pierdui timpu iar, cu nesimtire.
ma trezii la 12, dupa o noapte agitata cu dureri de stomac si vise tulburi, poate chiar cosmaruri, pe care nu mi le mai amintesc. fusei in Kaufland, care este un hyper/super/macho market, unde ma speriai de modul de viata din ce in ce mai american pe care-l ducem [cumpararam, eu si mama, lapte la cutie cu dop si felii de branza topita feliata (mai vede cineva paradoxul din "branza topita feliata" sau numai eu sunt nebuna?) si amestec de legume congelate, plus miere de "padure" ambalata frumos intr-un borcan demn de bucataria reginei elisabeta a II-a, atata de frumos era. si alte lucruri fascinante prezente p-acolo, cum ar fi varza murata vidata] de fiecare data cand merg acolo ma simt in Germania, desi eu nu stiu cum e in Germania, iar acum am constatat cu stupoare, dar si satisfactie, ca poseda chiar si un stand de “produse de brutarie germane”, in speta covrigi bavarezi si tot felu de foietaje, gogosi, chifle si copturi tare tare tare bune, apropo. lauda societatii capitaliste, fir-ar mama ei. stie sa ne atraga.
pe urma, incercai sa invat ceva. invatai ce invatai, pana mi se anuntara musafirii, copila de 10 ani pe care o cheama laura. si care azi nu a fost atat de desteapta ca in celelalte dati. cred ca se plictise. dar cat stateam sa-i desenez si apoi sa coloram o floare foarte geometrizata facuta cu compasul (stiu stiu, sunt o jignire pentru arta si natura, nu sunt luchian, mea culpa), m-am gandit ca mi-ar placea totusi sa cresc un copil. sa-l cresc, nu sa-l fac. sau bine, macar sa ma joc cu el din cand in cand. a fost tare bine sa stai la caldura si sa miroasa a portocala si sa faci alegeri simple de genul “ce culoare punem aici?”. sigur, combinatiile au fost hidoase, dar copila a vrut sa ia opera acasa, ceea ce m-a facut sa zambesc. pe urma a vrut sa stie ce inseamna “antecedente penale” si unde e Romania pe Glob, motiv pentru care ne-am lansat in continente si distante intre Romania si Spania. si am invatat-o sa faca cercuri cu compasul. si m-am simtit tare bine. desi probabil ca nu ma pricep la copii chiar deloc, uneori imi place sa-i am prin preajma.
aaaa si azi am vazut pe vh1 muuuult mult mult Bon Jovi si mi-am amintit ca mi-s dragi tare si “Final Cowntdown – 50 Best Riffs Ever”. deci va dati seama, vreo 5 ore am fost high. fura de toate, tot ce vrei si nu vrei, fusei un om fericit azi. si mi se facu dor de un concert cu oameni frumosi pe scena, cu uitare de sine si zambete, cu plecaciune de final si tristete ca s-a terminat.
am schimbat doua-trei vorbe cu mama si stomacul nu a mai durut. si cam atat. si nimeni n-a mai scris nimic nou pe blog. e, asta e. publica, domnule draga.
Lasă un Răspuns