two suns
si de parca asta n-ar fi de ajuns, nu ma simt in stare nici sa scot oameni din stari proaste. de fapt, nu prea ma simt in stare de nimic acum. eu am n-am treaba, cand raman singura devin melancolica.
vezi tu, i-as lua ceva. chiar i-as lua. i-as lua un tricou cu una din formatiile noastre sau o carte care sa-i vorbeasca despre mine si ea, sau doar despre ea. dar n-are ce sa invete de la mine. eu stiu, ea stie. ea a ales cu totul altceva, fie la ea acolo. daca adevarata ea era cea de atunci sau cea de acum, nu mai cred nimic despre asta, problema ei. un tricou cu SOAD mi se pare oricum inutil acum, la fel ca orice alt tricou cu orice. bijuterii n-am sa-i cumpar niciodata, dar asta nu e ceva personal, nu cumpar nimanui bijuterii. as putea sa-i iau “slam” a lui nick hornby, dar e cu skateri si nu mai cred de ceva timp ca el a fost cea mai buna alegere din viata ei. nu din cauza lui, oricum. iar ursii de plus sau alte chestii normale, pe care le cumperi unei oarecare cunostinte, nu cumpar. cred ca totusi nu-i cumpar nimic. am sa-i doresc toate cele bune sincer, pentru ca nu mi-a facut nici un rau, in fond. adica bine, poate putin, dar le-am uitat, ca a trecut prea mult timp si s-au adunat altele intre timp. vezi, ma gandesc numai la trecut azi.
imi place despre colegii mei, pentru ca ei si-au dat seama cumva ca imi place “Cel mai iubit dintre pamanteni”, desi nu vorbesc niciodata cu ei despre ce citesc si ce nu. e bine uneori in clasa aia. intr-o alta lume, intr-un ultim nou inceput, o sa fie altfel, chiar daca asta inseamna doar ca sunt deja formata si ei nu trebuie sa mai suporte consecintele nedefinitivarii mele. our days are never coming back.
“Nichita, sparge oglinda.”
Lasă un Răspuns