ganduri simple, vechi si noi, dominate de If Today Was Your Last Day si de Nothing Else Matters. pentru ca, suntem cu totii de acord, Nothins Else Matters nu iese niciodata din uz, nu imbatraneste niciodata si nu secatuieste de semnificatii niciodata.

domle, uneori imi pare rau de tine, nu pare o copkila prea desteapta. de frumoasa nu stiu, nu-i vazui fata si io-s atat de proasta incat ma iau dupa haine. rusine mie, asa-i? nu ma invat minte. pacat, zic. you could do a lot better than that, trust me. but then again, be free to do whatever you want. never mind me, i don’t have a clue about who you are.

am colegi tare rai, care se urasc si barfesc de zor si mai vor si sa para uniti acu, in al treisprezecelea ceas. domle, du-va incolo.

cat despre discursul domnului postelnicu, care sustine ca romanu n-a fost niciodata consecvent si de-aici ni s-au tras, is semi de acord si semi nu. eu tot cred ca uneori pe romanu meu il apuca pandaliile si nu-i trece pana nu scapa de scama pe care o are atunci. 1907? politicienii sunt de vina. conjunctura, istoria, relatiile internationale. nu romanu, asa in general. cat despre criza de demnitate, o aprob. astia suntem, ne imprietenim cand ne trebuie ceva si ne uitam repede, suntem cand cu unii, cand cu altii, dupa cum bate vantu, numa’ singuri sa nu fim. stiu eu cateva exemple. ii multumesc ca mi-a apreciat indirect patratele de plumb din care am tot refuzat sa ies, indiferent de orice. n-oi fi eu un rock-er prea activ, dar consecvent sunt, ma iertati. acu nu ca ma laud. ma descurc cum pot, printre uniforme, ironii (“daca vine florina in agapa facem rockoteca”. tare mi-ar placea s-o faceti din proprie initiativa, nu pentru ca vin eu. but then again, you’ll never understand.) si ignoranti. imi vine sa fac apologia rock-ului. stiti voi, aia cu “rock-ul nu e distractie de week-end, nici pasa proasta de adolescent, nici nevoie de apartenenta la un grup, rock-ul e pur si simplu si-ti curge prin vene, te taraste dupa el zi dupa zi si te duce unde vrei tu sa ajungi, te elibereaza sau te incatuseaza, cum vrei tu, te apropie sau te desparte, dupa cum ti-e norocul”…teoriile alea vechi in care poate cred abia acum, cand il simt doar pe pielea mea, cand il simt mai aproape ca niciodata, cand e doar muzica si amintirile mai putin…o poti numi obsesie, o poti numi idee fixa (and i can never forgive you for that one simple thing) sau doar ideal, dar in fiecare zi ii simt in mine pe toti de dinaintea mea, suferinzi sau mai putin, care au simtit la fel ca mine.

hei, am devenit sentimentala. nu mai stiu de la ce. pentru ca l-as uri pe johnny daca m-as obosi sa urasc pe cineva si pentru ca nu-mi place sa va vad socializand cu el. nu-mi place sa va vad jucand pe doua fronturi, nu-mi place ca sunteti rock-eri doar in vacante, in felinare. dar va acuz pe nedrept, stiu. rock-ul e in privire, nu? da, i guess. am sa iert, nu-i problema. pentru articolele din revista si micile izbucniri. pe care nu le-am mai vazut demult, apropo. eu nu mi-am asumat niciodata rolul de mentor, nici n-am invatat pe nimeni sa fie rock-er, nici n-am fost exemplu pentru nimeni, nici n-am trecut prin toate etapele initiatice. io zic sa va duceti treaba la bun sfarsit, nu? chiar si de dincolo de sacoul albastru.

azi a venit. ca de obicei, pe neasteptate, cand vinerea mi se anunta normala. si era acolo, la colt. si…as putea vorbi despre patura albastra, chiflele de la kaufland si alex cel inapt sentimentala, ca sa nu va mai zic de fetele cu par de mobila, dar sa rezumam, zic. la “what really matters is everlasting.” pur si simplu.

semnalam si prezenta energica a lui theo, de care-mi era mie dor asa, ilegal. ca n-am dreptu sa-mi fie dor de ea, intrucat n-o cunosc.

si acum, ilinca, saraca, sta pe holul unui spital din Romania si citeste. spital, hol alb, miros puternic de dezinfectant (sper ca nu e clor totusi), alb bolnavicios si bec chior care imprastie o lumina galbuie care te sufoca. si te face sa crezi ca Bacovia era, totusi, vesel. sper ca o sa fie bine si ca noaptea o sa treaca repede, totusi…si totusi, e ceva frumos in imaginea asta, nu stiu exact ce. poate concretizarea a ceea ce e cu adevarat important. si oamenii cand sunt in spital gandesc parca mai profund, si trebuie sa acordam spitalelor acest merit. sa ai o noapte linistita, fratele lu Ilinca pe care, din pacate, am uitat daca il cheama Cristi sau Dragos. sau nici unul din ele. dar eu tin asa la el, ca-i fratele lu Ilinca si cred ca-i un copil tare frumos.

iar cu dumneata, domnisoara, o sa am o discutie serioasa, pentru ca nu e deloc frumos sa treci pe langa mine asa, pur si simplu, de parca n-as exista sau m-as fi evaporat si sa ma lasi sa ma uit frumos si lung dupa tine cum tine cum pleci. oricat de inutil ti-ar parea, tineam sa primesc totusi un amarat de “pa”, daca tot facem atatea lucruri impreuna si impartim atatea vise. trebuie sa recunosc, nu m-am suparat foarte tare, o sa vii si-o sa-mi spui ca n-ai vrut sa deranjezi, dar totusi…data viitoare, spune ceva, ok? asa. sper ca mai e inca frumos in felinare. si sper ca lu bogdan i-a iesit concertul. si sper ca te-ai simtit bine p-acolo

e. hai noapte buna tuturor.

~ de downtownjesus pe ianuarie 23, 2009.