is unele piese care maresc durerea. “a la primera persona” face parte din aceasta categorie. deci:
ce ma fac? ce fac cu toate astea din mine care ma impiedica uneori sa respir, care ma sufoca de indata ce imi dau seama ca e departe…e gheara in piept, sau lovitura de cutit sau cum vreti sa-i ziceti. e proverbialul gol…si ce fac??? ce faaaac luuuume ca crap acilea si si si … ce ma fac…ca ma dor mainile si nici macar nu mai pot sa scriu si imi sunt slabe articulatiile si nu mai vreau decat sa dorm mereu…si doare, dom’le…de ce nu ma iei la tine? de ce nu ma salvezi? de ce nu…ce cauti la balul ala, de ce te joci cand nu mai poti sa inveti, de ce nu vorbesti, de ce nu vii inapoi la ei, de ce stai acolo in tine ca de obicei? Doamne bah, is oameni langa tine gata sa te ajute. nu te droghezi, nu esti pe moarte, nu esti trimis in razboi. tu doar spune-ne ca nu ti-e bine si garantez ca suntem acolo pt tine…dar atata timp cat te incapatanezi sa taci, nimeni nu poate face nimic…te implor, fa ceva…nu ma mai face sa mor aici putin cate putin…nu mai vreau…si ma doare iar rau de tot si nu, nu mai pot nici macar vorbi despre tine si…si ma tot doare si nu mai am cuvinte pt asta…
Nu pot decat sa iti spun ceea ce spun de fiecare data, si la fel de de fiecare data nu crezi: o sa fie bine. O sa iti fie bine, o sa ii fie bine. Nu stiu daca o sa VA fie bine, dar cred ca binele individual ar trebui sa fie maximul pe care il ceri. Si iata ca daca iti recitesti postul iti dai seama cum te cam minti singura: jumatate din ce ai scris se refera la faptul ca el are nevoie de salvare, si totusi, adevarul e in fraza aia mica si ignorabila aparent: “de ce nu ma salvezi?”. Esti tu cea care are nevoie de el, nu el de tine, sau cel putin nu stii tu asta inca. Si iti spun asta nu ca sa incetezi, ci ca sa fiu sigura ca constientizezi acest lucru, ca iti faci un proces de constiinta, si ca daca ti se pare egoist din partea ta, sa te opresti. Mie, nu mi se pare. Nu as face acelasi lucru, asta da, dar tot nu mi se pare.
Urmatorul post e aniversar, pentru colegu’ Pavel si pentru al 100lea post din blog. Happy hippie.
da, urmatorul post e aniversar, pt colegu pavel (iiiiii >:D< <3) si pt al 100-lea. stau pana la 12 noaptea, il scriu si pe urma dorm si ma pregatesc pt o zi frumoasa rau, caci, nu-i asa? odata face colegu pavel 17 ani si e prima data cand am ocazia sa particip la aniversarea lui. hi hi another V.I.D (Very Important Day)