mi-am pus cipilica in cap.
da bah, am cipilica de turc…nu stiti voi ce-i aia ca sunteti prosti si nepoligloti, da’ io am. si e mov si-i frumos si imi tine cald la crestet. si am primit-o intr-o atmosfera calda si placuta de felinare, da’ iar nu stiti voi ce e aia.
ei au chanel. noi avem fum de tigara. ei au cluburi trendy. noi avem baruri de rock-eri. ei au cocktail-uri exotice. noi avem bere. ei au haine de firma. noi avem tricouri negre. ei au cunostinte. noi avem prieteni. ei au nimicul. noi avem totul. in fumul nostru de tigara, in barurile noastre, in berea noastra ieftina la halba, in tricourile noastre zac valorile primordiale ale omenirii. acolo stau confortabil prietenia, iubirea, respectul, sacrificiul, armonia. si totusi, ei ne-au insuflat si o doza de dadaism. noi negam totul. noi nu acceptam nimic. noi negam ipocrizia si sinceritatea, adevarul si minciuna, prietenia si ura, valorile si impuritatile, iubirea si exploatarea. negam totul si iubim totul. suntem totul.
compunere sovinista la franceza. trebuie doar sa ma uit in ochii profei ca sa inteleaga ca am ceva de spus. avem noi un acord mutual. n-o sa inteleaga cu adevarat si o sa se bucure ca am scris mai mult de 10 randuri, dar o fac pt mine. nu mai vreau sa tac. vreau sa curga cuvintele din mine.
si mai era ceva de spus, dar nu mai stiu ce…altadata…noapte buna, dragii mosului…
stai stai stai ca mi-am adus aminte. era o poveste frumoasa. ea era profa de desen la al mai bun liceu din oras. el era informatician. ea era victima coruptiei. el era victima sefului care il facea sa lucreze incontinuu. erau poate singurii oameni pe care i-am cunoscut capabili sa vada in noi altceva decat ceilalti. si el, si ea erau suficient de maturi ca sa vada maturitatea din privirile noastre. singurii oameni care ne-au asezat langa ei la masa, intr-un bar din Baia Mare si ne-au vorbit deschis, despre problemele lor, si mai ales ale lumii. singurii oameni care ne-au ascultat pe noi, 4 pusti de 17 ani, expunandu-si parerile. multumesc doamnei profesoare silviana valeanu si sotului ei, marius. ei pt ca a fost poate singurul prof care m-a invatat sa fiu om si lui pt ca, desi informatician, calculatoarele nu i-au distrus sufletul. amandurora, pt ca merg in felinare si pt ca au cantat cu noi “mugur de fluier” in tren.
trist e ca profa de desen care mi-a predat desen doar un an a fost singura care si-a permis sa fie om inainte de toate. trebuia sa faca asta si domnul profesor diriginte nicolae stefan, si domnul director banu ionel si doamna consilier pe probleme educative (sau ceva de genu’) virginia mandruta-tanasescu. si restul profilor pt care parerile noastre sunt nule. si restul profilor care refuza sa ne modeleze caracterul, creand niste simpli roboti asimovieni. gresesc, robotii lui asimov vroiau sa salveze sistemul solar. robotii lui asimov erau buni. noi – niste ratati.
Lasă un Răspuns