waiting waiting waiting…si la multi ani.

deci treaba sta cam asa…maine, fiind ziua lu’ colegu pavel, tre sa serbez acest eveniment printr-un foarte bun post in cinstea lui. asa ca o sa ma invart pe aici pana la 12 noaptea, o sa mai scriu lucruri, o sa mai ascult o muzica, o sa mai revin, o sa mai scriu chestii si n-o sa ma ating de butonul publish pana dupa 12 noaptea, ca sa fie ziua lu’ colegu’ pavel. deci tineti minte ca postu’ asta e luuuung rau pt ca a fost scris de-a lungul unei ore, acum fiind 22:53.

stiti si voi momentele alea cand timpu’ trece ca dracu de repede, de nici nu stii cand a fost duminica si cand s-a facut miercuri, si alea cand nu mai trece deloc, de te uiti la ceas din 5 in 5 secunde si tot nu trece minutul ala? varianta a doua. 22:54.

apai daca tot stau, zic sa scriu despre ceva, sa nu zic c-am pierdut ora asta. am ascultat Cenaclul Flacara mult si-mi place rau de tot “Imn pentru Europa de Est”. vrea cineva sa devina colonie sau spatiu de cobai? Sper, de dragul acestei tari inca frumoase, ca nu. sau macar aia care vor sa fie putini. plecati bah din tara daca nu va place. io nu vreau dom’le asa ceva. de la inceputul vietii mele constiente (am uitat procentele alea, WW :”>) m-am hotarat ca nu vreau sclavagism liber. nu vreau dom’le, ca n-au murit oamenii aia in ‘89 degeaba. ca pana la urma nici nu prea conteaza cine i-a impuscat, conteaza ca acum doar 18 ani poporul asta mai stia sa lupte pt niste idealuri. sa fi uitat atat de repede? nu cred. n-o sa cred asta niciodata. remember mandria sclavului.

23:00 he he hai ca mere bine. inca o ora si trece…

acuma ca tot vorbeam despre politica (da, imi adusei aminte si de Baia Mare, da’ n-o sa va povestesc acilea teoriile politice ale altora. ok, altadata.) ma gandii la ce eram io odata si la ce imi trece prin cap si imi adusei aminte de vechile mele jurnale…pfoai, credeti-ma, nu-i o amintire placuta…copilaresti, tampite si lipsite de importanta…insiruire de note si de medii…ce-i drept, se vede o oarecare evolutie pana la ultima chestie scrisa…si al doilea a ramas neterminat, pt ca incepuse alta era…dar is cute de pastrat…asa, sa-mi aduc aminte cine eram si cum gandeam…daca gandeam, desigur )

23:11. merge merge…iote ce frumos e afara…Doamne, imi place iarna muuult de tot…bine, ii drept ca dimineata imi vine sa-mi trag un glont in cap cand ceasul ala ma smulge in caldura aia placuta si visatoare din pat, dar in 20 de minute uit de aceste detalii insignifiante si revin la treburile mele cotidiene super-importante. pai cine are mai multe griji decat mine? cred ca George Bush…

23:14. stiu, devine stresant, dar asta e…io raman aici si astept, pt prima data dupa ceva timp, sa treaca timpul…stau afara in ploaie si il astept sa treaca, da’ el nu vrea dom’le…tot sta si imi mai vorbeste, si iar se intoarce si isi aseaza paltonul si isi deschide si inchide umbrela…ce tampit, nu vede ca ploua? pai nu stiu. daca justitia e oarba, cred ca si timpul e orb…inseamna ca d-aia are tot timpul bastonul ala cu el…ba nu, de fapt doar se preface ca e orb…ochelarii aia negri nu ma pacalesc, stiu ca vede foarte bine ce face, dar nenorocitu’ incearca sa se strecoare tot timpul fara sa fie vazut, pt ca oamenii il urmaresc tot timpul si il injura mereu…saracu’, cred ca nu e prea placut sa fii timp…da’ chiar, cum o fi sa fii timp? cum o fi sa ti se desprinda umbra de pe perete si sa se transforme intr-un alt tu? cum o fi sa…nu stiu…sa zbori? mie mi-ar fi frica…serios, n-as putea zbura…neeeaaah, mi-e frica tocmai pt ca sunt om si pt ca m-as astepta sa cad in fiecare secunda de zbor. hm, si totusi ar fi frumos daca as fi sigura ca n-as cadea. nu mai stiu unde auzisem ca daca visezi ca zbori si ca pe urma te prabusesti inseamna ca ai aspiratii foarte inalte pe care ti-e frica insa sa le atingi…ciudat e ca eu n-am visat niciodata ca zbor…am visat muuulte lucruri tampite, case in ruina, capete de oameni vorbitoare, tricou cu sex pistols (da’ asta v-am zis), diavoli si oameni cunoscuti, violatori si fantome, dar n-am visat niciodata ca zbor…visele mele frumoase is pastrate destul de bine in capul meu…daaaa, imi amintesc…ala cu catelusii, ala cu Teo, ala cu mersul la iaz si ala cu porumbul…da’ p-ala cu porumbul nu-l mai stiu…pe primele trei mi le amintesc destul de bine…a da, si mai era ala tampit rau cu marea, da’ p-ala chiar mi-e rusine sa-l spun, avand in vedere ca anumiti rock-eri de-ai mei erau imbracati destul de punk, cu sacouri negre si mototolite, cravate d-alea la gat si pantaloni trei sferturi tot negri plus binecunoscutii bascheti/tenisi/cum le-oti zice voi la chestiile alea negre cu varf alb si sireturi albe…deci nu, ala cu marea, care de fapt nici nu e cu marea, e cu Constanta, nu merita povestit ca-i tampit. apropo de Constanta, io am probleme cu simtul olfactiv, si daca ne gandim ca WW zice ca am probleme si cu ala gustativ pot fi declarata nesimtita fara riscuri prea mari de eroare. mergeam odata demult asta-…toamna cred…pe strada si am simtit brusc Constanta…da, stiu ca nu stiti cum miroase Constanta…dar eu in momentul ala am stiut ca miroase a Constanta. Constanta e mare amestecata cu asfalt si fier…stiti cum miroase mana dupa ce ati tinut mult timp in mana o bucata de fier? asa mirosea atunci, plus aer sarat plus asfalt relativ incins. asta-i Constanta. si altadata stateam in pat, noaptea, incercand sa adorm si am simtit brusc un miros foarte puternic de tigara, si va garantez ca nu era real. dar era aproape real, exact ca si cum cineva ar fi fumat langa mine. mi-am miscat capul putin si n-a mai mirosit asa si pe urma m-am intors in aceeasi zona a pernei si mirosea iar a fum de tigara.

23:36. ohoho buuun…chiar 37.

si vine ziua colegului pavel…nu, ca simt neaparata nevoie sa vorbesc despre el…si presimt o scriere lunga pe acest subiect, deci incep devreme…stati sa-i scriu un mesaj, sa-l salvez si pe urma ma apuc sa turui…bere be.

si cu mesajul s-a facut 23:50 si cunostinta mea mai veche, timpul cel orb, a binevoit sa treaca…

colegu’ pavel…pav pe numele lui…ii o figura de om. ii genial intr-un sens destul de anormal, ceea ce nu poate fi decat bine…cand l-am cunoscut io pe colegu pavel, ne fugaream pe strazile de dinainte si de dupa carciuma de la Doru din motive total ne-lesne de inteles, de fapt total tampite, pe care nu merita sa le discutam. il vedeam rar, dom’le, ce sa fac? imi asum responsabilitatea si pentru vremurile alea. si dupa ce am avut un oaresice conflict intr-o zi cu prea putin soare din cauza unei prietene (si mai facusem faza d-alea odata, la altcineva, si nu ma lecuisem deloc…:-<) zilele noastre se reduceau la niste zambete pe care inca le mai practica (is din ADN-ul lui, n-are ce sa faca…are cea mai buna privire “lasa ca stiu io ce-i in capul tau”) si la niste “buna” sau “neatza” de care imi vine sa rad cand imi aduc aminte pt ca erau incarcate cu muuulte alte lucruri pe langa urarea frumoasa de dimineata…si pe urma a fost revu’ (da’ sarim peste aceste vremuri tulburi, dar frumoase in felul lor, ale noastre) si pe urma a fost excursia la sibiu…cu acel “uimitor, da’ insista sa te sun tot timpu” (WW >:D<) si pe urma…nu mai stiu…lucrurile si-au vazut de drum, catinel-catinel, si-am ajuns aci…imi aduc aminte de o zi cand stateam la calorifer si mi-a zis sa vin in felinare si alta zi cand mi-a infulecat juma’ de pizza dintr-o lovitura (remember rock-erii mananca mult si repede) si multe alte zile inseninate de zambetele lui…si mai erau, mai sunt inca si vor mai fi (io tot cred in voi, sa stii…cu toata armata ta si cu toate afacerile lu’ cipi, daca vreti cu adevarat puteti. trebuie doar sa vrei. pă bune.) zilele cu chitara…ohoho…zilele alea lungi si frumoase cu chitara…

ups. pauza. 23:59. revin imediat dupa 00:00.

gata. 00:01. LAAAAA MUUUULTI AAAANI PAAAAAAV!!!! >:D< >:D< >:D< >:D< >:D< fara numar, fara numar…

asa back. zilele lungi si frumoase cu chitara, si chiar cu calculator, cu stat afara rezemata de calorifer si cu ascultat piese multe si frumoase…a da, si imi mai amintesc foaaarte bine prima “lume gri”, compusa de el si prima “ninge cu lacrimi” la fel de compusa de el, care sunau, atunci, ca si acum, al dracu de bine (si da, tot is fana a variantei primordiale sattie )…si stateam acolo si il auzeam cantandu-si lumea gri si ninsoarea cu lacrimi si in mare parte datorita lui am facut cunostinta cu minunatul instrument numit chitara de orice fel ar fi ea, ca acuma ne-am modernizat dom’le si ne-am umplut de electrice si de bass-uri <3…si au mai fost pe urma muuulte zile, mai incoace, mai apropiate de timpul prezent, cu ascultat de chitara in grup, pe asfalt, pe bancile din parc sau in clase si de cele mai multe ori insotiti de o sticla mare de cola…ore dilatate de vara, cand amicu’ timp era si el vrajit si se aseza intre noi, fermecat si el de sunete si atras de cola…sau poate era atras de prietenie mai mult decat de altele…si a fost si el, colegu’ pavel, unii din oamenii aia la care ma uitam ca la stele, pe care mi-era teama sa-i ating ca sa nu ma ard, fara de care am ajuns sa nu mai pot respira. si imi mai aduc aminte acum de seara aia cand ne-am intors de la teatrul ala relativ porn la care au intarziat si cand am stat la semafor timp de vreo doua-trei verde-uri pt ca ne apucasem sa vorbim despre evrei si comunism…da da, si imi amintesc cartile imprumutate (btw, cartea roz pe unde mai e? :-w) pt desenul despre comunism si ziua reintoarcerii albumului cu karl marx la adevaratul detinator pt ca destinatarul nu l-a vrut niciodata…si nu mai stiu…pav este…he he, un prieten. e prieten d-ala caruia nu trebuie sa-i spui nimic, nu trebuie sa-i ceri nimic, pt ca zambeste si gata, te-a scos din noroi. pav ii, in cele din urma, pav. si atat.

si e 00:11 si e tarziu rau si mi-i somn…si maine avem o zi frumoasa si ma duc sa dorm…

cat despre el, copilu’ prost, discutie. discutie lunga, obligatorie, care nu suporta amanare pana dupa vacanta. nu. zilele astea, luna asta, se rezolva. daca nu-ti dau eu o lovitura buna in moalele capului ca sa te trezesti, nu-ti da nimeni. so beware.

noapte buna, lume si la multi ani pav. si multumesc pt citirea acestor 100 de posturi. multumesc sincer.

~ de downtownjesus pe noiembrie 28, 2007.