my immortal.

mda…imi doresc sa fie un om aici…unul, doar unul…i’m gonna die these days…si totusi, nu. n-o sa auzi niciodata de la mine “ai avut dreptate” sau “imi pare rau”. nu-mi pare rau. n-ai avut dreptate. da, poti sa razi cu gura pana la urechi de starea deplorabila in care sunt. asta nu-ti pot interzice. nu-ti pot interzice sa-mi arunci in fata fericirea ta si rasplata ta primita pt toate faptele mele criminale. but i still want you disappeared.

am nevoie de copilul meu…come as you are…doar…ceva acolo…vreau doar sa ma ridic…si de cate ori am reusit sa ma ridic fara tine…dar atunci ii aveam pe ei…acum ii simt tot mai departe, afundati in problemele lor…si imi ramai ca de obicei tu, omul fara probleme caci a inlaturat de la radacina sursa lor si s-a impacat cu ideea…idealul de calm si de netulburare in fata oricarei dureri…as da orice, si sa stii ca chiar e orice, nu e doar un cuvant asa frumos care da bine mie insami, chiar as da orice sa ma tii in brate…ma intreb de ce armonia a devenit cangrena…si ma intreb degeaba…caci n-am pe cine intreba unde s-a dus, pt ca cei raspunzatori de ea…sunt ca mine…dar unii dintre ei se mai au unii pe altii…de fapt, toti se mai au unii pe altii…da, pentru mine e dureros ca acum simt ca n-am nimic. si sa mor daca ii acuz…nu-i acuz, nu le cer socoteala, nu le reprosez nimic. la urma urmei, au facut tot ce au putut, fiecare din ei…ca la sfarsit am ajuns tot asa, dupa luni bune de armonie si de soare, nu e vina lor.

multumesc pentru soare.

chef nebun de mers pe strazi, inghetat de frig si plans. nu pot sa fac nimic din astea. poate maine o sa am macar sansa asta…

~ de downtownjesus pe octombrie 24, 2007.