am vrut sa te iubesc. si nu m-ai lasat. da, omule frumos, o sa ma intreb intotdeauna de ce nu m-ai lasat, pana o sa se faca intuneric in jurul meu si o sa plec. da da, poti sa nu ma crezi, dar eu pana in momentul ala ultim o sa ma intreb de ce. ar fi fost usor sa stii…de ce n-am avut nici macar “nu te iubesc”-ul ala, care mi-ar fi dat totusi o urma de senzatie ca iti pasa? de ce n-am avut nici o “discutie serioasa”, nici un “hai sa incercam”, nici un ” de ce faci asta?”, nici un “Flo, termina…pleaca…”? nu, sa nu indraznesti sa-mi spui ca n-ai stiut. te iert daca nu stii cine a scris “Gulliver in Tata Minciunilor”, te iert daca nu stii povestea Pantera, te iert daca n-ai auzit de Alexandru Sever, dar sa nu-mi spui ca n-ai stiut. stia toata lumea, bai copkile…chiar stia toata lumea…si acum…imi cer mie insami actiune, impuls nervos, act fiziologic…si n-am de unde…nope, am adormit…asteptarea “ceva”-ului m-a adormit…ti-am spus odata, ok, de fapt nu tie, da’ am spus, ca iubirea mea o sa se toceasca si asta o sa se numeasca “sfarsitul”. da’ ea n-o sa moara, e ca o ruina de tanc in mijlocul campiei. trec multe peste ea, oameni, caini, plante, cer, aer…dar tancul ramane tanc, cu acelasi spirit si aceeasi demnitate…

tu nu vrei sa intelegi ca esti inceputul, nu? ca tot ce va fi dupa, pt ca nu e atat de tocita deocamdata, va incapea in golul lasat de tine, niciodata venit singur, ci ca sa umple coaja aia lipsita de viata…nu intelegi nimic…calculatoarele astea…Doamne, de cate ori am vrut sa-ti spun ca nici o carte nu te invata sa iubesti si sa fii fericit…ca fericirea vine brusc si sta putin, maxim cateva zile…si ca e facuta din lucruri mici, pe care nu le gasesti in calculator sau in studii stiintifice…si tu nuuu, o sa-mi spui iar ca informatia inseamna putere si ca adevarul e descoperit doar dupa studiu asiduu si celelalte, care sunt adevarate, ce-i drept…dar…ce alt adevar mai vrei, cand stai pe balustrada de la marginea soselei, cu parul in vant si cu un apus genial? cand stai pe jos pe asfalt, in curtea scolii, si frunzele cad in jurul tau si auzi doar niste chitari? cand e iarna afara si e frig ca dracu, dar inauntru e verde si cald, ciocolata calda iti frige buzele si visele plutesc in aer ca fantomele englezesti? nu conteaza mah copkile…si intr-o zi, o fata frumoasa, cea mai frumoasa fata pe care ai vazut-o vreodata, o sa te invete sa zambesti. si Doamne, ce frumos o sa fii atunci…mai frumos decat ai fost vreodata in capul meu…stii ca era o vreme cand erai “omul care nu zambeste niciodata”? dar a trecut vremea aia…acum zambetul tau mi se pare trist, fara sa stiu de ce il vad trist…dar fata aia o sa fie tare speciala…si stii ce ma rupe cu adevarat in mii si mii de bucatele? ca eu nu voi mai fi acolo, sa te vad zambind…dar sa stii ca voi simti…da da, iti promit ca zambetul tau va ajunge la mine, ca o umbra de parfum oriental, veche si vie, ca sa-mi spuna ca, la sfarsit, totul a fost bine…

iubeste pletele si ploaia, renaste din propria-ti cenusa, fii curat la trup si la suflet, lasa-ti parul liber si ia-ti chitara in spate, iubeste-i pe cei de care ai nevoie si ai nevoie de cei pe care ii iubesti, zambeste cu fiecare celula a corpului, viseaza cai verzi pe pereti si zi frumoase de mai, gandeste-l pe asimov si fii liber…la sfarsit, totul o sa fie bine…

~ de downtownjesus pe octombrie 29, 2007.