1 iunie nesarbatorit.

bah, am uitat ceva. copiii.

ma uitam azi cu mare interes la serbarea de Craciun a finului meu si anume Catalin, in etate de 4 sau 5 ani. 5, treaca de la mine. finul meu Catalin frecventeaza o gradinita de inalta implicare culturalo-sociala, daca intelegeti ce vreau sa spun. adica gradinita de fite, cu revista (ce dracu pricep astia de 4 ani din ea sa mor daca stiu ), cursuri de dans modern, sala de sport pt organizarea serbarilor, pungi imense de cadouri de Craciun, carti de colorat complexe si atlase de biologie reprezentand corpul uman. mare angajament, intelegeti. si ma uitam asa la ei si iar m-a apucat viziunea de viitor. ma ia asa de la un timp un asa drag mare de copii, o relativa constientizare a faptului ca odata ce o sa am un copil n-o sa ma mai pierd pe drum asa cum o fac acum, n-o sa mai orbecai prin tot felul de intunerecuri sau intunerici, ci voi fi calauzita de acelasi luminos tel si anume bunastarea copilului. si uite ma vad venind la serbari d-asta cu tac-su de mana, rock-er cu hanorac negru (sperietor de parinti “normali”), si uite asa ma vad a dracu de mandra de ei amandoi, de el si de copil, si uite asa de fericita ma vad alaturi de copilul ala ca numa numa imi vine sa iau in brate toti copiii care imi ies in cale. si uite asa ma enervez uneori pe ei ca nu pricep ce-mi cer (“jocul ala cu masini care opreste la stop” i mean wtf?!) si ca is asa inocenti si nu pot sa inteleaga ca tu esti obosit din cauza scolii aleia nenorocite care te obliga sa faci proiecte si sa citesti “moara cu noroc”…dar io cred ca in fond ii iubesc. desi nu-mi place deloc sa-i iau in brate si sa-i gadil si-asa (ok, nu ca “deloc”, sa zicem foarte rar), imi place sa stau de vorba cu ei, sa ma cobor la mintea aia a lor uimitor de clara in mijlocul atator vise ciudate si imposibile. si aici ma opresc si spun, desi nu ma auziti. mi-e dor de tine, silvia. si de tine, geanina. asa am zis ca vreau un copil, dar nu stiu daca baiat sau fata. am zis ca vreau doi, da’ sa fie asa ca Danut si ca Olguta. sa se certe ca chiorii cand sunt mici si sa ramana unul altuia cand sunt mari. la 3 si mai incolo de 3 ma declar depasita. mai meditez.

~ de downtownjesus pe aprilie 28, 2008.