aaaaa da’ nu-i nimic, asta e.
“in tren”. mi se strange stomacul la fiecare, dar la fiecare ascultare a piesei asteia. of…si-n suflet deodata un gol mi se face…da-i, baiete, drumul ca-mi vine sa plang…adio, adio, romantica urbe, adio, zadarnic si dulce trecut…si stomacul mi se strange si mintea mi-e inundata de imagini…de verdele clasic, vechi, parfumat al unui colt de tara…da-i, baiete, drumul ca-mi vine sa plang…
Doamne…cu fiecare zi aproape-perfecta care trece, cu fiecare moment de furie surda si de revolta oarba, cu fiecare secunda ireversibila si fiecare noapte albastra pierduta ma indepartez mai mult si mai mult de aproape-perfectiunea perfecta…si in acelasi timp ma reapropii de ea in fiecare zi in care descopar afara vara, zambitoare ca si data trecuta, cu vechi fericiri prafuite.
ah, terminati, stiu ca nu-mi iese azi. doar ca na! “in tren” e de vina.
una peste alta, nu te intreb nici azi ce faci. mai bine tac, inca o data, ca doar n-oi muri si de data asta. trebuie sa ma apuc de strans bani.
ma tin de tema asta la romana de trei ore. doar momentele subiectului pt “Moara cu noroc”. m-a luat valu, recunosc.
si duminica a fost o zi aproape-perfecta, intotdeauna lipsind nelipsitul ceva. si mi-am adus aminte iar ca pseudo-visele mele de dinainte de mos Ene sunt de fapt simple anti-insomnii, pt ca niciodata nu se intampla nimic asa cum imi imaginez eu. intotdeauna situatia e alta, cerul e mai senin, pe jos e mai mult praf sau iarba e mai verde sau mai multa decat sunt in capul meu. si desi Cristi al nostru n-a poposit in a noastra urbe pe 20 aprilie, asa cum se va intampla pe 11 mai, a fost tare frumos. relativ Baia-Mare like, doar ca era Buzau si erau blocuri vechi. zi de neuitat, ca de obicei, toate lucrurile par sa devina obiceiuri in a mea simpla si predictibila viata. am facut desigur ce stim noi sa facem mai bine, si anume sa bem cola, sa fumam o tigara (care stie, are si vrea), sa vorbim lucruri serioase si sa ne radem. si am mai avut si momente dragute de sinceritate siiii culmea, am fost copii domle. ca ce suntem noi copii asa, fiecare separat, da’ cat de copii am putut sa fim noi impreuna. si am jucat fotbal domle in spatele blocului, prin iarba si praf, pe un teren vechi de cand lumea si nedelimitat, cu o juma de minge, omologata ce-i drept. catamai oamenii adulti vorba aia, aproape majori unii, deja majori altii, oameni cu scaun la cap si cu dorinte nestramutate, ne-am apucat sa fugarim mingea aia data jos din copac de neinfricatul catarator pavlov. si pe urma am spart mingea si ne mai avand cu ce sa ne mai jucam ne-am asezat jos pe placa de ciment si am inceput sa cantam (sa-ti traiasca motorola, n-am ce zice) “corabia cu panze”, “livin’ on a prayer”, “here i go again” si p-aia a lu daniel iancu, numele imi scapa pt ca nu-l stiu. dar ideea e ca era noapte si ca am cantat. si ca a fost cea mai frumoasa zi de Florii de pana acum. si ca str. Bicaz(ului) e plina de ciobanesti germani.
si poate cel mai mult mi-a placut ca ai fost si tu copil. ca ai fugarit si tu mingea si ca ai uitat de tine. si pt asta, iti foarte multumesc.
si azi a fost ceea ce se cheama cea mai buna zi de scoala din viata mea, luand azi 3 de 10, dintre care unu cu felicitari. da’ nu dau doi bani pe notele astea, reactia lor a facut toti banii. faptul ca s-au bucurat in halul ala, ca m-au luat in brate si m-au pupat si m-au dat in leagan si mi-au zis “bravo” si mi-au zambit m-a facut sa declar ziua asta aproape-perfecta. aproape pt ca tu ai intrebat cat am luat la economie, si la economie am luat 7. wooow wow liiiiviiiin’ on a prayer \:d/ si nu trebuia sa intrebi, trebuia sa te bucuri si tu la fel ca ei. sigur, intr-o lume perfecta, nu intr-asta. si imi cer scuze daca gresesc, da’ primu’ lucru care mi-a venit in cap cand m-am asezat pe banca a fost ca nimeni nu s-a bucurat asa vreodata cand ai luat 3 de 10 in aceeasi zi. dar bucuria mea la vederea listei de participanti la olimpiada de chimie din 2007 in care tu apareai pe locul 15, foarte aproape de teo si mult departe de restul a ramas nespusa. la fel ca si zambetul meu de azi, cand te-ai dus sa-ti iei bursa. la fel ca si fericirea trista pe care o simt in fiecare an de liceu cand te vad acolo sus, pe scena aia nenorocita. si imi cer scuze pt a mia oara, tie si mie in acelasi timp, ca nu ti le-am putut impartasi. daca cineva a fost intotdeauna mandru de tine, eu sunt acel cineva. pentru ca am impresia ca inteleg tot si asta ma face sa ma simt mandra de tine oricand. acum, stiu, nu te ajuta cu nimic, nu pot sa fac nimic in numele lor. i am proud, that’s all. but you’re not here, so i don’t have the right to say anything.
una peste alta, maine dupa ce mi-oi termina temele, oi mai scrie la fan fiction, parca n-as vrea s-o termin. e bine sa car caietul dupa mine, lume portabila in care pot intra oricand, atunci cand peretii albi si vocile ascutite ma fac sa ma sufoc.
una peste alta, e bine. toate e bune. imi pastrez ideea de “si daca lumea se termina in 2012, mor fericita”.
tot folderul “oameni”, incluzand poze, filmulete, discutii, incape pe un CD, numit generic “Happiness CD”. e bine sa stiu ca sunt acolo.
Lasă un Răspuns