se spune despre mine ca la gradinita eram un copil tare frumos si mai ales tare fericit, pentru ca nu-i cunoscusem pe ei si nu eram rupta in nici un fel. eu cred ca nu numai eu sunt in starea asta, nu e ca si cum eu am fost singurul adolescent suferind de pe pamant. “am fost” pentru ca testul spune ca sunt destul de matura acum.
acu vreo doua nopti am adormit la 2, cu Iris in casti si mi-am fabricat o stare revolutionara, cu ganduri si amintiri multe. motiv pentru care marti m-am simtit tare razboinica, dar cand sa merg sa iau “cei ce vor fi” cu medalie de fan Iris din banii sustrasi din economii, intrucat o simteam ca pe o datorie morala fata de Cristi, care e suferind acum, magazinul nu-l mai avea. iesind din magazin, mi-am dat seama ca sunt deprimata, asemenea actiuni negandite fiindu-mi caracteristice in vremuri de restriste.
nu mai am timp. ieri a fost zi loveless si in loc sa revad anime sau sa citesc manga, a trebuit sa studiez romana si sa fac tema la mate, asa cum acum trebuie sa invat biologie. dincolo de asta, ma apasa faptul ca nu mai am timp de ei, care e oricum doar ea. dar ma apasa ca nu-i timp de ficuri si de poze, pentru ca eu trebuie sa invat. ma enervez uneori pe mine, stiu ca si pe ea, dar sper sincer ca intelege ca uneori…uneori chiar nu-i timp. plus ca era nichita, si mie-mi place nichita.
cred ca m-am pierdut putin printre scanduri. asa am impresia.
azi e 18 februarie. e chiar ziua alexandrei tauluca, care voi nu prea stiti cine e. si pentru ca sebi mi-a adus caietul ei si eu simteam ca altadata 18 februarie era o zi importanta, m-am gasit inundata de amintiri veeeechi tare, dar nu chiar atat de dureroase ca astea recente. pentru ca madalina vorbeste cu tache despre lucruri importante pentru el, pentru ca in timp Mai s-a pierdut undeva in mine, mai adanc decat Radu si Razvan, pentru ca intr-un fel tamp mi se pare ca nimeni n-o sa le iubeasca varstele de 14 ani mai mult decat mine, pentru ca maine ar fi 19, si acum…pfoai, cati ani or fi, ma? 2004, presupun. Doamne, chiar nu stiu. acum 5 ani sa zicem, era sambata si noi avusesem simulare laaaa ceva pentru capacitate, si eu nu puteam sa deslusesc desenul de pe hanoracul lu orbu cu maiden, care acum stiu ca avea scris “live after death”, iar omul ala “de treaba” purta inca hanorac cu Rammstein si batranul Mai avea geaca de piele neagra si tricou negru, pe care recunosc ca nu mi-l mai amintesc…si Mai a intarziat si bataia cu frisca a avut ca rezultat “victime colaterale”, in speta usa de la baia din vechiul J’pizza, care mai pastreaza inca ceva din vremurile alea absurde…si Georgiana a plecat de mult si nu mai vorbim la telefon cu orele despre ei, ea pleaca in Anglia la vara si lucrurile astea…nu le mai dezgroapa nimeni, pentru ca azi e doar ziua Alexandrei Tauluca, un nume pe care nu l-am uitat inca. si un scris neuitat, cu aceeasi forma a literelor si aceeasi culoare. ar mirosi a Poiana Pinului si mi s-ar face dor, daca ar fi cineva aici care sa fi trait zilele astea. dar in asta chiar sunt singura acum.
chiar daca as vrea sa-mi fac cine stie ce tatuaj, n-as mai avea loc pe piele de atatea scrisuri.
Lasă un Răspuns