din seria “music is my heroine”, instituita de alegza, ma duc sa ma culc. drogata cu Blue October, care e foarte aprope de ceea ce cred eu ca e drog. e un fel de suferinta muta si tacuta, total lipsita de violenta, poate suferinta cu care te obisnuiesti. e suferinta unui presupus schizofrenic, dar care in “18th floor balcony” e complet eliberat de ea. nu stiu exact, e drog.

si Blue October mi-a amintit de Luna Amara. si acum imi dau seama ca si Luna Amara e suferinta. si ma sperii cand imi dau seama ca ascultam asta si le simteam atat de puternic. atat de mult durea. si vocea lui Nick mi-a amintit de concertul ala, de care uitasem de mult…m-am gandit la multe azi, in timp ce stateam in pat cu castile in urechi, ascultand Blue October. m-am gandit la facultate, la week-end-ul viitor, la cum ar fi daca ea m-as suna peste doi ani din Germania si mi-ar spune ca-i pare rau ca s-a terminat asa. m-am gandit la cum ar fi sa merg singura la concert, m-am intrebat daca mai are vreun rost, m-am intrebat daca as putea sa merg singura si s-o intalnesc acolo.

si “Rosu Aprins” inca ma mai emotioneaza. nu mai stiu de ce. o stiu prea bine. a trecut cam mult timp de-atunci…sunt deja vreo patru ani, vreo trei de la concert, poate chiar doi, si nu mai stiu daca imi mai e drag de ei. It’s been so long…ciudat. ma simt ciudat. drogata, dupa cum am spus. cred ca am uitat sa sufar undeva, pe drum. d-asta n-am mai simtit nevoia de Luna Amara. pfft, chiar mi-a fost bine in ultima vreme. nu ma simt prea eu acum. pana acum doar aveam o vaga impresie ca am trecut prin multe, acum le simt pe toate apasand. Doamne, cate au fost…cati au plecat, cati au ranit, cati au mintit si cate amprente in mine…

dar asta simt acum, doar pentru durerea asta am mai simtit-o si-am tot crezut ca s-a terminat si ca a plecat de tot, odata cu inceputul scolii si punerea punctului la sfarsitul complicatei fraze pe care am incercat s-o scriu. doare, nu stiu daca doar ea sau toate adunate, nu stiu daca creierul meu s-a apucat acum sa-si numere ranile arse, acum cand s-a mai trezit cu una, exact cand se obisnuise fara. “bine fara aventuri”. deschide o fereastra, da-mi un hug si ia durerea. vreau doar sa uit si sa schimb piesa.

n-ai cum sa lasi, cum sa uiti, totul in noapte…oricat ti-ar parea de usor.

ma duc sa ma bag in patura. ca sa elimin ipoteza ca tremur de frig.

intoarcere la “downtown jesus”, ale carei versuri se pare ca nu imi e ingaduit sa le uit.

~ de downtownjesus pe ianuarie 24, 2009.