swallowed by the sea.
o fata ciudata cu parul rosu, vopsit de trei ori in doua zile (zice ca o sa ramana cheala intr-o zi), cu un profil ciudat rau, ciudat pana in maduva oaselor, ceea ce am numi in zilele noastre “ciudat”. dar care scrie foarte, foarte frumos (si foarte foarte simplu, stiti ca la mine simplitatea e la putere) a scris una bucata de fan fiction in care soubi ii canta asta lui ritsuka. da da da stiu, nu intelegeti nimic, nu va dati seama ce poate fi atat de marcant in lucrul asta, ce au astia de-s asa speciali si de ce Doamne-iarta-ma m-am mai procopsit cu o obsesie, de parca n-aveam destule. pt WW, scrie si despre Death Note, iar eu nu stiu cine e Raito 
nu-mi aduc aminte sa fi ajuns pana acolo, promit ca in vacanta mare rup Death Note 
doar…am ascultat piesa asta si mi-a intrat pe sub piele, asa cum se intampla intotdeauna cu piesele bune. si mi-a umplut ochisorii de picaturi de roua si am tacut.
ieri a plouat. m-am plimbat prin ploaie, am ajuns uda leoarca acasa, dar cu un pronuntat Baia-Mare feeling. asta e ploaia mea, multumesc, m-am bucurat de ea.
daca ati uitat, ca poate ati uitat, nu mi-a trecut. nu e boala sa-mi treaca asa repede, impuscati-va. inca doare. versurile din “crazy train” sunt sfasietoare, stiu, tot ce am gasit ca raspuns a fost “friends will be friends ’till the end”. pentru ca asa e, fie ce-o fi, oricat de batut in cap ai fi. spune o vorba si vor fi acolo, sunt atat de frumosi incat nu-i costa nimic sa se bucure de sinceritate.
am vazut la istorie un film cu o alta perspectiva asupra religiei, si anume ideea generala fiind “religia e cea mai mare vrajeala din toate timpurile”. foarte bine argumentat, Eliade si cercetatori americani, tot felul de lucruri. toate religiile lumii au cate un Iisus Hristos, crestinismul fiind doar o imbinare. inca o imbinare din puzzle. cred, chiar cred, uimitor sau nu. ceea ce ma trage inapoi e sentimentul. cararea pana la manastirea Rohia, cimitirul de pe marginea prapastiei si eternitatea momentelor perfecte nu ma parasesc niciodata, si le pun pe toate pe seama a ceea ce numim Dumnezeu. kill me for that, i can’t just let it go. e prea aici in mine, si poate numesc Dumnezeu altceva, poate numesc Dumnezeu puterea viselor din mine, dar eu tot cred in el. uite asa, fara sa va pot dovedi. eu simt, si sentimentele nu sunt dovezi. asa ca acum ma aflu la mijloc. cert e ca principiile mi le pastrez, fie ele de origine divina sau umana. dar e bine ca mi se explica clar si nu sunt iar intoarsa la “oaia e proasta pt ca daca n-ar fi proasta n-ar mai fi oaie”.
dispar din peisaj pt doua-trei zile, de Sfintele Sarbatori de Pasti. ma intorc (parca vad 8-|) cu 30 de pagini de fan fiction scrise si cu 3 carti citite, ca vorba aia, ce pana mea sa faci in satele romanesti din Baragan in vremurile astea?! asa ca va zic pa. si pe tine te mai iubesc inca. jumi-juma. nu mai stiu. dar doare putin. si daca vii, sunt aici, ca de obicei, indiferent de procent.
si maine vreau sa petrecem ceva timp impreuna lume, ca tare mi-e dor de voi toti impreuna. poate reusim. ca dupa-amiaza am tren si habar n-am in care sa ma urc. dar e palpitant.
mi s-a facut iar frica zilele trecute. frica de tot. inainte sa adorm, cu gandul la facultate si la “growing-up”. mi-e groaza de toti si de toate, dar presupun ca ma voi obisnui. imi aduc aminte ca si de liceu mi-a fost groaza. dar v-am gasit pe voi.
Pasti fericit, mancaruri gustoare si cat mai aproape perfectiune. sa fiti luminati la minte si la suflet, sa zambiti soarelui si sa fiti liberi. stiti voi, mai trec pe la voi, poate marti, poate joi…sigur marti.
Lasă un Răspuns