illusion

pentru ca piesa este ca mine si ca voi, daca ma cititi si ati stat destul timp pe langa mine. e piesa noastra, nu-i asa? este este. poftiti si luminati-va.

de la Loveless incoace, trecand prin Earthian si prin manga Innocent Bird, terminand cu Chrno Crusade si cu al lui parinte Remington, inger deghizat care renunta la sfarsit la hainele preotesti, imi place sa ma gandesc la ingeri. filmele alea americane tampitele cu ingeri care se intrupeaza pentru ca se indragostesc de muritori sau care au grija de cate un copil sau care vegheaza cine stie ce om cu probleme de toate felurile, dragute filmele astea americane, doar ca mie mi se pare ca nu coincid cu imaginatia mea. incerc sa-mi imaginez ingerii pentru ca imi da un sentiment placut si caldut, asemanator ideii de frate mai mare, si pe langa asta e foarte frumos sa simti ca nu esti niciodata niciodata singur. si-mi imaginez, eu pe al meu, ca pe (stati sa dau un google, ca nu-mi mai amintesc numele) Kagetsuya din Earthian, blond si inalt si imbracat in alb, un domn frumos care se tine dupa mine, care se inghesuie in banca intre mine si madalina sau se aseaza jos langa catedra si priveste plictisit in jur la orele de fizica atomica, pe care va spun sincer ca le uraste, sau zambeste la orele de religie, sau isi face discursuri ca sa-l atace pe profu de filosofie, eventual stramba din nas cand aude de Kant (nici Kant nu-i place, am uitat sa va zic). la orele de matematica sta rezemat de perete, cu degetele la tampla si-si bate capu cu polinoame ca si mine, multumind lui Dumnezeu ca a trecut de stadiul asta, desi ii place sa-si sparga creierul asa, e un fel de sport extrem pentru el. si isi baga nasu in cartile mele si-ar incerca sa-mi spuna sa nu citesc aia sau ailalta ca-i degeaba, si nenea ala senator nu scrie bine deloc, si ofteaza imbufnat cand nu-l aud, dupa care imi arunca un “ti-am zis eu” simpatic si-mi indreapta privirea spre o carte buna, care-mi place, cu o dexteritate de profesor batran care-si cunoaste mult prea bine elevul. si e foarte fericit cand mergem la biblioteca, se simte tare bine acolo si de fiecare data cand trecem pe langa o biserica ma trage de maneca si eu tot refuz sub diverse pretexte si el ramane putin in urma, asteapta de fiecare data sa ma intorc si sa intru, dupa care vede ca n-o fac nici de data asta si se grabeste sa ma ajunga din urma, aruncand o ultima privire si promitand ca intr-o buna zi tot o sa ma faca sa intru. se aseaza in genunchi langa mine cand ceilalti rad si eu ma simt batrana si-mi saruta parul, pentru ca el intelege. ma trage de mana cand sunt prea atenta la ganduri ca sa mai vad trecerea de pietoni sau Loganul care nu pare sa se opreasca, incearca sa-mi stearga ocazionalele lacrimi pentru ca niciodata nu tine cont de faptul ca e imaterial, asa cum s-a intamplat in ziua cu Chrno Crusade cand a vrut sa-l aud cand mi-a promis ca o sa fie bine, ca el o sa aiba grija de mine pana la capat, oricare ar fi el si ca Aion n-are ce face in fata sentimentelor curate si racoroase. si cand sunt fericita ma ciufuleste si eu am impresia ca e vantul de vina, si cand ma doare mana el o atinge si ea se incalzeste si acum ma citeste stand in picioare in spatele meu, cu mainile atarnand pe umerii mei, si zambeste, fericit ca ma gandesc totusi la el. e ingerul meu si i-as pune un nume, daca n-ar fi atat de important. dar e greu sa alegi un nume pentru un inger pazitor, asa ca ma mai gandesc. l-ai vedea, daca ar fi vizibil, alergand dupa mine prin curtea scolii incercand sa nu se ciocneasca de alti ingeri pazitori (si eventual sa nu-i raneasca mai tare decat sunt raniti deja), l-ai vedea cu haina aia lunga si alba plina de noroi intr-o zi in care a plouat si eu n-am luat umbrela, l-ai vedea privindu-ma cand dorm, asezat jos pe covor si gandindu-se la lucruri inalte, pe care nici eu nici voi nu le stim, si hotarand ce visez azi sau ce ar mai trebui sa-mi repete ca sa inteleg, l-ai vedea batand nerabdator cu degetele in banca un ritm imperceptibil, pe care ma trezesc uneori ca-l repet, asteptand sa plecam acasa, sa vedem un anime sau sa scriem ceva pe blog… si daca te-ar chema Ai? a, si uneori, cand ea e aici, Ai isi ia putina vacanta si mai schimba o vorba cu alti ingeri pazitori, sa mai vada care-i treaba pe la altii prin ograda, dar nu ma scapa din ochi niciodata, atunci e si el cu adevarat fericit, cand eu sunt bine. si vroiam sa-ti spun, draga Ai, ca faci o treaba tare buna. tu sa nu ma bagi in seama cand ti se pare tie ca-s mai amarata decat altii, ca asa-s eu, mai ametita de felul meu asa si asta nu e vina ta. eu cred ca o sa ne vedem la sfarsit, cand o sa depui marturie pentru mine. pana atunci, mulsumesc.

trebuie sa acord credit Xelei, al carei post m-a inspirat sa scriu asta. le gandesc de tare mult timp, cam de pe la moartea bunicului asa, inca de dinainte de Loveless, dar mi se paru nelaloc sa le scriu. dar cu mesajul ei si cu postul Xelei si cu moartea Ramonei, gasii curaj si pentru asta.

Piesa a ajuns aici de la Wakewalking, si mai departe si la origini, de la Octavian, care e un om destept si frumos. pe care ati putea sa-l cititi (sau nu), din aceleasi motive pentru care v-am zis ca ati putea sa vedeti yaoi (sau nu). voi hotarati.

poate Ai are sa devina personaj de blog. in fond, eu sunt Ai si Aion in acelasi timp. Ai imi strange in maini copilaria, in timp ce Aion imi arunca in fata realitatea matura cu toate franghiile astea care ma prind, de care reusesc sa scap din cand in cand. dar, spre deosebire de Ai care e doar al meu, pe Aion il impart cu voi cu nesimtire crasa, care ma caracterizeaza de altfel.

eu si Ai mergem sa ne batem capu cu lucruri materiale, cum ar fi sistemul respirator.

~ de downtownjesus pe martie 23, 2009.