plangere asupra vietii.
dati-mi-o s-o semnez. desi la cata coruptie e in tara asta, nu ajung nicaieri.
ma mai simt inca “ieri”, intrucat ascult “ederlezi” in varianta ei originala, intrucat inca mai simt fumul tau de tigara in jurul meu si intrucat afara e aer de Baia Mare.
lauda ritmului “ederlezi”, lauda balcanilor si culturii noastre ciudate si intunecate, moarte culturii occidentale. reneg originea latina a poporului meu, suntem slavi sau traci sau balcanici sau oricum, in orice caz români. am uitat ieri chiar si de tigani, ma iertati, eu tot il iubesc pe marius mihalache, indiferent de tonul tau. marius mihalache e frumos. si simte muzica. si mi-a adus aminte de gomez in aceasta privinta.
si eu nu sunt trista cand ascult “ederlezi”, nu nu, niciodata. imi vine sa beau vin rosu dintr-un pahar d-ala inalt si gros, in care pui juma de sticla. si ma bucur. si iubesc pe toata lumea, din perspectiva asta blazata de balcanic simplu, dar neinteles de complicatiile occidentale. si imi vine sa dansez. sau sa ma plimb, pentru ca eu nu dansez. dar vinul rosu ramane.
maine vine Dina. nu stiu ce facem, nici macar unde doarme. n-as lasa-o la Bucegi, ca la noi in oras se spun lucruri urate despre Bucegi. adevarul e ca inainte arata rau de tot, acuma parca s-a mai curatat. as duce-o la Crang, dar acolo e scump. si asa ca acuma caut locuri de stat prin oras. stiu, a cautat si ea, da’ parca sunt eu mai sigura.
si uite asa, datorita ei, o sa vad orasul asta din nou, asa cum vroiam sa-l vad cu tine.
pentru ca eu cu tine vroiam sa-l vad.
dar ti-l arat si tie la vara.
ma tot gandesc la mainile tale de ieri incoace. ai maini frumoase, sa stii, desi au fost momente in care le-am urat de moarte.
Doamne, ritmul asta…n-ai cum sa nu-ti placa, sa nu uiti de tot ce e rau, si chiar de tot ce e bun, sa uiti de viata cu totul, sa-ti rezemi capul de spatar si sa inchizi ochii. muzica.
ai maini frumoase, tare frumoase, desi sigur tu nu le-ai privit niciodata. sau poate nu le vezi asa cum le vad eu. imi amintesc ca sunt calde. se spunea in anime-ul meu actual, al doilea anime preferat al meu, Soubi ramane frumos de pica cat o traia industria anime-urilor, se spunea deci (ignorati prezenta lui Soubi in fiecare coltisor al vietii mele) ca oamenii cu mainile reci sunt buni. nu asta era expresia, era mai mult ceva gen “iubesc mult” sau “iubesc diferit” sau “sunt speciali” sau asa ceva. usami avea mainile reci, asta era ideea, si hiro ramasese cu senzatia atingerii mainilor lui reci. nowaki avea maini calde, deci clar, nu-i problema, oamenii se mai schimba. ca el cu nowaki ramane, multumim. dar eu nu-mi amintesc ca tu sa fi avut maini reci, deci clar le aveai calde. le mai ai inca calde. sa nu va aud cu explicatii gen “circulatie periferica defectuoasa”, va reneg in acest caz. le stiu si eu. eu le am cand reci, cand calde. clar, sunt paradox. n-ai cum sa nu ma iubesti, vezi? prostule.
nu, eu nu vorbesc serios. eu bat campii acum, ca sa nu-ti spun prostii. saptamana viitoare bem o bere, fii atent. sau poate saptamana ailalta. nu stiu, intr-o saptamana d-asta. acuma tre sa ne pregatim.
vremuri grele.
mai era ceva, apropo de mainile tale. a, ca sunt frumoase. si ca imi sunt dragi, asa din principiu, vorba Dinei, vorba desigur folosita in exprimarea altor sentimente, dar care se potriveste si asta.
plaaaaaay 
mi-a cantat “arizona dream”, v-am spus? mi-a cantat-o ma. mie ma. si tare mi-a placut. a cantat exact asa cum imi imaginam ca ar canta-o cu zambet in coltul gurii si ochi sclipitori si cu pierdere de sine. iubesc pe nenea asta, si pe nenea asta. si pe tobosarul lui.
si am zis ca fac 500 de posturi pana la 1 decembrie. de ce 1 decembrie? ca a fost frumos atunci.
si uite asa…stateai tu pe banca cu ea si eu aproape ca nu mai stiam cine esti. cand stateai in fata mea, da, te recunosteam, dar cand te duceai langa ei te pierdeam. n-o sa dureze mult, nici nu-mi bat capul cu asta. doar ca imi tot vajaie in cap “s-a dus dracului tot.” observatie obiectiva, cu ton neutru. doar vaga durere. durerea e vie, dar nu mai razbate. nu m-am obisnuit cu nimic. am o viata tare palpitanta. prietenii mei au grija de asta :->
si mai e o idee. ca am nevoie de ramasite. astea vagi, sterpe, aproape fortate, de turma de oi fara de pastor care se aduna din instinct, “pentru ca asa trebuie”. what it used to be.
nota bene pentru viitor: remember Baia Mare. fac totul ca sa mai ating gradul ala de armonie macar o data in viata. si inca o data. si inca o data. a cincea e bonus.
poza din primul razboi mondial, teoretic. copiii cu jucariile printre casele bombardate. intr-un fel sau altul, supravietuiesc. sunt mandra de mine. si o sa te fac si pe tine sa supravietuiesti, ca si tu mi-ai fost aproape. tu ai adus lumea asta. tot tu o sa aduci alta, in alt oras, cu alti oameni, cu alte baruri si alte piese de teatru. dintre ei toti, te aleg oricand pe tine. recunosc, da, cu o mica strangere de inima, ca nu se poate altfel si ca de ce trebuie sa aleg, dar dintre ei toti te aleg pe tine. doar pe tine. sa intrebi daca nu stii despre cine a fost vorba in paragraful asta.
as vorbi si despre Baia Mare, dar sunt obosita. rau de tot.
te iubesc, domle. iti statea paru bine, am mai zis asta, nu? bine pa. noapte buna.
Lasă un Răspuns