back to my room :)

it took a lot of time to get back here. but here i am.

as descrie timpul cuprins intre 21:00, 16 feb si 21:33, 19 feb ca “boala”. primele simptome au aparut sambata noapte, operatia a avut loc duminica, iar ieri si azi am fost in convalescenta. numb, but not comfortably, din simplul motiv ca mi s-a taiat si indepartat o buna parte din mine. chiar daca partea aia imi facea rau, acuma n-o mai am si e ciudat. dureros nu e, dupa cum am mai zis. e doar…trist. l-am vazut azi, l-am vazut ceea ce odata se chema mult si eram atat de imperturbabila incat…nimic. n-am simtit nimic. nu vroiam nici sa plec acasa, nici sa stau, nici mainile lui nu-mi mai placea si nici paru’ nu-i statea bine si nici dragut nu era cand zambea. de fapt, nici nu stiu daca a zambit. nici n-am fugit dupa el, nici nu mi-a parut rau ca o ia in directia opusa. dureros a fost sa vad ca starea asta se pastreaza si in prezenta celorlalti. m-am purtat ca un necunoscut. numb pana la capat. de-asta ma duc repede acasa si ma ascund. ca sa nu ranesc. stiu ca indiferenta mea, desi cauzata de imensul gol care mi-a explodat in fata, se rasfrange si asupra lor. nu pot sa vorbesc, nu pot sa privesc, zambetele lor nu mai ajung la mine, nu pot citi, nu pot nici macar gandi bine. din cand in cand, imagini din “loveless” imi mai vin in cap si zambesc, cu sau fara poza, si in fiecare secunda de timp liber bruce dickinson imi tine creierul ocupat cu piese care nu mai sunt ale lui. ce stie el despre “chains of misery”?! nimic. cu zambet tamp pe fata ma strecor ca o fantoma pe sub schelele muncitorilor de pe coridoare, cu casti in urechi, cu privire moarta si cu personaje de anime-uri in gand…poate ca nu trebuia…poate ca atunci eram ceva mai mult, agatata de un balon cu aer cald care ma plimba pe nori…dar, in fond, era o chestiune de timp pana sa se sparga balonul…nici nu stiu de ce ma facea fericita…nici nu stiu de ce am citit asimov, de ce idolatrizam maiden, de ce stiam cate tricouri are, de unde venea parfumul lui…prea multe lucruri straine in jur. si zidul din jurul meu s-a ridicat si jur ca n-am vrut sa fie asa. am vrut sa fiu libera. vroiam comfortably numb. dar uite ca nu pot. pt ca, in fond, soubi e un desen. si pt ca nu sunt sigura ca Doamne-Doamne i-a dat viata. si nu sunt sigura ca e in jurul meu. nu sunt sigura de nimic. stiu, in schimb, ca ei se bucura de schimbare. asta ma face sa ma simt putin mai linistita. acum sunt si ei eliberati de o problema. si daca mi-e dor de ceva al lui, mi-e dor de senzatii. mi-e dor de bucurii simple, venite de nicaieri. mi-e dor de emotii. mi-e dor de…o oarecare Flo. n-ar trebui sa ma mai strigi. niciodata. a trecut.

~ de downtownjesus pe februarie 19, 2008.