deraiaţii de tramvai.

mi-a traznit azi ideea cum ca una dintre cele mai importante dovezi de incredere sunt albumele foto. bunica, mama si tu pastrati fiecare impreuna un album doua trei cu poze de cand erati mici, pe undeva printr-un sertar mai mult sau mai putin ascuns sau printr-un folder de pe calc denumit “oameni” sau pe un CD denumit “Happiness CD”. de cand ma stiu asa cum sunt, ideea de “a arata albumele cu poze” e echivalenta cu dezvelirea vietii. sa i te arati la 2 ani, la 5 ani, la serbarile de scoala, la nuntile verilor, la padure cu unchiul de la Bucuresti, in tabara de matematica sau tinand in brate un caine la fel de batran ca tine e incredere pura. fara teama de nimic. asa ai fost si asumarea acestei responsabilitati in fata unei persoane este o dovada destul de buna a increderii. acuma, sa nu exagerez. sunt mii si mii de alte dovezi, nu va bazati pe asta. doar ca…pana mea…andrei mi-a aratat pozele lui intr-o zi cu soare slab, alaturi de o sticla de cola si o punga de chipsuri. face parte din ideal. o amintire tulbure imi spune ca nu le-am aratat nimanui. pe toate, sigur nu. acum…hmm, mi-a trecut euforia. e destul de idioata ideea de a lua intr-o zi un vraf de albume, plicuri si poze la scoala pt a i le arata nu stiu carei persoane importante din viata ta. la urma urmei, e doar o simpla adiere de incredere…am exagerat la inceputul postului, imi pare rau.

si uite asa isi schimba omul ideile pe parcursul celor nu-stiu-cate-cuvinte (nu mi le numara nimeni sau nu vad io unde mi le numara).

iar mi-e dor de tata. si o spun si aici, “tata” de la timpuri noi e una dintre cele mai dureroase piese auzite vreodata de mine.

durerea…era o femeie de 40 si ceva bolnava de cancer la san, operata deja, celebrele citostatice (facute la spitalul Coltea, in cazul ei) si mama ei, in varsta de 80 de ani. stateau impreuna si o mai mare dragoste mama-fiica n-am mai vazut niciodata. era o camaruta minuscula de tara sufocata de afectiune. ma iertati, sunt sentimentala. durerile batranilor, cailor si cainilor ma impresioneaza mai mult decat durerile tinerei sau pre-tinerei generatii.

si cineva, nu mai stiu cine, imi spune care este mirosul copilariei ei/lui, tind sa cred ca era o ea. oscilez intre madalina si iulia, posibil si alte variante. ma rog, mirosul copilariei mele e dat de lemnele arzand din soba. lemne, butuci, buturugi, necuratate, neprelucrate, neevoluate. e miros caracteristic si indescriptibil, care se imprima caldurii si care e atmosfera copilariei mele. copilaria mea e baragan endless lung si lat, liber, viu, dinamic sau pasiv, orizont topit in caldura, umbra sufocanta, corcodusi, liliac si vie, cules de porumb si batut de fasole. copilaria mea mai e desigur si curte imensa, mi se parea mie cea mai mare din sat, plina cu fiare ruginite, carpe, sticle, linguri, castroane, cosuri de nuiele si instrumente din categoria furci, topoare, coase, lopeti si cazmale. cai frumosi si inteligenti (care mai si incercau sa muste, btw :”>), caini blanzi cu mine si numai cu mine.

bah bah bah subiect.

fiti anteni. intrati pe wikipedia, partea org, sa fie engleza, si dati una bucata search pt “manele”. articolul de acolo e simplemente genial. dincolo de faptul ca iti dai seama cat de mult te-ai obisnuit cu fenomenul si cat de putin te mai intereseaza el, e al dracului de ciudat sa citesti asemenea fapte obiective. sectiune de istorie, definitie, caracteristici, parerea publicului, controverse. toate asezate frumos, drept, corect, searbad, in exact acelasi mod ca si un articol despre black metla, imi imaginez ca exista o pagina si despre asta. si lucrurile sunt atat, dar atat de diferite si totusi prezentate in exact aceeasi maniera. se poate vorbi, iata, despre inutilitatea acestor site-uri, cu fapte obiective si total lipsite de sentiment, dar si capacitatea lor uimitoare de “curatare” a spiritului si de a te pune fata in fata cu fenomenul. domle, asta e. manelele sunt un fenomen real, subiect de articol pe wikipedia. unii englezi chiar citesc articolul, asa cum citim noi despre istoria punk-ului. uimitor. doar uimitor. alta idee mi-a venit in cap cand am citit traducerile versurilor (ca sa priceapa si neamtu’ care e ideea):

“Doamne ce mă duce capul“/”God my mind works so well”

“Toate femeile mele“/”All my women”; “Am femeie top-model“/”I’ve got a top-model woman”; “Femeiele mă agaţă“/”Women pick me up”

“Am relatii peste tot/Sunt sef de clan mafiot“/”I’ve got connections everywhere/I’m a leader of a mafia clan”

“sunt cocalar iscusit“/”I’m a skilled boss/landlord”

si alte cele pe care le dibuiti si voi cu mintea voastra. sa numim totusi “Upset” si “Why are you lying to me?”. deci, dragii mei club-eri, pop-eri, r’n'b-eri si alte natii d-ale voastre, inclusiv 50 centii, de ce ne aduce noua asta aminte? de una bucata moneda de 50 de centi, dupa cum am zis, de una bucata sex simbol justin timberlache (si se citeste ca in romana, mersi), de una bucata britney spears sau paris hilton sau sau sau ashley aia, nu mai stiu al doilea nume. asta ca sa va sara in ochi odata pt totdeauna ca nu exista cale de mijloc si ca “favourite music genres: pop, rock, r’n'b, latino, dance, hip hop” nu va salveaza de stigmatul “manelari imputiti” (blogul meu, am dreptul). din contra, va afunda in frumoasa mediocritate de care fugiti ca de ciuma. loosers. nu sunteti cu nimic deasupra lor, oricat de mult v-ati lauda cu “si manele, dar doar la petreceri”.

multumesc ralucai pt link. a fost o seara geniala.

pt alte senzatii tari de peste 2000 de ani in spatiu carpato-danubiano-pontic, incercati tot felu de search-uri, gen “mamaliga”, “tuica”, “Ferentari” sau alte cele.

asa, copilaria mea…ei, aia, i-am pierdut gustul acuma, v-am zis ce aveam de zis. maine mergem afara si azi sunt fericita. am uitat sa-ti zic, imi place ca tu niciodata nu m-ai lasat sa ma cred desteapta ca sa ma trantesti pe urma, ai tinut intotdeauna sa fiu constienta de incultura/nepregatirea/eroarea parerilor mele. si pentru asta iti multumesc, m-am trezit azi fugind la tine tocmai pt asta. si multumesc ca esti aici ca si cum n-ai fi. ma bucur de schimbare. si…pana mea…stii tu…daca nu stii, intreaba-ma.

~ de downtownjesus pe aprilie 28, 2008.