and i smile, knowing that everything is alright.

dupa cum spuneam, oscilatiile astea de stare de spirit nu sunt sanatoase.

avui azi contact cu sistemul sanitar, ceea ce stiti cu totii, cosmar. dar nu, a fost chiar dragut, sau poate doar ne-am obisnuit noi cu el, asa bolnav cum e el.

dupa principiul nou-enuntat si aprobat ieri, si anume “spune-mi ce piesa asculti ca sa-ti spun cum te simti”, ascult acum 18th floor. si sunt fericita, fericire d-aia vaporoasa, fara motiv, data de o piesa buna care iti transmite o groaza de emotii si de vise.

aseara m-am culcat la 10 juma sau 11, nu mai stiu. am stat vreo juma de ora gandindu-ma la cum ar fi daca as descoperi la analiza de azi, si anume examinarea radiologica a tractului digestiv superior , cine stie ce boala crunta care ar panica-o pe mami si l-ar speria de moarte pe tati, asta ca sa nu mai zic de ww sau xela, si cum ar fi daca as intra in spital pentru ceva timp si ce-ai face tu daca ai afla si ma intrebam daca ai veni, in caz ca as fi atat de grav bolnava incat as avea impresia ca n-as rezista fara tine. urate ganduri, foarte urate, credeti-ma. si in timp ce vorbeam cu Doamne-Doamne despre asta si il rugam frumos sa aiba grija de mine de dragul lor, ca eu nu merit, m-a luat somnul. si am dormit tare bine si frumos, fara sa ma trezesc sau sa ma gandesc la tine. si am visat ca eram la tara si ca trebuia sa mergem la doctor cu mamaia si doctorul ala avea cabinetu intr-un fel de buncar subteran in care coborai pe niste scari foarte sumbre si mie mi se parea perfect normal ca doctoru ala sa-si desfasoare activitatea acolo si acolo in buncar erau multe coridoare si multe usi, cu nume nemtesti sau englezesti pe ele, era un Edmont imi aduc io aminte, si io eram tare incantata ca in capu ala alea erau din al doilea razboi mondial si m-apucasem sa le studiez si pe urma m-am pierdut, da’ nu m-am speriat ca m-am pierdut, ca cica stiam sa ies la o adica din labirintul subteran.

m-am trezit la 7 si a fost o dimineata tare ciudata. pentru ca nu mi se parea ca sunt acasa si aveam tot timpul o senzatie de tabara si baia parea baie de tabara, daca stiti voi ce-i aia si am iesit afara in drum spre policlinica si dimineata imi aduce aminte al dracului de tare de prima dimineata in baia mare. mirosea la fel si lumina cadea la fel si parca si strazile semanau cu alea din baia mare si oamenii aveau aceeasi expresie a fetei ca cei din gara…si vroiam sa ma intorc inapoi si sa ma culc, pentru ca durea.

nenea doctor cam najpa, batran si radiat, ca de! lucra la radiologie, vorbea incet si abia de intelegeam ce zicea si era asa superior si de neatins pentru muritorii de rand si nu mi-a placut de el, mie imi plac altfel de doctori batrani. si asistenta era kinki, era blonda si coafata si era stresata rau. si cabinetul era mic si intunecat si policlinica aia comunista ma facea sa-mi fie si mai rau decat mi-era deja.

lume multa, oameni putini, lume de toate felurile, nici un rock-er, da’ unu cu tenta, cupluri, batrani cu tuberculoza, niste tipe la ginecologie, un asistent mai tanar si mai simpatic, mi se parea mie de departe, tone de asistente mai batrane si mai calite, mozaic alunecos pe jos si vreo 4 tiganci. weeeell de toate pentru toti.

am baut o cana de bariu care e acum in stomacul meu si asta ma sperie, ca parca prea era bariu pur si prea e numai el in tubul meu digestiv acuma. sau daca nu e numai el, oricum el predomina. ma simt radiata si moderna.

si uite, ca din cauza ei, aproape ca m-am invatat in casa si nu mai am chef sa ies. da’ azi ma duc, orice-ar fi.

si maine facem cookies.

multumesc lui hello, care ma facu sa zambesc de dimineata, cand imi verificai mailu si dadui de comentariul lui sau ei. e frumos sa vezi sprijin de la oameni pe care nu-i stii. vorbesc ca un copil, stiu. mersi, hello

~ de downtownjesus pe august 27, 2008.