se dau la o parte aminele si se scrie postul cu numarul 101.

si daca tot se asculta pe repeat “liber” de la vita de vie, zic sa mai scriem ceva p-acilea, sa nu ne pierdem gandurile prin pereti.

a venit azi o tanti la noi la engleza. da’ o tanti cum n-am mai vazut demult si cum nu credeam ca mai exista in liceu, in afara de dom’ solcan. si stiti ce ne-a zis ea, in toiul unei discutii aprinse despre “barbatii sunt mai inteligenti decat femeile”? “singurul lucru pe care mi-l doresc e sa zambesc pana la capat.” bine, asta era spusa in engleza cu alte cuvinte, dar nu le mai stiu exact. ideea era keep smiling no matter what. si m-a uimit faptul ca un prof spune asta, io fiind obisnuita cu copiii mei care cred in asta, si nu cu oameni maturi, de peste 30 ani. intalnire foarte placuta, lucru nemaiintalnit de mult. multumim, dom’le…na, ca nici nu stiu cum il cheama pe profu meu…osoianu, asa. deci multumim ca v-ati carat unde v-ati carat dumneavoastra si ca ne-ati trimit asemenea om special. urmeaza americanu’ chris.

copilaria mea miroase a jucarii de plus si a carti vechi. mi-am adus azi aminte.  si tot n-are nume ursuletu’ “25 martie-scoala-Baia Mare”…idei?

si am uitat sa va spun ieri de copilul cu chitara. treceam ieri pe langa magazinul de muzica, important bastion al rezistentei sociale impotriva rozului/materialismului/psedo-muzicii/indiferentei generale, adica magazin de chitari dom’le. si cum imi arunc ochii inauntru, ca in fiecare zi cand vin sau plec  la/de la scoala, vad un copil cu chitara inauntru. nu, copil nu inseamna copil, inseamna 16-20 de ani. si canta la chitara. si nu stiu ce avea de era special, doar canta la o electrica inauntru. atat. da’ mi-a ramas in cap pur si simplu.

nu mai stiu ce-am mai vrut sa zic…eeee…trece…ma intorc la amine, trec repede prin ele si prin aldehide, si pe cetone le agat de o aripa si ma pun pe gandit serios. sa nu-mi distrug reputatia de blogger.

~ de downtownjesus pe noiembrie 29, 2007.