am uitat sa semnalam ceva: 22 ianuarie a fost ziua eternei enigme psihologice, de care domnisoara n-a pomenit nimic si asta m-a suparat, eu tot considerandu-l pe copilul ala cea mai frumoasa alegere facuta in viata ei. dar poate s-a gandit totusi si n-a mai vrut sa deschida subiectul. ei, ziua enigmei psihologice, o salutam din departare. ca ni-i drag de ea (enigma) si a insemnat si ea ceva in tabel.
24 ianuarie, in speta azi maine, avem si noi o bucata de zi acilea, pe care o sarbatorim ca unirea principatelor, care mie personal nu prea imi place asa mult, nici nu tin prea mult la ea, ca fu facuta cam ad-hoc si mi se pare cam o chestie de bafta. tot ce nu e pecetluit pe sange e bafta si cam atat. dar sa salutam zic, dubla alegere a lu Cuza in Moldova si in Tara Romaneasca de acu 150 de ani, fara de care domnul neamt Carol I n-avea pamant pe care sa faca glorioasa Romanie moderna. hai la multi ani.
cat despre Grigore Vieru, nu dorim a vorbi, ca ne apuca iar criza de “ne mor toti oamenii frumosi si buni si noi stam cu mainile in san, fara vreun chef de a schimba ceva”. odihneasca-se in pace.
nici despre Eminescu nu prea dorim a vorbi, ca daca, ma iertati, pe Banu nu-l doare ca-i ziua lui, eu ce am, is mai desteapta? [glorie tie, draga domnule, pentru proza dumitale fantastica. ma inclin, ma aplec, imi scot palaria, nu degeaba esti dumneata mandria natiei. dar iarta-ne, ca suntem prosti si ne batem capu cu revederi si pasarele somnoroase, ca la "Sarmanul Dionis" nu prea ne duce mintea. astia suntem, pare-mi-se ca si dumneata ai picat prost aci, in spatiul carpato-danubiano-pontic.]
revenire incheiata.
manolescu zice că sărmanul dionis este o proză proastă, care ăn afară de arhi-cunoscutul motiv al vieții ca vis nu are nimic originial, și care care uneori în lirism. dar noi nu-l credem pe manolescu, voiam doar a semneala.
săraca 24 ianuarie, ce sărbătoare neiubită. mi-a plăcut cum ai zis tu că “tot ce nu e pecetluit pe sange e bafta si cam atat.”, era frumos.
flo>:d<
Aş dori un fel de traducere al primului paragraf (în particular sau aici, după cum binevoieşti a-mi răspunde)
La mulţi ani… România ? A, şi tata
Şiiiii aş vrea să menţionez că atunci când mi-am dat eu seama că ai mei părinţi s-au născut pe vremea lui Eliade, de exemplu, mi-am închipuit cât de drăguţ ar fi fost să nu ştiu, să fim contemporani cu cineva foarte mare. Eminescu. DAAAR opera apare şi e recunoscută după moartea and shit aşa că tot entuziasmul meu a dispărut. Nu ştiu dacă ai înteles ceva, dar dacă vrei îţi explic la şcoală :”> Eu nu am auzit de Grigore Vieru decât acum câteva zile pentru că, guess what ? he died. mă ruşinez de neştiinţa mea.
eu auzisem, stiam ca-i om destept si apreciat, dar nu-l citisem. nimic personal, eu cu poezia am relatii cam defectuoase de felu meu.
dar eu ma uit in jur cu foarte mare atentie si-mi spun tot timpul ca sunt contemporana cu cineva foarte mare. uite, poate tu o sa ajungi maaareee scriitoare sau tache o sa ajunga mare doctor sau johnny critic literar nenorocit ca manolescu si o sa spui “domle, eu l-am cunoscut pe X” si lumea o sa se mire foarte de acest fapt. istoria se scrie in fiecare zi, trebuie doar sa avem grija cum o scriem.
dar inteleg, si eu vroiam sa traiesc in perioada interbelica, in timp ce-si publica blaga volumele de poezie si voiculescu vorbea la radio despre medicina pentru tarani.