou frumos de ziua lor sau o imbratisare. sunt idealista, trebuie sa ma lase sa vin la ei. adica cum, e dupa ei? pi nu e.

set complet, “peace”, “love” si “happiness”, toate de la tine, toate incarcate de lumina. lumina peste tot in jurul meu si nici macar nu ma orbeste.

probabil ca sunt, totusi, un om rau. probabil ca angelicul din mine s-a  mai domolit din clasa a 8-a pana azi, probabil ca Ai are o groaza de probleme cu mine, incercand sa ma scoata nesifonata in fata superiorilor. am invatat sa si critic, sa si judec, sa si raspund cu aceeasi moneda, sa ranesc la randul meu nevinovatia, asa cum altcineva a facut cu mine. deocamdata, asta e tot ce simt nevoia sa fac: sa ma trezesc dimineata, sa merg la scoala, sa lucrez cu muzica mea in casti, sa plec de la scoala si sa merg direct acasa, unde sa mananc de pranz si sa ma pun in pat. sa adorm doar cu Tudor si cu Maia in cap, a caror poveste nu va fi scrisa deocamdata, dar ei nu implica nici un fel de emotie subiectiva, nu fac decat sa-mi creez propriul anime in cap, fara sa-mi ocup din timpul destinat studiului, dupa care sa dorm, dupa care sa ma trezesc si s-o iau de la capat cu lucrul. dupa care sa-ti spun “noapte buna” intr-un mesaj, sa ma gandesc ca sunt cu o zi mai aproape si sa adorm cu gandul tot la Tudor si la Maia sau sa mai diversific imaginile si sa ma vad pe la Medicina, langa umarul tau. atat. ma descurc bine cu tot ceea ce acum doua saptamani ar fi fost resimtit ca “lipsa”, sevrajul nu a aparut din nici o parte. acum trebuia sa se intample, acum s-a intamplat.

m-am mai gandit eu si la curve si la cum daca tot e sa fii curva, macar sa fii curva cu unu’ care merita acest mic deranj, m-am mai gandit eu si la cum “I’ll always be there for you”, ceea ce inca mai sustin in deplinatatea facultatilor mele mentale, m-am mai gandit si la cum mi-e dor de Pav si doare, si la doamna Magda, care e posibil totusi sa nu fi purtat toata vina pentru intristarea lui subtila, care totusi se vede, si nu numai cu ochii mei, m-am mai gandit io la multe lucruri. dar nu vi le mai zic, ca duminica viitoare ce mai scriu?

si-asa, Dina imi zice ca vine de 1 mai aci la noi. ceea ce, nu-i asa? nu putea decat sa completeze extraordinar de frumos starea de bine.

hai noroc.

~ de downtownjesus pe aprilie 26, 2009.